Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, până duminică, la Muzeul Ţăranului Român

Târgul de produse tradiţionale reunind obiecte lucrate cu multă migală de meşteri populari, care pot fi dăruite persoanelor dragi cu ocazia Dragobetelui, va fi organizat, de vineri până duminică, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Potrivit MNŢR, oaspeţii vor putea alege dintre obiecte din lemn sau ceramică, din piele sau os, ii sau icoane, bijuterii şi mărţişoare iar colecţionarii vor putea procura de la târg antichităţi ţărăneşti şi mobilier vechi, costume populare autentice şi nenumărate alte obiecte încărcate de istorie.

Pentru că în această sâmbătă sunt Moşii de Iarnă, gospodari din diferite zone ale ţării s-au pregătit cum se cuvine cu brânzeturi şi mezeluri făcute după reţete tradiţionale.

Oferta va cuprinde dulceţuri, şerbet, zacuscă şi murături, cozonaci moldoveneşti, poale-n brâu şi plăcinte de Turnu, miere şi ulei presat la rece, pâine cu ceapă şi cu seminţe, vin din Vrancea şi palincă de Bihor.

Toţi cei prezenţi se vor putea ospăta cu preparate proaspăt gătite: sărmăluţe cu mămăliguţă, cârnăciori şi pastramă, însoţite, după voia fiecăruia, de un pahar de vin sau ceai.

Copiii sunt chemaţi să fie artizani de mărţişoare la atelierul condus de Cristina Vasilescu sâmbătă, între orele 13,00 şi 17,00 şi duminică între 10,00 şi 15,00, înscrierile urmând a se face la telefon 0733051279 sau pe e-mail: artis.sapientia@yahoo.com.

Taxa de participare este de 15 lei pentru pachetul minim. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •