Ascultă Radio București FM Live

Târg imobiliar în Piața Victoriei

Târg imobiliar în Piața Victoriei

Articol de , 18 septembrie 2015, 12:05

Locuințe pentru toate gusturile, dar și pentru toate buzunarele, la târgul imobiliar din Piața Victoriei.

Prețurile pornesc de la 16.500 de euro pentru o garsonieră în zona Fundeni, însă ajung până la 2 milioane de euro, pentru o vilă.

În acest caz nu e vorba numai de clădiri noi, ci și de case vechi, dar care au cam tot ce-și poate dori un om într-o locuință, spun organizatorii.

Cea mai mare parte din ofertele prezente la târg vizează însă ansambluri rezidențiale noi, astfel că prețurile pot fi negociate direct cu cei care le vând.

De altfel una dintre condițiile de participare la târgul din Piața Victoriei a fost ca dezvoltatorii proiectelor imobiliare să vină cu reduceri de preț, au precizat organizatorii.

Târgul Imobiliar Project Expo și-a deschis porțile astăzi în Piața Victoriei.

Programul de vizitare este astăzi și mâine, între orele 10 și 19, iar duminică între 10 și 16

Intrarea este liberă.

Dezvoltatorii imobiliari scot la vânzare, în cadrul acestui târg, mai mult de 10 ansambluri noi de locuințe.

Teatrul Evreiesc de Stat a devenit instituție de spectacole de importanță națională
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 19:02

Teatrul Evreiesc de Stat a devenit instituție de spectacole de importanță națională

Teatrul Evreiesc de Stat devine instituție de spectacole de importanță națională, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern, anunță...

Teatrul Evreiesc de Stat a devenit instituție de spectacole de importanță națională
METROREX: lucrări prelungite, la stația de metrou Universitate. Intrarea de pe strada Batiștei rămâne închisă
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 18:51

METROREX: lucrări prelungite, la stația de metrou Universitate. Intrarea de pe strada Batiștei rămâne închisă

Sunt lucrări la stația de metrou Universitate. Acestea trebuiau finalizate până pe data de 14 noiembrie. Lucrările se vor prelungi până pe...

METROREX: lucrări prelungite, la stația de metrou Universitate. Intrarea de pe strada Batiștei rămâne închisă
Universitatea București: Procurorii au deschis dosar de fraudă, pentru trei casiere
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 18:22

Universitatea București: Procurorii au deschis dosar de fraudă, pentru trei casiere

Trei angajate ale casieriei Universităţii Bucureşti sunt suspectate că au delapidat peste 1,6 milioane de lei din taxele studenţilor. Acestea au...

Universitatea București: Procurorii au deschis dosar de fraudă, pentru trei casiere
Parlamentul României condus de tânăra generație, timp de trei zile
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 18:12

Parlamentul României condus de tânăra generație, timp de trei zile

Peste 100 de liceeni și studenti din intreaga tara vor participa la cea de-a 14-a editie și vor simula activitatea legislativa, de la dezbaterea...

Parlamentul României condus de tânăra generație, timp de trei zile
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 17:53

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Concursurile pentru funcţiile didactice de lector universitar-şef de lucrări, deblocate

Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care se creează cadrul legal pentru organizarea, în anul universitar 2026 – 2027, a...

Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Concursurile pentru funcţiile didactice de lector universitar-şef de lucrări, deblocate
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 17:48

Pe urmele istoriei. Tururi ghidate, la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București organizează două tururi ghidate speciale în expoziția „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din...

Pe urmele istoriei. Tururi ghidate, la Palatul Suțu
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 17:39

POLYXENA – Vocile femeilor din Troia și din conflictele prezentului, într-un spectacol-concert, la Teatrul Odeon

Performera, regizoarea și autoarea conceptului, Anna Luca Poloni, alături de compozitorul și artistul vizual Christian Mair, recitesc pentru...

POLYXENA – Vocile femeilor din Troia și din conflictele prezentului, într-un spectacol-concert, la Teatrul Odeon
Actualitate joi, 12 noiembrie 2026, 17:20

Wizz Air anunță că va introduce zboruri directe pe ruta București – Cluj-Napoca

Compania low-cost Wizz Air introduce zboruri directe pe ruta București – Cluj-Napoca, începând cu luna decembrie 2026. Ruta va fi introdusă...

Wizz Air anunță că va introduce zboruri directe pe ruta București – Cluj-Napoca