Cristina Vasiu a lansat o piesă nouă alături de DiezZ!

Poveştile de dragoste inspiră; chiar şi cele cu un final trist. Poveştile de dragoste inspiră creaţii cinematografice. Ce simplu ar fi dacă noi am fi scenariştii propriului nostru film. Şi chiar dacă ajungem să îl creăm, acesta va fi perceput diferit.

Prezenţi în această dimineaţă în studioul matinalului Bucureşti FM, Cristina Vasiu şi DiezZ au adus o piesă nouă care se numeşte „Scurtmetraj”. Cristina Vasiu a participat anul acesta la Selecţia Naţională Eurovision, cu piesa “Nowhere”. Înainte de participarea la Eurovision, frumoasa artistă a participat în cadrul concursului TV Vocea României şi colaborat cu DJ Sava (“2.2 Story”) şi Mika Moupondo (“Nu pot uita”), iar în urmă cu un an lansa single-ul “Vara se poartă single”.

Născut în Constanţa, DiezZ a început să studieze pianul de la vârsta de 7 ani. Apoi, la 14 ani, a început să se orienteze către hip-hop şi a susţinut numeroase concerte. Momentan, este student la secţia “Compoziţie – Muzică uşoară”, din cadrul Conservatorului.

Vezi AICI arhiva emisiunii Bună dimineaţa, Bucureşti

Foto: Alexandru Dolea

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns