Dr. Corneliu E. Giurgea – românul care a sintetizat piracetamul

Dr. Corneliu E. Giurgea s-a născut la 6 ianuarie 1923 în Bucureşti, a absolvit în 1949 Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi a devenit din 1952 – la numai trei ani de la terminarea Facultăţii, doctor în ştiinţe medicale la Leningrad.

Corneliu-GiurgeaCunoscător a cinci limbi, engleză, franceză, germană, rusă si română, a promovat succesiv în ierarhia ştiinţifică şi în cea universitară, ajungând şef de secţie la Institutul de Fiziologie al Academiei Române, profesor şef de catedră de Fiziologie normală şi patologică la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi secretar general al Societăţii Române de Fiziologie.

Prin talentul şi munca sa continua, a devenit o personalitate în cercetarea experimentală europeană şi chiar mondiala, realizând valoroase studii, colaborări, lucrări şi tratate. S-a afirmat la nivel internaţional din 1962, la numai 39 de ani, în Belgia, unde şi-a dezvoltat conceptele, cercetările şi invenţiile, până in 1995, la sfârşitul vieţii, la Bruxelles.

A fost numit şef al Departamentului de Neurofarmacologie, apoi consilier ştiinţific la Departamentul de Cercetare-Dezvoltare al reputatului consorţiu internaţional bio-farmaceutic UCB, Bruxelles, şi şef al Departamentului de Psiho-Biologie la Institutul “Albert Michotte”. În ceea ce priveşte cariera universitară, a fost profesor la prestigioasa Universitate din Louvain.

În anul 1964, Corneliu E Giurgea a devenit primul care a sintetizat piracetamul. Ulterior, pe baza studiilor acestei acetamide, a definit în 1972 conceptul de Nootrop, caracterizând astfel anumite tipuri de medicamente și suplimente alimentare ce au ca efect stimularea funcțiilor cognitive.

Citeste AICI in continuare totul despre Dr. Corneliu E. Giurgea

Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”.
100 de personalități din cultura sau știință, care au marcat dezvoltarea lumii prin realizarile lor.
100 de români care, prin creativitate, muncă și curaj, au adus România între țările care au îmbogățit cunoașterea universală.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns