Parlamentul decide să nu acorde veto actualizării testelor pentru emisiile auto

Deputații au respins miercuri o propunere de a da un veto planurilor de creștere temporară a limitelor de emisii NOx pentru motoarele diesel, după ce Comisia Europeană a promis o clauză de reanalizare și a depus o propunere legislativă pe termen lung pentru actualizarea regimului de aprobare a mașinilor UE. Aceste măsuri au fost luate la presiunea Parlamentului, după scandalul Volkswagen.

„Negocieri intense au avut loc cu Comisia Europeană și statele membre după ce comisia pentru mediu a aprobat această obiecție și până la urmă Comisia a venit cu rezultate”, a spus președintele comisiei pentru mediu Giovanni La Via (PPE, IT). ”Acum avem angajamente clare din partea Comisiei că va existe o clauză de reanalizare cu un calendar precis, pentru a putea coborî cât mai mult valorile emisiilor către nivelele agreate de către co-legislatori. O propunere privind o reformă pe termen lung pentru regimul UE de aprobare a mașinilor este, de asemenea, pe masă, așa cum a cerut Parlamentul”, a mai spus el.

„De aceea salut decizia responsabilă a plenului, care ne va permite să avansăm cu procedura RDE pentru a reduce emisiile de noxe de la mașini care în momentul de față se află la 400-500% față de limitele oficiale. Am evitat incertitudinile pentru că acum industria trebuie să respecte termene stricte, dar sustenabile. În Europa, vom avea o mai bună calitate a aerului pentru cetățenii noștri fără să pierdem locuri de muncă”, a mai spus el.

Conform Comisiei Europene, relaxarea tranzitorie a limitelor este justificată de nevoia de a ține seama de necunoscutele tehnice ale utilizării n oului echipament pentru sisteme portabile de măsurare a emisiilor (PEMS) , precum și de ”limitele tehnice de a îmbunătăți în timp scurt performanța emisiilor în condiții reale a mașinilor diesel produse în prezent”.

Ce urmează

Propunerea de rezoluție a comisiei pentru mediu a fost respinsă cu 323 voturi la 317 și 61 de abțineri.

Votul de astăzi lasă Comisiei Europene loc să avanseze cu al doilea pachet RDE. Încă două trebuie prezentate pentru a putea încheia procesul.

Comisia de mediu va susține o audiere publică privind procedura RDE la 23 februarie.

Background: al doilea pachet RDE

Al doilea pachet RDE, aprobat de comisia tehnică pentru vehicule motorizate (TCMV) – compusă din experți naționali – la 28 octombrie 2015 încearcă să stabilească niște cerințe cantitative RDE pentru a limita emisiile mașinilor ușoare pentru pasageri și comerciale (Euro 6).

Cerințele propuse trebuie introduse în doi pași:

Producătorii de mașini ar trebui să limiteze discrepanța la un ”factor de conformitate” de maximum 2,1 (100%) pentru noile modele până în septembrie 2017 (pentru noile vehicule, până în septembrie 2019)

Această discrepanță ar trebui să fie adusă la un factor de 1,5 (50%), având în vedere marginile tehnice de eroare, până în ianuarie 2020 pentru toate noile modele (și până în ianuarie 2021 pentru toate noile mașini). Un factor de conformitate pentru numărul de particule (PN) urmează a fi determinat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns