Ascultă Radio București FM Live

Patronii români angajează, dar salariile rămân mici

Patronii români angajează, dar salariile rămân mici

Articol de , 17 iunie 2016, 09:31

Unul din trei angajatori din România are intenția să-și crească numărul de salariați până în luna septembrie, după cum afirmă un studiu al agenției de recrutare Manpower, lider mondial în domeniu.

Pe de altă parte, Institutul National de Statistică (INS) spune că în România sunt 600.000 de șomeri, dar cu toate acestea peste 50.000 de locuri de muncă rămân neocupate.
Deficitul de personal este pe cale să devină cea mai mare problemă a șefilor de companii din România, însă doar mai puțin de 4% dintre salariații români câștigă 1000 sau peste 1000 de euro pe lună.

Acestea sunt trei informații care scot în evidență realitatea complexă de pe piața muncii din țara noastră.

Ce spune Manpower?

Este vorba de Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă care se organizează trimestrial în 43 de țări din lumea întreagă.

În ce privește România, au fost intervievați 625 de angajatori, iar 29% dintre ei au spus că au intenția de a-și crește numărul total de angajați în intervalul iulie – septembrie 2016, doar 7% anticipează reduceri, în timp ce 64% nu prevăd schimbări.

Rezultatul este o Previziune Netă de Angajare (PNA) de +16%, cea mai puternică din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

În plus, PNA din România este și printre primele cinci cele mai ridicate din toate cele 43 de țări și teritorii cuprinse în studiul global.

Directorul general al ManpowerGroup Romania, Valentin Petrof, a afirmat ca +16% este un semnal pozitiv pentru absolvenții care se pregătesc să intre pe piața muncii în această vară, dar și pentru economie în ansamblu.

Cine angajează cel mai mult?

Conform studiului, în intervalul iulie – septembrie se prognozează creșteri ale numărului total de angajați în opt din cele 10 sectoare de activitate analizate în România.

Cei mai optimiști sunt angajatorii din sectorul industriei prelucrătoare, unde PNA este de +36%.

Astfel, sunt egalate cele mai optimiste prognoze de angajare formulate în industria prelucrătoare, cele din trimestrul II/2008, atunci când studiul Manpower a debutat în România.

Pe locul al doilea este sectorul construcțiilor, cu + 22% și pe locul al treilea se află, la egalitate, serviciile financiare și asigurările, dar și comerțul, ambele cu o PNA de +20%

Cele mai slabe intenții de angajare sunt anunțate de angajatorii din sectorul energie electrică, apă, gaze, de -2%,

Pe regiuni de dezvoltare, cei mai dornici să recruteze sunt angajatorii din regiunea Nord-Vest, care raportează o PNA de +26%,

În schimb, în regiunea Nord-Est, adică în nordul Moldovei, PNA este de numai de +3%. Zona Suceava-Iași-Botoșani se dezvoltă foarte greu și din această cauză angajatorii nu caută oameni.

Avem un șomaj de peste 6%, dar avem și peste 50.000 de locuri de muncă neocupate.

O explicație este dată de Camera de Comerț și Industrie a României, despre care am vorbit și noi la București FM, și anume că nu există suficient de mulți muncitori calificați pentru că nu sunt destule școli profesionale care să pregătească muncitorii calificați de care companiile au nevoie.

Altă explicație, însă, este că majoritatea locurilor de muncă disponibile sunt dintre cele care necesită calificare slabă, sau chiar oameni necalificați, deci salariile oferite sunt la nivelul minim pe economie.

În data de 15 iunie ANOFM anunță 26.000 locuri de muncă vacante la nivel național, dar cele mai multe locuri de muncă oferite erau de agent vânzări (1.844), de muncitor necalificat la asamblarea/ montarea pieselor (1.472), de muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.182), de lucrător comercial (1.033), de confecționer-asamblor articole textile (1.000), de manipulant mărfuri (825), de agent de securitate (642), de casier (581), de vânzător (541), sau de muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (524).

Dacă omul știe că oricum nu va câștiga mai mult de 1250 de lei brut, adică 1000 de lei net, se gândește de două ori dacă banii o să-i ajungă pentru deplasarea zilnică la serviciu, sau pentru chirie, dacă locul de muncă este departe de casă.

Șomerul poate să ajungă la concluzia la care ajung mulți, că este mai rentabil să rămână pe ajutorul social plus facilitățile oferite de stat categoriilor defavorizate inclusiv cantina socială și ajutoarele de încălzire pe vreme de iarnă.

Plus că, stând acasă, unde este proprietar și nu plătește chirie, omul mai lucrează la negru și mai adună ceva bani, așa că per total câștigă mai bine decât dacă ar avea o slujbă platită cu salariul minim.

De ce avem salarii atât de mici?

Este o situație fără ieșire: atuul României sunt salariile mici, de-asta vin și atâția investitori străini și de-asta produsele românești sunt competitive.
Dacă vei plăti salarii mai mari, dispare acest avantaj competitiv.

O soluție ca să plătești salarii mai mari este să produci produse care se vând mai scump (cu valoare adăugată mai mare).

Puțini patroni români sunt capabili și doritori să se orienteze către produse cu valoare adăugată mare.

Aceia care au făcut-o, de exemplu patronii de firme din IT, sunt și capabili și doritori să plătească salarii mari.

În schimb, un patron român care trăiește din producția de mobilă, sau un investitor străin care produce în România doar volane pentru automobile, nu va fi nici capabil, nici doritor să plătească salarii mai mari, pentru că nici nu are nevoie de oameni foarte calificați și nici produsele lor nu au valoare adăugata mare.

Votul pentru Guvernul Mureșan. Ce urmează după vot
Emisiuni miercuri, 30 septembrie 2026, 16:59

Votul pentru Guvernul Mureșan. Ce urmează după vot

Nota redacției: Emisiunea a fost realizată înaintea votului de învestitură din Parlament. Pentru învestire sunt necesare 233 de voturi.Ce se...

Votul pentru Guvernul Mureșan. Ce urmează după vot
Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog
Emisiuni miercuri, 30 septembrie 2026, 11:11

Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog

Odată cu venirea sezonului rece, pielea începe să simtă schimbările de temperatură, vântul și modificarea umidității din aer. Asta nu...

Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog
Copiii din sistemul de protecție au nevoie de 1.000 de voluntari
Emisiuni marți, 29 septembrie 2026, 16:55

Copiii din sistemul de protecție au nevoie de 1.000 de voluntari

Care sunt nevoile unui copil care crește fără familia lui? Cum îi câștigi încrederea și cât de importantă devine prezența unui adult în...

Copiii din sistemul de protecție au nevoie de 1.000 de voluntari
VIDEO| Florile, dincolo de frumusețe: trenduri, prețuri și arta floristică
Emisiuni marți, 29 septembrie 2026, 12:34

VIDEO| Florile, dincolo de frumusețe: trenduri, prețuri și arta floristică

Un trandafir parfumat poate fi suficient pentru a transforma o încăpere într-o amintire. Alina Neacșa, Floral Designer internațional, Floristul...

VIDEO| Florile, dincolo de frumusețe: trenduri, prețuri și arta floristică
Emisiuni luni, 28 septembrie 2026, 17:28

Prevenția cancerului de sân. De ce amânăm controalele medicale

Cât de mult s-a schimbat în 25 de ani relația femeilor cu prevenția? De ce amânăm încă investigațiile? Cât de ușor ajunge la screening o...

Prevenția cancerului de sân. De ce amânăm controalele medicale
Emisiuni luni, 28 septembrie 2026, 13:00

VIDEO| Animest.21: cum s-a schimbat animația de la desen la AI

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest ajunge anul acesta la cea de-a 21-a ediție, iar între 2 și 11 octombrie, Bucureștiul...

VIDEO| Animest.21: cum s-a schimbat animația de la desen la AI
Emisiuni luni, 28 septembrie 2026, 10:48

VIDEO| Stomatologia în era AI

Într-un cabinet stomatologic, nimic nu mai seamănă cu ceea ce era odată – comparația are sens pentru cei care fac parte din generațiile...

VIDEO| Stomatologia în era AI
Emisiuni joi, 24 septembrie 2026, 16:42

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale

Accesul facil la inteligența artificială vine să completeze acest tablou. Elevii au acum la îndemână instrumente de inteligență artificială...

Reforma educației din România și provocarea inteligenței artificiale