Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului

Câţi dintre noi ştim oare cât au durat penalty-urile de la Sevilla, din ’86 ? Da, a fost 0-0, după 90 de minute între Steaua şi FC Barcelona, apoi finalistele Cupei Campionilor Europeni au mai jucat 30 de minute fără gol. Dar penalty-urile?

”Ei au luptat 120 de minute, eu mi-am făcut treabă în acele nouă minute rămase, la acele penalty-uri şi aşa am reuşit să obţinem împreună cea mai mare performanţă din fotbalul românesc”, povestește Helmuth Duckadam.

Dar pentru a ajunge la cele nouă minute de glorie a fost nevoie de un sezon aproape perfect: 1-1 şi 4-1 cu Vejle BK, 0-1 şi 4-1 cu Honved Budapesta, 0-0 şi 1-0, împotriva lui Kuusysi Lahti, 0-1 şi 3-0, cu Anderlecht şi 2-0, după penalty-uri, în finala cu FC Barcelona.

Helmuth Duckadam a fost primul portar care a parat patru lovituri de la 11 metri într-un meci oficial de o astfel de importanţă.

O finală cât o carieră pentru Duckadam, deoarece în naţională a adunat doar două prezenţe, ambele în meciuri amicale, în ’82, când se transfera de la UTA la Steaua.

Poate ar fi urmat şi altele, dar la două luni după finala de la Sevilla, într-o dimineaţă, îi amorţesc degetele de la mâna dreaptă. Era în vacanţă la Semlac, iar un prieten îi spune: ”Poate ieri, la pescuit ai ţinut undiţa prea strâns”.

Citește întrega poveste a lui Helmuth Duckadam AICI

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns