Sinteza dezbaterii pe tema eliminării taxei radio-tv

Radio România şi Televiziunea Română au organizat aseară o dezbatere pe tema eliminării taxei radio-tv.
Eliminarea taxei radio-tv va tăia legătura directă dintre cetăţeni şi cele două servicii publice, iar aceste institutii nu vor mai putea funcționa.
Acestea sunt două dintre concluziile dezbaterii.

Moderatori: Irina Păcuraru şi Radu Croitoru

Irina Păcuraru: Sunt Irina Păcuraru şi împreună cu colegul Radu Croitoru, de la Radio România, vă vom prezenta o ediţie specială, aş spune o premieră pentru că este probabil prima dată când un astfel de program e realizat într-o deplină colaborare între Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune. Cu sau fără taxă? – e o întrebare la care merită să căutăm răspunsuri cât mai pertinente, cât mai avizate, cât mai diverse, e întrebarea care ne frământă cel puţin pe noi şi pe colegii noştri de ceva vreme şi sperăm să devină şi a dumneavoastră.

Radu Croitoru: O să plecăm de la o ştire, ştirea care a rulat pe toate canalele în această perioadă: Parlamentul României a realizat recent o premieră, aprobând cea mai rapidă lege din istoria sa. Este vorba, desigur, despre actul normativ care elimină peste o sută de taxe plătite de români. Momentul este istoric şi pentru că între aceste taxe, plătite de români, se află taxa radio-tv, despre care discutăm în această seară.

Irina Păcuraru: Aşadar, pentru prima dată în istoria lor de 88, respectiv 60 de ani, cele două servicii publice de radio şi televiziune sunt foarte aproape de momentul în care ar rămâne fără finanţarea directă din partea cetăţenilor României.

Radu Croitoru: Şi pentru că politicienii s-au exprimat deja prin vot, iar Guvernul României a exprimat şi el o poziţie, am invitat la o dezbatere profesionişti ai celor două instituţii şi reprezentanţi ai societăţii civile. Ştim foarte bine că, în ultimii ani, TVR şi Radio România au stârnit dezbateri aprinse legate de activitatea lor. Ştim, de asemenea, că aceste instituţii sunt foarte tentante pentru politicieni.

Irina Păcuraru: Tentaţia de a deschide tot felul de paranteze va exista însă şi astăzi, aşa încât vă rugăm să nu ne îndepărtăm prea mult de la scopul principal al întâlnirii noastre: oportunitatea păstrării sau eliminării taxei de radio şi de televiziune. Sunt alături de noi reprezentanţi ai societăţii civile, ai sindicatelor, colegii noştri din Radio şi din Televiziune…

Radu Croitoru: Sunt alături de noi preşedinții celor două instituţii, doamna Irina Radu, Televiziunea Română, şi domnul Ovidiu Miculescu, Radio România. Cu ei o să începem, desigur, şi prima întrebare este următoarea: dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, promulgă legea trecută atât de repede prin Parlamentul României, ce se schimbă, de fapt, în mod fundamental, doamna Irina Radu?

Irina Radu: S-ar schimba foarte multe lucruri în mod fundamental, dar cred că mesajul nostru, cel puţin al Televiziunii Române, primul meu mesaj e următorul: cred că grija noastră trebuie să fie că, indiferent cât de grele sunt vremurile în care trăim şi care ne sunt desenate de alţii, grija noastră trebuie să fie în primul rând telespectatorul şi să facem tot ce putem pentru corecta informare şi pentru a ne face treaba. Sigur că nu ne dorim să pierdem taxa tv, nu dorim să renunţăm la taxe, dar un parlament întreg – şi ştim cu toţii ce reprezintă parlamentul unei ţări, Parlamentul României – a votat acest lucru şi de aici poate să înceapă dezbaterea. Îl rog şi pe domnul Miculescu – îmi cer scuze, am vorbit prima, deşi sunt gazdă – îl rog să completeze cu argumentele domniei sale.

Ovidiu Miculescu: Cred că se întâmplă din nou o originalitate în România. Radioul Public, serviciul public de radio, a fost înfiinţat acum 88 de ani. O bună parte din el, la înfiinţare, a fost finanţat prin subscripţie publică. Deci putem spune, fără să greşim foarte tare, că Radioul, acest serviciu public, este al cetăţenilor. Această taxă se plăteşte de 88 de ani, este de fapt o contribuţie pe care cetăţenii României o plătesc. Această contribuţie a trecut prin toate regimurile, de la monarhie – Radioul s-a născut sub monarhie – a trecut prin legionari, prin dictatura militară a lui Antonescu, prin comunişti, prin democraţia pe care o vedem din ’89 încoace. Practic, taxa radio este singura legătură, singura punte între cetăţeni, între ascultători şi serviciul public, care le este destinat 100%. Radioul şi Televiziunea nu sunt pentru a place politicienilor, ci pentru consumul cetăţenilor, pentru că înainte de a fi parlamentari, miniştri sau ce sunt, sunt cetăţeni ai acestei ţări. Mai mult decât atât, Radio România are un loc extrem, extrem de serios în mintea şi în sufletul românilor, este cea mai credibilă instituție de media în momentul acesta, este lider de audienţă, stă extrem de bine financiar, dezvoltă proiecte culturale şi educative extrem de importante, spunem noi, este unul dintre cele mai stabile servicii publice de media din Europa. După principiul ‘haideţi să reparăm ceva ce merge’, probabil că ideea şi promulgarea în această viteză cosmică, într-o perioadă electorală agitată, reprezintă, din punctul nostru de vedere, o eroare, care dacă nu se îndreaptă la timp, va fi foarte, foarte greu de reparat.

Radu Croitoru: Iar timpul este foarte scurt pentru a face această reperaţie. Ce se schimbă, de fapt – era întrebarea pe care o lansasem. Ioana Avădani.

Ioana Avădani: Mă număr printre vocile care au criticat, de-a lungul anilor, şi instituţia Radioului Public şi instituţia Televiziunii Publice. Nu mi-am permis însă nicio secundă să spun că aceste instituţii sunt inutile sau că ar trebui să fie schimbate altfel decât în beneficiul publicului lor. Această eliminare a taxei taie, cum spunea şi domnul preşedinte, puntea directă dintre plătitorul, ascultătorul, telespectatorul şi mediul public. El va continua să plătească instituţiile, deoarece banii de la buget sunt tot banii lui, sunt tot banii noştri. Este un mit eliminarea taxei. Ea, de fapt, nu dispare, ci este încorporată în bugetul de stat, care sunt tot banii noştri, numai că legătura nu va mai fi directă. Va fi mai greu să tragem de mânecă cele două instituţii publice, spunând ‘ţi-am dat o taxă, trebuie să-mi dai ceva înapoi’. Va trebui să o facem prin intermediul Parlamentului. Deci, dincolo de această tăiere a legăturii directe, a cordonului ombilical-fiscal între cetăţean şi instituţiile publice, vom pierde şi linia directă de comunicare. Ca să citez un om politic celebru: odată intrat la buget, banul se depersonalizează.

Radu Croitoru: Aş vrea să adresez aceeaşi întrebare domnului Adrian Ursu. Cum perturbă această lege legătura directă dintre publicul telespectator şi radioascultător şi plătitorul de taxe?

Adrian Ursu: Convingerea mea este că vaca nu mai trebuie să plătească taxă radio-tv. Aşa cum ştiţi, legislaţia din România în anii ăştia a generat inclusiv aberaţii şi anume orice contor era purtător de taxă radio-tv, inclusiv cel din grajd. Ca urmare, vaca, fără să se uite la serviciul public de televiziune sau să asculte radioul, plătea taxă radio-tv. Ca urmare, prima măsură care ar fi trebuit luată era eliminarea aberaţiilor. Dar noi ştim însă că este mult mai simplu ca decât să rezolvi ceea ce este defect, mai bine elimini de tot. Este, pare-se, soluţia la care au recurs legiuitorii în clipa de faţă, neacţionând aşa cum ar fi trebuit să acţioneze – şi anume la nivelul aberaţiilor.

O altă aberaţie pe care legiuitorii ar fi putut s-o rezolve mult mai simplu – dar, e drept, pentru asta era nevoie de un alt context, şi nu într-un an electoral – era să elimine impostura din Consiliile de Administraţie ale Radioului şi Televiziunii publice, cea pe care ei o generează prin multe dintre propunerile pe care le-au făcut în toţi aceşti ani. Impostură care, ştim bine, a grevat de-a lungul timpului activitatea celor două instituţii, dincolo de profesioniştii care lucrează în interiorul lor.

Al treilea lucru pe care cred că ar fi putut să-l rezolve legiuitorii, dacă nu erau mânaţi, desigur, de imboldul preelectoral, era să descopere felul în care legătura dintre public şi furnizorul de conţinut este viciată de ani de zile nu numai de existenţa sau absenţa acestei taxe, de imixtiunea politicului şi de existenţa unui factor perturbator, care se cheamă – în cazul Televiziunii, cel puţin – cabliştii. Monopolul cabliştilor a viciat şi continuă să vicieze relaţia dintre furnizorul de conţinut, jurnalistul, cel care este proprietar de drepturi intelectuale, şi publicul căruia i se adresează. Fiind într-un moment electoral, desigur, tentaţia a fost aceea de a rezolva două lucruri: de a face pachetul mare – 102 taxe care vor fi eliminate – şi, în acelaşi timp, de a încerca să rezolve cumva dependenţa – să o crească – celor două instituţii de distribuitorul de bugete.

În clipa de faţă, eu cred că cele două taxe – mă rog, taxa pentru radio şi tv – trebuie reintroduse, aşezate, repet, pe nişte baze normale şi suplimentat controlul. Controlul nu asupra producţiei, pentru că asta ar însemna o îngrădire a dreptului la liberă exprimare a jurnalismului, aşa cum se face el în Radioul şi în Televiziunea publice, ci asupra felului în care sunt administrate bugetele celor două instituţii. Ştim bine că rapoartele de activitate dezbătute în Parlament sunt doar prilej pentru a trânti conducerea TVR când ea nu mai convine celor care se află în clipa aceea la putere. Niciodată…

Radu Croitoru: Unele sunt nedezbătute de câţiva ani.

Adrian Ursu: Exact.

Irina Păcurariu: Revin şi cred că trebuie punctat ceea ce Ioana Avădani a lansat cumva în discuţie, apropo de misiunea publică: cred că e bine să definim într-un fel cum o înţelege fiecare dintre cei prezenţi aici. Dar, dincolo de asta, cred că e bine să mai spunem încă o dată oamenilor cât de mare este această taxă. Gabriel Gherghescu, director TVR 1, e chiar aici, în bătaia microfonului.

Gabriel Gherghescu: Ea se situează pe ultimul loc în Europa, pentru televiziune. Aici, legat de taxă, colegul meu Gabriel Giurgiu poate da câteva amănunte interesante telespectatorilor, pentru că aceşti 4 lei nu intră în totalitate în visteria Televiziunii, să poată fi folosiţi pentru programe şi întreţinerea televiziunii. Noi am întrebat foarte mulţi oameni. Nu cred că valoarea taxei reprezintă o problemă. Sunt oameni care efectiv nu ştiu cât este taxa. Alt segment de oameni este extrem de cooperant şi dispus să plătească mai mult pentru taxa radio-tv – evident, cu acele condiţii de a avea programe de calitate.

Radu Croitoru: Dar aş vrea să leg misiunea publică de ceea ce primeşte beneficiarul, telespectatorul sau radioascultătorul, de 4 lei, respectiv 2,5 lei, cât este taxa pentru Radio România. Este cu noi Dan Preda, directorul Canalului Radio România Actualităţi. Ce primeşte omul care ascultă Radio România de 2,5 lei? – atenţie, de familie! Şi aş vrea să mai nuanţăm puţin şi să spunem, la un moment dat, cine ştie să spună acest lucru, cam câtă lume plăteşte în acest moment taxa radio-tv în România.

Dan Preda: De 2,5 lei publicul din România primește știri, primește informație de calitate, așa cum s-a împământenit această vorbă, „am auzit la Radio”, și este semnul credibilității. Avem, în acest sens, cred, cea mai performantă rețea de corespondenți, atât interni, cât și externi, avem o rețea de reporteri foarte buni, ceea ce garantează o informație de calitate…

Radu Croitoru: Deci, informații.

Dan Preda: Difuzăm reportaje, difuzăm documentare, difuzăm muzică, concerte, difuzăm teatru la microfon… Iată un all-inclusive, care ajunge în casa ascultătorului, pentru numai, așa cum spuneai, 2,50 lei. 2,50 lei, alături de cei 4 lei pentru Televiziune, ajungem la cea mai mică taxă din Uniunea Europeană și a doua din Europa. Este, ca să spun așa, o taxă simbolică, dacă e s-o comparăm cu ceea ce se întâmplă în lumea bună, în țările cu democrații avansate; vorbim despre Germania, despre Franța, despre Marea Britanie, toate având taxe de peste 100 de euro. Cea mai mare taxă este înregistrată în Elveția, dacă nu mă înșel, 433 de euro, și cea mai mică, cred, în Albania, la 8 euro. Bun, există și cazuri în care s-a renunțat la taxa radio – și avem cazul Ungariei, Poloniei… Vorbim, însă despre țări cu conduceri criticate de Uniunea Europeană, pentru derapajele politice. Nu sunt, neapărat, niște exemple. Avem și exemplul Serbiei, o țară în care taxa radio a fost desființată, și, iată, de anul ăsta, avem iarăși taxă radio. Am să mai aduc în discuție o declarație recentă, pe care am auzit-o la Paris, a probabil celui mai strălucit director al BBC din ultima perioadă, doamna Helen Boaden, care spunea că starea serviciilor publice determină gradul de democrație din țările în care acestea activează.

Irina Păcuraru: Petrișor Obae, jurnalist, „paginademedia.ro”.

Petrișor Obae: Televiziunea publică și Radio România nu sunt ceea ce spun ele că sunt, ci ceea ce crede, simte și percepe publicul despre ele. În momentul de față, din păcate, publicul nu mai percepe că aceste instituții sunt publice. O arată și… o arată și datele de audiență.

Radu Croitoru: Aici vă contrazic. Aici vă contrazic cu argumente și cu cifre. Cinci milioane de români plătesc taxa radio, cinci milioane de ascultători are Radio România, la fiecare val de audiențe pe care dumneavoastră îl publicați pe „paginademedia”.

Petrișor Obae: Da… Este vorba și de credibilitate, atenție! Nu e vorba doar de cifre. Percepția înseamnă imagine. Imaginea este și suma a ceea ce face o instituție. Chiar dacă sunt acele cifre, publicul nu are impresia, încă, că vorbim de două instituții publice, care acționează…

Radu Croitoru: Dar… ce-ar presupune această impresie? Iertați-mă!

Petrișor Obae: În primul rând, această impresie, cum spuneam, este suma a ceea ce face Televiziunea și a ceea ce face Radioul.

Radu Croitoru: Păi, putem vorbi despre ceea ce fac cele două instituții.

Petrișor Obae: Este o discuție extrem de lungă, dar totul ține de amănunte, de la modul în care este făcută o emisiune, până la modul în care sunt aleși prezentatorii pentru o emisiune. Toate aceste detalii fac, împreună, o imagine. Transparența este un exercițiu de imagine, care-ți poate aduce un plus din partea publicului. În momentul în care, la Radioul public…

Irina Păcuraru: Petrișor Obae, aici vorbim, deja, despre o democratizare totală a ceea ce înseamnă relația dintre publicul plătitor de taxă, indiferent de valoarea ei, și a producătorului de programe. Nu poți să te justifici la fiecare prezentator.
Petrișor Obae: În felul acesta câștigi.

Irina Radu: Cu toată decența, vreau să precizez că poziția Televiziunii este una, și a Radioului este alta. Deci, dacă vorbim de bani, situațiile noastre sunt foarte diferite. În timp ce Radioul are profit, și un profit semnificativ – nu cunosc cifrele lor; le știu pe ale noastre -, Televiziunea are datorii imense și știe toată lumea aici de față. 150 de milioane de euro… nu vă spun chiar la virgulă. Asta este o discuție. O discuție, care nu știu dacă are legătură sau nu cu principiul de a avea o televiziune publică finanțată de la bugetul de stat sau de telespectatori. Eu sunt convinsă… și asta poate fi o altă dezbatere și cu foarte mulți dintre dumneavoastră am fost împreună și în primăvară, când era să ne închidem, pur și simplu, da, şi am discutat de ce a ajuns TVR-ul unde a ajuns. S-au văzut niște progrese, se pot vedea, dar este alt subiect și, dacă doriți, facem o altă emisiune.

Petrișor Obae: Dacă Televiziunea publică și Radioul public erau atât de puternice, nu cred că un politician s-ar fi gândit la o astfel de măsură. Și încă ceva: chiar mi-aș fi dorit…

Radu F. Alexandru: Sunteţi într-o eroare totală. Este vorba, nici mai mult, nici mai puțin de existența liberă, independentă, a acestor două instituții. Pot exista liber, independente editorial cele două instituții, odată taxa suspendată? Cred că asta este singura întrebare și ar fi minunat dacă am rezista tentației să introducem în discuții elemente deloc lipsite de importanță, dar nu de actualitate.

Carmen Gavrilă: O secundă, pentru că tocmai vorbeam despre libertatea aceasta pe care o dă taxa radio-tv instituțiilor publice. Să nu uităm în ce moment extern, regional suntem, în condițiile în care instituțiile publice sunt esențiale în plin război informațional cu actori mai de la est, care încearcă să se strecoare pe piața media românească. Ce se întâmplă în momentul în care românul nu mai are informația garantată de instituțiile publice? Să nu uităm că un radio privat, o televiziune privată, pot fi oricând cumpărate de actori necunoscuți, mai de la est, de exemplu. Cum va arăta atunci discursul și informația pe care o primesc românii?

Radu Croitoru: Mulțumim foarte mult. A fost Carmen Gavrilă, e jurnalist la Radio România.

Petrișor Obae: Întotdeauna, ca ziarist, vreau să văd care sunt resorturile din spatele unei decizii. Adică, ce s-a întâmplat? A crezut politicul că el poate rezolva ce n-a reușit managementul?

Ovidiu Miculescu: Da. A demonstrat că poate. Pentru că în toată această dispută – și îmi cer scuze că intervin – Radioul și Televiziunea au rămas și au ales din nou calea seriozității, a decenței, a lucrurilor serioase, și nu au coborât în nebunia generată de iluzia sau siguranța, pentru unii, a câștigării alegerilor. Politicienii vin, pleacă. Aceste servicii publice autonome, cum spune Constituția – nu știu dacă-i bună sau rea, dar asta spune; or, autonomia este evident că vine din independența financiară, reprezintă repere, nu ne jucăm cu lucrurile astea! Aceste servicii publice au rămas și rămân.

Florin Iaru: Spuneți-mi, vă rog, care este momentul în care Televiziunea Română sau Radio România au avut președinți și consilii de administrație aleși în mod democratic? Când a fost factorul politic absent de la Televiziune și de la Radio? Care este controlul public asupra serviciilor publice?

Adrian Ursu: Directorul general al BBC oare de către cine este ales?

Florin Iaru: Știu despre ce spuneți. La BBC se numește tot politic. Problema acolo este o anumită tradiție democratică în care exact lucrul bine făcut ține managerul sau conducătorul de instituție în funcție.

Irina Păcuraru: Florin Iaru, suntem într-un moment în care ne dorim maturizarea socială, nu activarea unor proaste obiceiuri.

Florin Iaru: Nu, dar și /…/.

Andi Lăzescu: Și eu după domnul ministru Theodorescu, vă rog frumos!

Răzvan Theodorescu: Este limpede, pentru mine cel puțin, că este o răzbunare politică. Sunt niște politicieni, în cazul de față domnul Dragnea, și poate și alții, și cred că din ambele părți ale eșichierului, deocamdată văd din partea aceasta a PSD-ului, care sunt nemulțumiți, nu știu de ce sau pot să bănuiesc de ce, de faptul că unul sau altul din cele două servicii nu au mers pe mâna lor. Este limpede acest lucru.

Irina Păcuraru: Domnule academician, vreau să vă spun doar atât, pentru buna informare a publicului, că asta încercăm să facem aici, că a votat toată lumea. Deci, că a fost o propunere PSD, dar a votat întreg Parlamentul.

Răzvan Theodorescu: Exact! E noaptea minții să desființezi o taxă a publicului pentru servicii publice. Este elementar că acesta este cordonul ombilical. Când introduci bugetul care este gestionat de Guvern, când introduci lucruri care sunt gestionate de Parlament… Eu am văzut, domnul Dragnea a făcut un fel de demonstrație matematică din care umanistul din mine n-a înțeles absolut nimic, dar extrem de confuză și în care reieșea că, totuși, într-un fel, se vor da bani. Nu contează în primul rând că se vor da bani, important de unde și pe ce filieră vin acei bani. Când am fost în Japonia, NHK mi-au povestit de istoria lor. Ei sunt cei care au educat poporul japonez. A fost o televiziune educativă. Celor care nu plătesc trebuie să li se demonstreze, treptat, că Radioul Public și Televiziunea Publică sunt cum este școala publică, care este obligatorie, într-un fel.
Domnule Lăzescu, ca mai tânăr urmaş al meu, te rog, continuă.

Andi Lăzescu: Cred că sunt foarte multe accente populiste în discuţia care se face despre serviciile publice de radio şi televiziune, şi nu numai la politicieni, în general. Sigur că, dacă întrebi omul pe stradă, el o să spună: „Domnule, eu nu mă uit la TVR, n-am de ce să plătesc taxa!” Dar ştiţi cum e? E ca şi când sunt o mulţime de oameni care au centrală pe gaz, nu? Când faci bugetul local, ar trebui să-i scuteşti de o parte din bugetul local, pentru că subvenţionezi şi CET-urile.
Dincolo de asta, cred că ar trebui să spunem două lucruri: 1 – de ce e mai prost să fii finanţat de la buget decât din taxe.

Irina Păcuraru: De ce?

Andi Lăzescu: Creează o instabilitate suplimentară. În fiecare an vine un buget, încep probleme, nemulţumiri, X se supără că n-a apărut la televizor, Y că nu ştiu ce n-a fost întrebat ş.a.m.d. Noi funcţionăm după o lege care e total depăşită. Gândiţi-vă că BBC… din zece în zece ani se discută Carta BBC şi elemente de ordin managerial şi de misiune publică, tot ce vreţi. Dar evident că nu poţi finanţa jurnalism de calitate; n-ai cum, nu sunt resurse! Uitaţi-vă în jur – chiar dacă unii fac eforturi, la canalele private. Şi atunci ai nevoie de o zonă de jurnalism care să aibă o bază. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion M. Ioniţă: Cred că ocolim foarte mult subiectul şi…

Radu Croitoru: Întrebarea fundamentală a serii este: „Cu taxă sau fără taxă?”

Ion M. Ioniţă: Dar vreau să spun ceva: serviciile publice de radio şi televiziune sunt în Constituţia României. Este vorba de Art.31 şi capitolul este „Drepturi şi libertăţi fundamentale”, iar dreptul la informare este fundamental şi apare în Constituţie, şi spune aşa: „Serviciul public de radio şi serviciul public de televiziune sunt autonome”. În momentul în care îl faci bugetar, îl faci guvernamental, nu mai e autonom. Cine dă banii, cine plăteşte lăutarii, comandă şi muzica, asta este esenţial. Că s-au încălcat principiile constituţionale de două ori: o dată în Legea de funcţionare, 41, care a făcut Consiliul de Administraţie al celor două eminamente politic prin numirile prin parlament, prin propunerea grupurilor parlamentare, după aia preşedintele, guvernul, un reprezentant de la angajaţi, sindicate ş.a.m.d. – deci, o clară încărcare a spiritului de instituţie publică în serviciul publicului, odată prin Legea 41, şi acum se mai încalcă o dată prin această lege, spunându-se că devine finanţat direct din buget, fără a mai fi finanţat autonom, cum spune Constituţia, ca instituţie autonomă, direct prin contribuţia cetăţenilor. Şi vorbim despre o lege electorală, dată într-un moment electoral – şi spuneaţi „de ce?”, domnule academician. Păi este foarte simplu: cele două tabere speră că vor câştiga alegerile, deci vor controla Televiziunea, vor controla Radio; au votat în unanimitate. Să nu uităm că este vorba de lege votată în unanimitate, fiecare sperând că va pune mâna pe caşcaval după alegerile din decembrie. Or, ambele legi pot fi atacate constituţional, pentru că nu respectă principiul autonomiei celor două /instituţii/.

Radu Croitoru: Domnule Soviany, aparent, publicul nu va mai plăti 2,5 lei, respectiv 4 lei pentru Televiziune. De unde vor veni aceşti bani, economic vorbind?

Radu Soviany: Economic, este un moment de distrugere, după unii, de inovaţie, după alţii. Unde suntem? Vorbea domnul Miculescu puţin mai devreme, doamna Radu. Ideea de taxă economic, asta înseamnă: prestezi ceva şi încasezi o taxă pentru un serviciu. Se îndoieşte cineva că Radioul şi Televiziunea nu prestează? Ba da, prestează! Mai bine, mai rău… Este momentul să discutăm şi după aceea. Ce se întâmplă acum? Se vrea subvenţionarea de la buget sau să rămână ideea de taxă? Din punctul meu de vedere, trebuie să rămână ideea de taxă. Nu este totul pierdut. Din punctul meu de vedere – şi poate vă va şoca -, eu cred că această taxă trebuie desfiinţată, după care reînfiinţată. De ce? – şi poate clasa politică să facă asta. Prea mulţi „Electrica Furnizare” încasează comisioane care ar face invidioşi inclusiv pe cămătari. Sunt 13 milioane de lei din taxa tv şi radio care sunt la „Electrica Furnizare” – spune raportul Curţii de Conturi. Din punctul meu de vedere, se poate face prin desfiinţare, moratoriu şase luni, ca să o reînfiinţeze, cu grup de lucru de la Curtea de Conturi, de la Guvernul României, din Parlament, astfel încât să fie aşezată pe baze sănătoase. Direcţiile de impozite şi taxe locale pot încasa la costuri spre nimic, faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment, şi într-adevăr să se colecteze de acolo de unde se prestează serviciul.

Răzvan Theodorescu: Economic, poate aveţi dreptate; politic, poate să fie un risc teribil, pe care nimeni, cred, nu şi-l poate asuma în România.

Radu Croitoru: Şi totuşi, politicienii vin şi spun următorul lucru: „Domnilor, veţi avea bani. Vă vom da bani, ba chiar mai mulţi decât cheltuiţi în acest moment.” Ce părere aveţi, domnule Demeter Andras, despre asta?

Demeter Andras: Serviciul public versus instituţie publică, care ar fi consecinţa punerii în aplicare, în operă, a acestei legi? Vorbim de taxă, pentru că această lege, în urmă cu 22 de ani, a introdus această noţiune, în opinia mea, destul de greşită – pentru că dacă ne ducem în spatele cuvântului, practic, sau acestei noţiuni ne dăm seama că acoperă un contract tripartit între cetăţean, beneficiarul acestor servicii publice, între stat, la rândul lui contributor la funcţionarea Radioului şi Televiziunii publice, şi între cei doi actori, radiodifuzorii publici, Televiziunea, respectiv Radioul. Acest contract, fără a fi semnat între aceste părţi, el este statuat prin lege, are câteva instrumente, în sensul în care unul sau unii, Radioul şi Televiziunea, prestează, iar publicul care doreşte sau nu, are dreptul constituţional de a fi beneficiarul acestor servicii. Or, exercitarea acestui drept de a fi beneficiar sau a nu beneficia, nu ar trebui să impieteze asupra exercitării celorlaţi cetăţeni, a dreptului de a recepţiona respectivele programe şi atunci, practic, cred că cel mai bine ar fi fost sau ar fi ceea ce noi încercăm de câţiva ani şi mai exact de 6 ani de zile, să înlocuim această noţiune, de ‘taxă’, cu acel cuvânt mult mai ‘user friendly’, care este ‘contribuţie’, care este, practic, în esenţă sau ar aduce o mult mai uşoară acceptanţă. Din păcate, în această pripă cu care s-a acţionat, pripă mult sau mai puţin calculată, se pierde din vedere un lucru: indiferent cine va fi viitoarea putere sau cine va avea sarcina de a guverna ţara în mandatul viitor, va moşteni nu unul, ci mai mulţi cartofi foarte, foarte fierbinţi, datorită acestei legi. Şi cred că este practic de negestionat. Ăsta este scopul acestei legi, să transforme cele două servicii publice în instituţii publice, finanţate de stat. Domnul Soviany, cât despre ştergerea taxei, chiar dacă sunt aceste probleme, şi reintroducerea ei, am convingerea şi am studiat cum au decurs lucrurile în celelalte ţări în care s-a întâmplat asta, vă spun că o contribuţie odată ştearsă, este aproape imposibil sau doar prin foarte mari minuni să revină, chiar şi după moratoriul de şase luni.

Radu F. Alexandru, membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune: Eu aş vrea să vă spun – şi să nu fiţi foarte supăraţi pe mine – că nu împărtăşesc un punct de vedere pe care l-am auzit cel mai adesea repetat că, prin această lege, un partid sau altul au în vedere să ajungă să controleze cele două instituţii. Nu cred că asta e raţiunea.

Irina Păcuraru: Dar care credeţi că e raţiunea?

Radu F. Alexandru: Cred că suntem, şi vă reamintesc, prizonierii unei paradigme care guvernează întreaga filosofie a României şi a poporului român. Această paradigmă sună în felul următor: „şi nouă ce ne dă?” În momentul în care nu mai pot să-i dau găleţi, în momentul în care nu mai pot să-i dau pungi cu zahăr, ulei, mălai, ce pot să-i dau? Îi dau o lege, o lege năucitoare. Fratele meu, de mâine, eu te scutesc de 102 taxe şi impozite. Că valoarea, vorbind de taxa de radio şi televiziune, la nivel de individ e cât jumătate de covrig nu i-o mai spune nimeni şi asta a fost capcana în care au căzut toate partidele parlamentare, pentru că, oameni buni, toţi ştim că legea actuală asigură, până la urmă, un control total asupra celor două instituţii. Îţi discut raportul când vreau eu, te decapitez instituţie când vreau eu şi cele două comisii şi plenul funcţionează ca un pluton de lunetişti. Dacă tu… a, tu eşti în Consiliul de Administraţie şi acolo spui ce nu trebuie să spui, eu am dreptul prin lege să te elimin în clipa următoare. Funcţionarea – vorbesc de SRR, cunosc situaţia mai bine – funcţionarea SRR-ului înseamnă 420 de milioane de lei pe an. Orice iniţiativă legislativă, indiferent că se referă la punerea coşurilor pe o stradă sau orice, presupune obligatoriu în momentul în care ai depus iniţiativa legislativă, indicarea surselor de finanţare, de unde iei aceşti bani. Acest proiect de lege, care are în vedere 102 taxe, nu face niciun fel de trimitere la sursa de finanţare pentru cele două instituţii. De aici, în continuare, cu cifre pe care le aveţi toţi la dispoziţie, vedeţi că nu este decât un act cu totul şi cu totul descalificant, de prostire a oamenilor şi de planare a unei grave ameninţări asupra funcţionării independente şi când spun ‘independente’, repet, editoriale, a celor două instituţii. Motiv pentru care trebuie respinse cu toată fermitatea.

Ovidiu Miculescu: Numai puţin, dacă îmi permiteţi. De la 1 ianuarie, tehnic, pe situaţia actuală, cele două servicii publice se opresc. După estimările noastre, nu va exista bugetul naţional. Toate cheltuielile interne sunt provenite din veniturile proprii, deci din taxă, pentru că aici mai există o .. nu aş spune păcăleală, o uşoară deformare, aşa – bugetul de stat în momentul acesta vă dă, nu ştiu, 30-40%. Da, dar unde se duc aceşti bani? Se duc să alimenteze o companie de stat greoaie, pe care bugetul o ţine în viaţă. Încă noi emitem cu poştalionul, din post în post. Comunicaţiile la nivelul anului 2016-2017, au trecut de mult de la faza de stâlp de pe vârf de deal pe vârf de deal, or scuzaţi-mă, cel puţin în cazul Radioului, banii care se alocă parţial pentru Radio România Internaţional şi parţial pentru Formaţii, şi aici vorbim doar de salarii, însumează undeva spre 8% din total. Aşa că ‘statul deja vă dă’ este o altă păcăleală. Statul îşi dă lui. Acei bani doar trec prin Trezorerie şi se duc cu destinaţie clară, precisă, ţintită spre o altă companie de stat, soluţii, alternative moderne şi eficiente şi mult mai ieftine existând, dar în funcţionarea de zi cu zi de la curent, gaz, apă până la salariile jurnaliştilor, statul şi bugetul nu sunt prezente. Neavând buget, practic, la 1 ianuarie, activitatea se va opri.

Radu Croitoru: Jurnalist fiind, aceasta este ştirea care s-a produs în această seară.

Irina Radu: La noi, după cum ştiţi, situaţia e mult mai gravă şi noi toate eforturile pe care le-am făcut le-am făcut să acoperim datorii vechi. Am încercat să nu creştem datoria şi am reuşit şi să rezistăm, adică acum să ne lăudăm puţin, nu că nu aş fi invidioasă pe performanţele Radioului, dar o invidie pozitivă. Vreau să vă spun că şi noi, dacă am trage linia cam după a opta lună, am încheia pe un plus, dacă nu ar fi fost nevoie să acoerim găurile din urmă. Deci asta arată că ne-am trezit, că avem grijă de banii noştri şi noi ne mai exprimăm o îngrijorare şi îi rugăm pe telespectatori să fie alături de noi şi pe radioascultători, pentru că ne e frică să nu fie o cădere a încasărilor din taxă, pentru că exact cum a spus cineva mai înainte, lumea aude, ‘a, am auzit la radio, nu mai e taxa’. Nu, deocamdată taxa e şi sperăm să rămână şi vă rugăm să plătiţi taxa, pentru ca noi să vă putem oferi cât putem de multe lucruri bune. Ăsta este un lucru foarte important, să nu scadă nivelul de încasări.

Irina Radu: Problema este şi alta, nu se poate funcţiona de la 1 ianuarie cu Legea 41, ne aflăm într-o cu totul altă paradigmă. Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă acest lucru, ne vom afla în situaţia în care să spunem că poate ar veni nişte bani şi noi ne-am uita şi am zice: ‘Ce facem? Noi ce avem dreptul să semnăm? Ce organisme mai conduc instituţiile? Care mai sunt reglementările?’ Adică se schimbă absolut tot peisajul. Este exclus să se întâmple aşa ceva, normal, de la 1 ianuarie.

Ovidiu Miculescu: La radio este o situaţie paradoxală, extremă. De ce? Practic, în momentul acesta, Radioul stă pe o rezervă financiară serioasă, foarte importantă. Legea trece şi intră de la 1 ianuarie. Bugetul de stat nu vine. Practic, prima tentaţie este să cheltui. Se pune problema, pe care am analizat-o, legalitatea acestor cheltuieli, pentru că legea tocmai votată ne spune cu totul altceva. Deci, chiar cu bani, nu se poate. Este extrem de important. Lor nu le pasă de lucrurile acestea şi, mai mult, spunea colegul meu puţin înainte, parlamentul s-a grăbit extraordinar şi a luat-o cu o viteză uriaşă, patru ani de zile nu şi-a găsit 15 minute pe an ca să discute sau să voteze sau să respingă Raportul Radiodifuziunii Române. La Televiziune s-a grăbit de trei ori în patru ani. Nu este ceva ciudat?

Irina Păcuraru: Da, domnule Miculescu, toată lumea o să vă spună, ca să nu ne ascundem acum după cine ştie ce pălării, că nu au vrut să vă schimbe. Ei analizează un raport în momentul în care îşi doresc să îl pice.

Ovidiu Miculescu: Credeţi în momentul acesta că aceia au o atitudine prietenoasă vizavi de mine? Nu există şi întrebarea: dar ce i-a apucat?

Irina Păcuraru: Ba există. Aveţi un răspuns?

Ovidiu Miculescu: Sigur că am. Bineînţeles. Pentru că, indiferent de ce cred unii sau alţii, în Radio, pentru că de Radio ştiu, în aceşti patru ani politicienii nu şi-au făcut mendrele. Sigur, consiliul este numit cum este, pe lege. Dar probabil că cei care numesc au aştepări de la cei pe care îi numesc. În momentul în care aşteptările nu se întâmplă, este posibil ca oamenii să devină nervoşi şi atunci spun, probabil, este o supoziţie, ‘păi, noi te-am pus, mă, tu ce faci, păi, nu faci ce spunem?’ ‘Băieţi, nu!’ Şi atunci se întâmplă lucruri. Este inadmisibil! Nu vreau să dezvolt acest dialog, pentru că Radio România are un statut care nu se duce în noroiul unei campanii. Dar lucrurile sunt mult mai complexe. Va trece momentul şi ne vom lămuri, pentru că lucrurile trebuie lămurite. Nu poţi să arunci anateme şi prostii pe un serviciu public, în momentul acesta, ierată-mi fie modestia, cu cea mai mare audienţă pe care cetăţenii români o livrează – ever.

Irina Păcuraru: Ducem discuţia pe un teritoriu care cred că este firesc, pentru că tot a început Ioana Avădani întâlnirea din seara asta vorbindu-ne despre o misiune publică pe care am pus-o foarte puţin în discuţie, şi ne tot învârtim în jurul ei şi eu cred că oamenii de acasă chiar vor să înţeleagă la ce ne referim. Ioana Avădani, te rog.

Ioana Avădani: Problema este că misiunea nu trebuie să fie locul geometric al aşteptărilor noastre, ale tuturor. Mi-aş dori ca serviciile publice să aibă o viziune asupra a ceea ce trebuie să facă, mi-aş dori să aibă şi aderenţa publică la misiunea respectivă. Ca să dau o definiţie foarte scurtă, foarte personală şi aproape trivială, eu îmi doresc să am nişte servicii publice la care să am la ce să mă uit sau să am ce să ascult la orice oră din zi şi din noapte. Când sunt plictisită de toate ofertele comerciale, obosită de toate ofertele comerciale, la orice din zi şi din noapte, să mut pe canalul public şi să găsesc o emisiune interesantă, decentă, relaxantă, haioasă, cum zice colegul Iaru, pentru că serviciul public de radio şi televiziune nu este egal cu plictisitor.

Viorela Pănculescu: Dezbaterea pe tema eliminării taxei radio-tv continuă după ştirile orei 14:00.

Viorela Pănculescu: Florin Bruşten, Departamentul Studiouri Regionale Radio România.

Florin Bruşten: Pentru că discutăm despre seducţie – şi se spunea mai devreme despre faptul că notorietatea, ce aşteptăm de la o instituţie cum este Radio România sau de la o instituţie cum este Televiziunea Română. S-a discutat că în 1928, atunci când a fost creată Societatea Română de Radiodifuziune, s-a mers pe subscripţie publică şi de atunci funcţionează sistemul de plată pe baza abonamentului radio-tv. Eu prefer să-i spun abonament radio-tv. Ştiţi ce s-a întâmplat în 1989, imediat după revoluţie? În 1985 studiourile regionale ale Radioteleviziunii Române…

Irina Păcuraru: Au fost închise.

Florin Bruşten: …pe atunci, care emiteau doar programe de radio au fost desfiinţate. Ce credeţi că au făcut în 1989 oamenii? Au venit să-şi redeschidă radioul lor. Şi de atunci, din 1989, şi-au mai redeschis încă 12 staţii. Şi ştiţi cum? Cerându-le. Radio România, vrem să ne deschizi staţie regională la Constanţa. Televiziunea Română, vrem să deschizi staţii de…

Irina Păcuraru: La Târgu Mureş.

Florin Bruşten: …televiziune regională la Târgu Mureş şi la Craiova. Avem nevoie de ele acolo. Aceasta este relaţia care trebuie să existe între ascultător sau privitor şi instituţiile publice. Şi răspunsul la această problemă este unul singur: audienţa. Faptul că Radio România Actualităţi este pe primul loc, faptul că Radio România are peste cinci milioane de ascultători, zi de zi, de zi, de zi, faptul că suntem numărul unu în audienţă spune foarte clar că oamenii ne plac, ne vor şi ne ascultă.

Irina Păcuraru: Domnul Teodorescu şi apoi domnul Gheorghiu, care aşteaptă demult să-şi spună punctul de vedere. Vă rog foarte mult.

Cristian Teodorescu: Legea asta, a spus puţin mai devreme Ion M. Ioniţă, e în contradicţie cu Constituţia. Vrea să vină în contradicţie cu ceea ce a fost până acum numit prin lege organică rostul Radioului şi al Televiziunii publice. Asta e o lege făcută la plesneală, să fie foarte limpede, şi e o lege prin care, cum a spus cineva mai devreme, dacă nu mai dăm găleţi măcar să spunem: măi, noi am venit să-ţi luăm ceva care te apasă pe tine. Doi lei, vă daţi seama că sărăcim din cauza asta!

Irina Păcuraru: Sper că acum a vorbit scriitorul, nu ziaristul.

Cristian Teodorescu: Au vorbit şi unul, şi celălalt. Gândiţi-vă la următorul lucru: când tu, parlamentar care ar trebui să ştii măcar Constituţia, votezi aiureli din astea, domnule, eşti periculos. Termenul cel mai potrivit, apropo de banii ăştia pe care îi scoatem lunar din buzunar, e cel de abonament. Abonamentul înseamnă faptul că eu consimt la o chestie, nu că sunt obligat să… de mai ştiu eu ce lege şi, Doamne fereşte, gândiţi-vă la un scenariu din ăsta de criză reală. Cine mă informează pe mine că se întâmplă ceva şi că trebuie să facem cutare, cutare, cutare? Păi nu serviciile astea nenorocite, publice, despre care zicem noi că n-au utilitate?! Iar încă o chestie, nu că aş fi înclinat mai degrabă către Radio, dar ce zic ăştia cu cutremurele să avem? Niţică apă, niţică nu ştiu ce şi dacă se poate un radio portabil, să ştim ce se mai întâmplă pe afară şi ce măsuri se iau pentru a fi salvaţi.

Viorela Pănculescu: Ştefan Gheorghiu, director general al Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

Ştefan Gheorghiu: Pragmatic, aş aduce în discuţie drepturile de proprietate intelectuală, garantate de Constituţia României. În urma unor negocieri, unor acte juridice consacrate în baza legii dreptului de autor există o relaţie între CREDIDAM şi cele două instituţii. Plata drepturilor artiştilor interpreţi se face din banii privaţi pe care îi obţin cele două instituţii, nu banii de la buget. Şi ferească Dumnezeu să vină şi drepturile de autor de la buget! N-au cum să vină. Ce s-a întâmplat în Olanda, ce s-a întâmplat în Spania, unde s-a încercat o asemenea formulă de naţionalizare, a însemnat un faliment. Şi ce facem acum, în situaţia în care cele două instituţii au obligaţii legale? Legea dreptului de autor în România există pentru că România a semnat contracte, tratate internaţionale, pentru că există un ansamblu juridic european care garantează aceste drepturi./ilapadat/cionescu
Cele două instituţii vor să plătească, au fost buni platnici, dar nu mai au de unde să plătească, pentru că această lege a creat o aberaţie. Aici este ideea de neconstituţionalitate a acestei legi. Nu poate Guvernul României să intervină în această relaţie privată.

Irina Păcuraru: Mihai Rădulescu, jurnalist TVR.

Mihai Rădulescu: Domnule Teodorescu, aveţi dreptate, este o lege făcută la repezeală, la plesneală. Lucrul acesta a fost, culmea, recunoscut chiar de reprezentanţi ai partidelor, într-o emisiune acum o săptămână chiar la TVR 1. Au fost inclusiv de la PSD un tânăr deputat, toţi recunoşteau că au votat electoral şi cumva, pe repede înainte, că nu o să rămână domnule aşa. Pe de altă parte, ca unul care m-am ocupat de problemele astea de foarte mult timp vreau să vă spun că am un sentiment extraordinar de tristeţe văzând unde a ajuns discuţia despre Televiziune, după vreo zece ani când ne băteam în parlament pentru eliminarea influenţei politice. Exista atunci un proiect, mai bun, mai rău, şi în care noi voiam să deschidem televiziunea către public prin lărgirea consiliului de administraţie, prin includerea ONG-urilor, prin includerea reprezentanţilor Academiei Române, a Patriarhiei, după un model BBC, cu o reprezentare mai largă. Deci noi ne băteam atunci să reducem influenţa politică…

Irina Păcuraru: Să includem societatea civilă…

Mihai Rădulescu: Nu s-a întâmplat nimic din toate astea, iar noi suntem exact pe sens invers. Deci soluţia la problemele care există ale televiziunii, că avem probleme şi aici, într-adevăr, vreau să-l confirm pe domnul Iaru, nu trebuie să fim ipocriţi, avem foarte mari probleme, dar soluţia nu este asta. Stimaţi parlamentari, aţi luat-o în sens greşit. Adică soluţia nu este să răspundem interesului cetăţeanului legând Televiziunea mai abitir, şi Radioul Public, mai abitir, de guvern prin această finanţare. Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune spune negru pe alb: nu poţi fi mai independent prin finanţare de la buget decât prin abonament. Ăsta este răspunsul lor şi nu avem niciun motiv să nu credem în asta.

András István Demeter: Vreau să vă spun că din experienţa mea şi a noastră, de când sunt în CA al Radiodifuziunii, am constatat că, în fiecare an, statul practic nu a respectat propria lege. Deci, statul care are obligaţia de a vira aceşti bani – discutăm despre transportul de semnal – întotdeauna se achită parţial de această obligaţie, noi cărând după noi în fiecare an câte un bulgăre, câte o restanţă. Au fost ani în care era cât pe aici să închidem anumite canale pentru că riscam să nu mai putem difuza. Cum ar putea să funcţioneze aceste două societăţi finanţate sută la sută, practic, din bugetul de stat, câtă vreme nici acel puţin care este statuat prin lege nu se respectă de vreo 10-15 ani încoace, adică este într-o continuă scădere!
Radu Croitoru: Va propun să închidem paranteza constituţionalităţii, apelând la profesionişti. Domnul Gheorghe Iancu este cu noi, profesor în Drept constituţional. Spuneţi-ne cât de constituţională sau cât de neconstituţională este această iniţiativă legislativă.

Gheorghe Iancu: Cât priveşte constituţionalitate, eu am vorbit cu domnul director Preda şi, într-adevăr, sunt două sau trei elemente de neconstituţionalitate. Cât îl priveşte preşedintele Iohannis, el poate să facă şi este în perioada de 20 de zile în care poate să promulge, şi are două posibilităţi. Asta trebuie să faceţi dumneavoastră, să-l sesizaţi pe el. Cu el trebuie să vorbiţi.

Dan Preda: L-am sesizat.

Gheorghe Iancu: Nu aşa. Dar nu aşa. Nu la grămadă. Nu ştiu cum să vă spun. Trebuie foarte precis. În primul rând el poate sesiza Curtea Constituţională în cele 20 de zile. S-a spus aici că a trecut termenul. A trecut pentru parlamentari, dar n-a trecut pentru preşedinte. Apoi, după ce sesizează Curtea sau chiar înainte, să zicem, înainte de a sesiza Curtea este posibil ca el să întoarcă legea la parlament. Aici tot argumentele dumneavoastră sunt valabile şi tot argumentele dumneavoastră ar trebui să folosească, dar nu în cadrul acesta, pentru că aici nu ştiu ce o să faceţi! Să-i daţi discheta? Ce o să faceţi?

Radu Croitoru: Preşedintele a fost notificat de numeroase organisme, inclusiv de către noi…

Gheorghe Iancu: De acord cu dumneavoastră, dar dumneavoastră aţi pus nişte probleme foarte interesante…

Radu Croitoru: Aici este o dezbatere…

Gheorghe Iancu: Sigur, de acord cu dumneavoastră..

Dan Preda: Ştiţi ce facem, domnule profesor, substituim acea dezbatere publică care era absolut necesară înaintea luării unei astfel de decizii, de a modifica o lege organică, printr-un mare galop de sănătate…

Gheorghe Iancu: Asta este o mare problemă…

Dan Preda: Încercăm să…

Gheorghe Iancu: Domnule director, asta este o mare…

Dan Preda: Constituim o dezbatere.

Gheorghe Iancu: Este o lege 52, nu mai ştiu din ce an, care vorbeşte de transparenţă, numai că acolo este vorba de acte administrative, nu de legi, acte administrative. Nu sunt legi alea. Ca urmare, degeaba vă duceţi pe calea asta că nu o să reuşiţi. Părerea mea este să bateţi drumul către Iohannis, pentru cele două elemente, pentru că el are în realitate vreo 30 de zile.

Radu Croitoru: Care sunt cele două elemente? Haideţi să le numim pe scurt.

Gheorghe Iancu: Că are vreo 30 de zile, 20 de la Constituţie şi 10 după ce primeşte legea de unde se duce ea, trimisă de el.
Primul este articolul 57, alineatul 1 din Constituţia, care spune aşa: Orice cetăţean, toţi cetăţenii, nu orice, au obligaţia să participe prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Ca urmare, în momentul în care ai spus ‘ăştia nu şi ăştia da’, apare al doilea element, şi anume discriminarea. Şi mai este şi un al treilea, să ştiţi, de principiu. Un al treilea, sigur că la noi, vorba domnului Ursu, astea se discutau, sigur, mai.. Delavrancea discuta despre chestiile astea, nu noi, sau nu ăştia de la noi acuma. Mai este unul, şi anume faptul că în momentul în care lipseşti o instituţie de o aşa mare, sau aceste instituţii de aşa mari, cum să vă zic, respiraţii, hai să-i zicem, folosim cuvinte din astea de moment, atunci încalci dreptul la informare. Este un drept fundamental. S-a spus aici, dar nu este numai ăsta. Acesta, dreptul la informare rezultă din ceea ce se spunea aici, poate domnul preşedinte spunea treaba aceasta. Şi mai este o chestiune pe care aş vrea să o corectez. Autonomia acestor două instituţii nu este în ceea ce spuneţi dumneavoastră aici, nu constă în asta. Autonomie înseamnă o autonomie administrativă, organizatorică şi financiară. Ce înseamnă financiară, înseamnă că tu cheltui numai ceea e îţi dă sau ai în buget şi atât. Nu-ţi dă posibilitatea decât dacă legea îţi permite să mai iei ceva din afară. E, legea asta nu mai permite. Şi atunci, discuţia, după părerea mea, este în sensul că trebuie bătut la cap Iohannis să facă ceva.

Radu Croitoru: Argumente existând.

Gheorghe Iancu: V-am spus. Trei sunt de neconstituţionalitate. Mai sunt şi celelate, pe care dumneavoastră le-aţi spus. În primul rând, nu ai voie, şi ăsta ar fi primul, nu ai voie să încalci un drept fundamental care în Carta Europeană a Drepturilor Omului este legat de dreptul la exprimare, dar este primul. Întâi te informezi şi pe urmă exprimi. La noi este invers, întâi te exprimi şi pe urmă te informezi. De aia apar tot felul de tâmpiţi care vorbesc aiurea şi vorbesc prost. Nu vorbesc de forumul ăsta, vorbesc de altă parte, vă daţi seama.

Radu Croitoru: Mulţumim foarte mult pentru intervenţia dumneavoastră!

Gheorghe Iancu: Mulţumesc şi eu!

Irina Păcuraru: A venit Daniela Zecca care, într-un fel, a fost un erou cunoscut şi necunoscut al unor întâmplări de genul acesta. Nu s-a tăiat o taxă, dar s-au tăiat finanţări, a picat, ce putea să pice, decât cultura? Aşa încât TVR Cultural al cărui director erai s-a desfiinţat, la un moment dat. Se vor întâmpla poate multe astfel de aberaţii de aici înainte, dacă vorbim despre o finanţare care din start este tăiată cu 70%.

Daniela Zecca Buzura: Eu zic că, într-adevăr, TVR Cultural este un precedent pe care acum pierdem timp dacă îl evocăm, dar el este, rămâne un precedent care nu ar trebui să se repete. La ce mod? A fost o suprimare insuficient gândită şi nu ar trebui să alunecăm a doua oară în aceeaşi capcană. Dacă există un element de noutate pe sfârşitul acestui forum sau dezbatere sau cum să-i zic, este acela că am adus cu mine 14 tineri masteranzi de la Universitatea din Bucureşti, foarte documentaţi, foarte în contact cu realitatea socială şi politică a României, mai ales în acest an electoral. Şi, în primul rând, ei au ales din toată piaţa concurenţială au ales să vină astăzi la serviciul public şi mulţumesc că i-aţi primit. Asta spune ceva. Apoi, în al doilea rând, au venit tocmai ca să observe, şi mai ales ca să conteste, tot ceea ce s-a discutat aici. O parte de neconstituţionalitate. O parte, dacă ne interesează părerea lor, a faptului că devenim nişte servanţi politici, zic ei, în momentul în care taxa asta rămâne valabilă aşa cum a fost până în clipa asta instituită. Eu cred foarte mult în această voce complementară şi colaterală a profesiei noastre. Tinerii ăştia spun aşa: că nu politicienii ar trebui să decidă şi în chestiunea asta nici politicienii, nici publicul care este într-un fel proprietarul acestei instituţii. Este o chestiune pe care ar fi bine să o lăsăm pe mâna profesioniştilor. Şi aici s-a discutat ca între profesionişti. Important este ca vocile noastre să se constituie rapid într-o cartă, într-un memoriu, nu, că de fapt asta este finalitatea, să ajungă cumva la preşedinte. Aici suntem. Deja este târziu.

Szas Atila: Eu zic că nu are sens să discutăm intenţia parlamentarilor care au votat această lege, fiindcă este evident că nu au votat cu intenţia de a rezolva problema Televiziunii sau problemele Radioului, dacă există aceste probleme. Iar dacă noi credem, sau cineva crede că cetăţeanul crede că aceasta este în interesul lui, de a abroga aceste taxe, atunci se înşeală. Noi în săptămânile trecute am organizat mai multe dezbateri la Târgu Mureş, în care cetăţenii au semnalizat foarte clar că ei sunt dispuşi să plătească aceste taxe, chiar dacă au probleme de metodologie a acestei taxe, dar ei au spus că mai bine mor, unii au zis, decât să piardă radioul, fiindcă acum vorbesc despre o emisiune de limba maghiară.

În România trăiesc peste 11% comunitate minoritară şi ei sunt foarte vulnerabili în momentul de faţă. Deci ei, fără serviciul public de radio şi televiziune, sunt foarte expuşi, nu prea există niciun supliment pentru ei, nici ca acoperire, nici conţinut, nici ca serviciu. Deci nu putem să spunem că da, dar avem o alternativă comercială; nu există.

Radu Croitoru: Un alt aspect de unicitate a celor două servicii.

Atila Szasz: /…/ ele sunt doar locale, comerciale strict, şi din motive financiare şi din motive complexe, nu îşi pot avea o misiune publică. Aici este foarte clară situaţia şi, evident, putem să vorbim şi despre prevederile Cartei europene a limbilor europene şi minoritare. În ultimii patru ani, în acest aspect, Radioul Public s-a dezvoltat foarte mult. În 2013, la Târgu Mureş, am extins programul de limba maghiară de la 7 ore la 15, plus o oră în limba germană, plus o oră pentru comunitatea romă în limba română, dar la cererea comunităţii rome, iar la Cluj, săptămâna trecută, s-a făcut program de 24 de ore de limba maghiară. Aceştia sunt paşi foarte importanţi şi de necontestat într-o direcţie foarte, foarte bună. Evident că putem să îmbunătăţim, nu s-a oprit aici lumea, dar pentru asta avem nevoie de stabilitate financiară, de predictibilitate, ca să putem noi să planificăm ş.a.m.d.

Radu Croitoru: Mulţumim foarte mult, Atila Szasz. O voce foarte importantă în ecuaţia asta complicată a Radioului şi Televiziunii Publice este cea a sindicatelor şi o să mutrăm discuţia în acea gradenă, ascultând-o pe Nicoleta Balaci. Ea este liderul sindicatului reprezentativ din Radio România.

Nicoleta Balaci: Mulţumesc şi aş vrea să-i salut şi pe ceilalţi lideri sindicali din sală pe care i-am văzut. Este şi liderul sindicatului reprezentativ din Televiziune, cu care noi avem o legătură foarte bună. De asemenea, lângă mine, reprezentant vicepreşedinte Cartel ALFA, o confederaţie care s-a alăturat demersurilor noastre îndreptate, repet, spre soluţii, spre Avocatul Poporului, spre Guvern, spre preşedintele Iohannis. De asemenea, aş vrea să-l salut şi pe preşedintele Confederaţiei Meridian, aflat şi dânsul aici, în sală. Din punct de vedere sindical, aş vrea, pentru că avem noroc că am reuşit să rămânem sindicalizaţi, că vocile noastre, atât ale jurnaliştilor, cât şi ale tehnicienilor, şi ale muzicienilor şi toate profesiile prezente în Radio şi Televiziune au putut să se audă în anii aceştia, aş vrea să vă spun vocea jurnaliştilor de la noi, la care s-au adăugat şi ceilalţi profesionişti. Dacă se vorbea mai devreme despre improbabilitatea ca fondurile promise să ne fie date, eu aş vrea să vorbesc despre libertatea de exprimare, alături de libertatea de informare. Noi, în Radio, nu am fost niciodată certaţi de politicieni că am zis sau că n-am zis ce trebuie şi cred că nu s-a întâmplat nici la Televiziune. În momentul în care iniţiatorul legii se duce la tribuna Parlamentului, în ziua votării legii, după ce, în preziua acelei votări, amendamentul de scoatere a acestor taxe trecuse în unanimitate prin Comisia de buget-finanţe şi – repet – iniţiatorul legii se duce la tribuna Parlamentului şi ceartă Televiziunea că ar fi criticat într-un fel Parlamentul şi lansează o promisiune că Parlamentul o să arate Televiziunii că este suveran, eu nu ştiu dacă noi, ca jurnalişti, şi acum vorbesc în numele colegilor mei care mi-au semnalat asta, noi, ca jurnalişti, mai avem garanţia că mai putem vorbi liber, că tot ceea ce vom face noi editorial n-o să supere pe cineva. Asta este poziţia sindicatului nostru. Cum am spus, am trimis către Avocatul Poporului în termen pentru contestare; ulterior, dânsul a lansat un comunicat de presă în care ne-a informat, deşi aveam ştampila înregistrată, că s-a ieşit din termen. Am transmis preşedintelui Iohannis un material destul de amplu; alături de noi şi Cartel ALFA a transmis o scrisoare deschisă prin care contestăm atât partea juridică, partea din punct de vedere constituţional, dar mai ales din punct de vedere al libertăţii de exprimare. Nu s-a întâmplat niciodată, nici pe vremea comuniştilor să ni se desfiinţeze sursa de venit, sursa de salariu, care vine dinspre cetăţean, şi ea să se mute în zona politicului.

Nu înţeleg de ce s-ar face acum, într-o perioadă electorală, într-o perioadă foarte fierbinte, poate mai fierbinte decât toate campaniile de până acum şi jurnaliştii vechi pot să confirme. Aş vrea să îi dau microfonul şi domnului Petru Dandea, pentru că într-adevăr confederaţiile, structurile sindicale mari s-au activat din primul moment şi au ieşit atât din punct de vedere legal, au alertat organizaţiile internaţionale dar şi au sesizat instituţia prezidenţială. Mulţumesc.

Petru Dandea: Da, eu aş dori să spun foarte scurt un singur lucru. E evident că funcţia Radioului Public şi a Televiziunii Publice ţine de cele trei domenii fundamentale: informaţie, educaţie, cultură. Şi pentru că ţine de acestea este clar că dumneavoastră nu trebuie să vă aflaţi niciodată în concurenţă cu, hai să-i spunem, partea comercială a mediei. Altfel, publicul o să piardă, de fapt, calitatea, să spunem aşa, din această zonă. Războiul acesta însă al independenţei Televiziunii şi Radioului public este un război care nu se termină niciodată. Şi pentru că nu se termină niciodată, toţi cei care suntem implicaţi într-un fel sau altul în această luptă trebuie să luptăm continuu. Ei, de data asta s-a produs pe partea inamicului, o incursiune masivă în frontul nostru. Cum reacţionăm? Pentru că e clar că anularea resurselor necontrolate politic, de funcţionare a acestor instituţii, nu este de bun augur, cum ai lua-o. În momentul în care ataci pe zona aceasta, este clar că e zona în care vulnerabilizezi cel mai mult. Şi atunci sigur noi asta am spus. Noi facem presiuni acum cât putem, la nivelul preşedintelui României pentru că credem că acolo mai putem de fapt obţine acea întoarcere a actului normativ la Parlament. Pe de altă parte, trebuie spus că orice guvern vom avea după alegerile din decembrie, printr-o simplă ordonanţă de urgenţă poate anula acest act normativ. Şi, din punctul nostru de vedere, tocmai datorită raţiunilor de funcţionalitate a celor două instituţii care s-au povestit aici, lucrul acesta trebuie făcut. Legea, cu asta închei, Legea finanţelor publice din România, care spune că pentru instituţiile publice, atunci când nu există buget, se operează cu acel 8%, în continuare, tocmai pentru ca ele să poată funcţiona, în cazul Televiziunii Publice şi a Radioului nu funcţionează.

Irina Păcuraru: Mulţumesc mult domnule Dandea. Aş vrea să ascultăm nişte voci şi un chip să-l vedem uşor de recunoscut pentru că aceste instituţii sunt speciale şi pentru că creează nişte modele. Este Marius Furdui, Iuliana Tudor aici alături de noi şi chiar aş vrea să aud punctul lor de vedere.

Iuliana Tudor: Să ştiţi că am să subliniez, la rândul meu, părerea de rău că ascult în aceşti termeni vorbindu-se despre postul public de televiziune din România şi despre postul de radio. Eu sunt realizator de emisiuni şi pot să vă spun că îmi doresc tare mult să ofer şi după 1 ianuarie acelaşi nivel al emisiunilor mele publicului telespectator. Am învăţat că televiziunea asta înseamnă, de fapt, emisiuni făcute pentru publicul care se uită sau ascultă. Pentru a face asta, ca realizator, e firesc, am nevoie de bani. Chestiunile, nuanţările politice nu mă privesc pe mine ca realizator. Eu, ca realizator, vă pot spune că am nevoie de un buget prin care să pot să ofer publicului un anumit standard. Ei bine, de lucrul acesta este firesc să se ocupe managementul. Şi de aceea cred că e o chestiune care trebuie luată foarte în serios, pentru că am auzit aici cum facem, ce înseamnă de fapt rostul postului public şi al serviciului public de radiodifuziune? Este acela de a aduce informaţie şi de a educa publicul. Dincolo de asta, desigur, sunt discuţiile politice. Eu mă rezerv la a vă spune, din punctul de vedere al realizatorului de emisiuni, că grija managementului este să ne ofere nouă, celor care facem programe, condiţiile necesare pentru ca ele, într-adevăr, să fie atrăgătoare pentru public. Eu pot face o emisiune şi cu patru lei, dar, credeţi-mă, cu zece lei va fi seducătoare.

Irina Păcuraru: Marius Furdui.

Marius Furdui: S-a vorbit foarte mult despre ceea ce s-a întâmplat până acum, s-a vorbit foarte mult despre aspectele legislative, dar cred că este important ceea ce îşi doreşte publicul de la programele Radio şi TV. O să răspund întâi la întrebarea serii. E nevoie de taxă. Este nevoie de taxă pentru că este nevoie de programe de calitate, numai că aceste programe de calitate trebuie făcute în cu totul alte condiţii decât s-au făcut până acum.

Cred că trebuie un… a spus doamna Avădani puţin mai devreme, cum ar trebui să sune un program de radio, şi sunt perfect de acord cu ce a spus dânsa. Aş adăuga un cuvânt, esenţial pentru programele de radio şi de televiziune aparţinând unor structuri publice, şi anume cuvântul „modern”. Cred că din această cauză – ies un pic din întrebare, dar vreau să completez -, cred că din această cauză lucrurile bune pe care le-au făcut atât Radioul, cât şi Televiziunea nu au ajuns la public, cred că din cauză că s-a gândit foarte mulţi ani într-un anume fel, acest lucru a dus la o necunoaştere a lucrurilor extraordinare pe care le fac aceste două instituţii şi cred că doar faptul că rămâne o taxă şi că după aceea nu se întâmplă nimic, în sensul acesta, înseamnă zero. Cred că această stabilitate a sursei de finanţare, absolut obligatorie pentru un serviciu autonom, mai ales în condiţiile în care există foarte multă instabilitate în jurul nostru, e foarte important să existe o sursă de informare, nişte surse de informare echilibrate, echidistante, educative, culturale, bineînţeles. Dar este important ca aceste mesaje să ajungă la cât mai multă lume, pentru că de aceea este televiziune publică şi radio public, ca să ajungă la public. Pentru că n-aş vrea să-mi imaginez o situaţie limită, în care lumea să nu ştie unde să asculte nişte lucruri de importanţă vitală. Eu cred că aşa se pune problema şi cred că dacă, subliniez, această stabilitate financiară, asigurată prin legătură directă cu plătitorul de abonament, taxă, contribuţii, oricum s-ar numi, dacă această stabilitate este asigurată trebuie susţinută de un mod foarte clar şi foarte eficient de livrare a misiunii publice.

Radu Croitoru: Despre misiunea publică vorbim în continuare. Şi aş vrea să mut discuţia într-o zonă ceva mai confortabilă pentru mine, respectiv cea a culturii, componentă esenţială a misiunii publice.

Adrian Ursu: Aici aş vrea să intervin şi eu, la componenta cultură…

Radu Croitoru: Vă rog.

Adrian Ursu: …pentru că am o propunere constructivă, şi anume: aş vrea să vorbim despre ceea ce se va întâmpla după ce preşedintele Klaus Iohannis, nu mă îndoiesc, va respinge de la promulgare legea. Să pornim de la această situaţie, nu doar ipotetică, ci foarte probabilă. În momentul acela viaţa va merge la fel, nu se va schimba absolut nimic, deşi, în seara asta, eu, ca jurnalist obişnuit să extrag dintr-o dezbatere oricât de lungă, chestiunile care sunt interesante, am aflat două lucruri. Mărturisesc, nu ştiam de acel comision pe care îl plăteşte colectorul de taxă. Asta nu se va schimba, pentru că nimeni nu face nimic şi nu va face nimic de aici încolo din secunda doi. Vă veţi lua grija dumneavoastră, legiuitorii vor avea cu totul altă treabă, că e an electoral, se vor instala pe noile fotolii ale puterii şi aşa mai departe. Am mai aflat, iarăşi, mărturisesc, nu ştiam, cât de mult se iroseşte din alocarea bugetară pentru plata unor relee absolut inutile. Sigur, ele sunt foarte folositoare în situaţia de război, când trebuie să emitem terestru.

Radu Croitoru: Ducem semnalul, trebuie să ducem semnalul până în munţi şi dincolo de ei.

Adrian Ursu: Bun, ok, daţi-mi voie să am şi eu o opinie. Opinia mea este că aceste relee, aşa cum funcţionează ele, sunt inutile, pentru că sunt energofage, sunt prost distribuite, nu au puterea respectivă. Despre asta vorbeam dacă suntem dispuşi să ascultăm. Nu vom face nici un pas mai departe în a fi solidari. Astăzi eu sunt solidar cu toţi colegii mei din Radiodifuziunea Română, cu cei din Televiziunea Română. Unii dintre ei au fost solidari cu noi când noi am avut probleme, unii dintre ei. Nu suntem solidari, de pildă, şi dumneavoastră, şi nici noi, cu celelalte instituţii care sunt lovite. Ştiţi câte taxe au fost anulate prin această lege? 102. Unele dintre ele sunt la fel de absurd eliminate ca şi taxa radio-tv, dar despre ele nu vorbeşte nimeni că sunt ale nimănui.

Radu Croitoru: S-a mai vorbit despre taxa de mediu.

Adrian Ursu: Pentru că suntem toţi posesori de troace pe patru roţi. Dar, de pildă, taxa de preschimbare a unor acte vi se pare normal să fie eliminată, din moment ce acea instituţie prestează un serviciu pentru a preschimba acel act? Deci de asta spun, legea în sine este aberantă de la un capăt la altul. Ea e populistă 100% sau mă rog, 102% că sunt 102 taxe, dar nimeni nu vorbeşte despre ea, pentru că nu suntem solidari niciodată cu nimic altceva decât cu lucrurile care ne privesc pe noi. Şi asta iarăşi nu se va schimba după ce această dezbatere va trece. Sunt mâhnit, recunosc, de constatarea aceea de care vorbeam şi mai devreme, a lipsei de solidaritate.

Petrişor Obae: Ca să completez ce întreba Adrian apropo de rolul televiziunii publice, rolul televiziunii publice ar trebui să fie, printre altele, asigurarea unei situaţii echilibrate în campania electorală în momentul în care alte posturi de televiziune private derapează în funcţie de interesele lor.

Radu Croitoru: Dar asta se întâmplă, domnule Petrişor Obae. Televiziunea şi Radioul sunt mereu lăudate de politicieni că sunt echidistante, că îşi fac treaba şi aşa mai departe.

Petrişor Obae: Problema este că, aşa cum spuneam la început, ca să închei rotund…

Irina Radu: Politicienii pot să ne laude, Petrişor, mai mult sau mai puţin. Eu ştiu că şi Radioul, şi pot să vorbesc în primul rând despre Televiziune, în ultimul sondaj de opinie a ieşit foarte bine vizavi de încredere, de echilibru, de credibilitate…

Radu Croitoru: Echidistanţă politică ş.a.m.d.

Irina Radu: Exact.

Petrişor Obae: Problema e că publicul, în cazul TVR acum, ca să facem diferenţa, în cazul TVR publicul trebuie să afle aceste lucruri, pentru că ne uităm pe date şi TVR 1 stă destul de jos în audienţe, deşi din punct de vedere al calităţii ştirilor stă destul de bine…

Ion M. Ioniţă: Domnule, avem două societaţi, una este într-o stare financiară catastrofală, înglobată în datorii, cealaltă, Radioul este în altă situaţie. Bun, vorbim de situaţia asta şi nu întrebăm cine a acoperit această situaţie catastrofală. De ani de zile în România nu s-a discutat nimic, nu şi-a asumat nimic, n-a făcut nimic, a lăsat-o să se ducă în cap şi acuma vrea, printr-o mişcare din asta, pentru că eu văd şi altă componentă în afara celei a unanimităţii, aici, frumoase în care suntem pentru valori şi principii, aici a preluat la bugetul de stat, poate urmăreşte şi al doilea pas, să naţionalizeze şi aceste datorii, adică să le plătim tot noi, prin preluarea la bugetul de stat a acestei datorii imense, pentru că dacă tot finanţezi prin capitol bugetar îi preiei şi datoriile, evident. Şi atunci ni se dă o a doua ţeapă prin care ni se iau…, nu mai plătim 4 lei pe lună şi vom plăti 600 de milioane, cât este datoria. Aici odată, şi a doua, o mai ai şi în custodia ta şi o faci acolo anexă la nu ştiu ce departament şi o şi muţi şi îţi rămân câteva hectare, frumos în Dorobanţi, nu! Că o poţi duce la Chiajna, că este a ta şi dai afară jumătate din persona…, angajezi. Adică, aici discutăm frumos, dar lucrurile sunt mult mai complicate. Cine răspunde pentru datoria asta enormă care s-a acumulat şi a acoperit-o politic, pentru că este în subordinea parlamentului şi n-a discutat nimeni? De ce nu s-a luat nicio măsură atâta timp şi s-a ajuns în situaţia asta?

Radu Croitoru: E o discuţie…

Ion M. Ioniţă: De ce trebuie să plătesc eu chesia asta ca cetăţean?

Radu Croitoru: Soluţiile sunt în interior. Am deschi o paranteză şi n-am mai reuşit să o închidem. Sunt alături de noi domnii Horia Andreescu, domnul Atila Vizauer şi aş vrea să vorbim despre componenta culturală a celor două instituţii, care este foarte importantă, plecând de la precedentul închiderii TVR Cultural, care n-am vrea să se întâmple şi la Radio, într-o bună zi. Vă ascultăm domnule Horia Andreescu.

Horia Andreescu: Radioul are o şansă mare. De când tehnologia a avansat şi relaţiile internaţionale, cele europene, în mod special, au o altă deschiere, Radioul Public dialoghează cu lumea. Are şi avantajul prin muzică, prin muzica sinfonică, în special, corală, muzica cultă, poate şi prin jazz, pentru că ea nu are nevoie de translator. Adeseori la BBC, la posturile importante, se aude în sfârşit glasul României. Este un avantaj pe care Televiziunea puţin l-a ratat, pentru că postul cultural care începuse să se contureze a fost desfiinţat.

Radu Croitoru: Să-l ascultăm şi pe Atila Vizauer. El este directorul Centrului Cultural Media Radio România şi pe el o să-l întreb, tot din cei 2,5 lei pe care îi plăteşte fiecare familie, care este componenta culturală cu care se laudă Radio România şi investiţia propriu-zisă a Radioului în acest domeniu?

Atila Vizauer: Trebuie să spunem că Radioul plăteşte culturii române 15 milioane de lei numai prin plata către uniunile de gestiune colectivă, 15 milioane de lei pe an. Apoi, toate contractele de drepturi de autor, la fel ca şi la uniunile de gestiune colectivă pentru scriitori, pentru compozitori…

Radu Croitoru: Scrie în lege, susţinerea creaţiei româneşti…

Atila Vizauer: Absolut. Pentru compozitori, pentru actori, pentru interpreţi, pentru tot ce ţine de creaţie artistică, Radio România, de altfel cred că şi Televiziunea, este cel mai important plătitor în domeniul culturii. Plăteşte, cum spuneam, prin contracte de achiziţie creatorii. De asemenea, o foarte bună parte dintre cei angajaţi ai Radio România, de la redactori, de la regizori artistici, de la regizori muzicali, ingineri de sunet, care se ocupă de creaţia culturală a producţiilor, propriilor producţii ale postului Radio România, sunt plătite, evident, de instituţia noastră.

Ovidiu Miculescu: Sunt aproape 500 de oameni care lucrează direct în cultură, iar investiţia, banii care se duc în cultură direct pe an sunt undeva spre 12-13 milioane de euro.

Atila Vizauer: Mulţumesc domnule preşedinte că m-aţi completat. În discuţiile pe care le-am avut, de multe ori s-a discutat despre BBC. BBC, BBC, el este etalonul, această siglă extraordinară şi importantă în radio şi în televiziunea mondială. Vreau să vă spun că, în ultimii ani, alături de BBC, în mod egal împreună cu BBC este Radio România. Radio România este alături de tot ceea ce înseamnă producţie radiofonică de foarte bună calitate. Suntem alături de ei, cei care îndrumă, cei care organizează ateliere pentru producţia radiofonică, şi nu numai în Europa, ci în întreaga lume. Lucrul acesta este formidabil. Deschiderea pe care o are Radio România către Uniunea de Radio din Asia, a creat o solicitare formidabilă – şi noi alături de BBC suntem cei care mergem acolo şi facem cultură. Dincolo de această laudă, îmi este teamă că impredictibilitatea despre care spuneam în ceea ce înseamnă finanţarea Radioului şi a Televiziunii va prăbuşi încet-încet această stare extraordinară în care acum Radio România, se află în întreaga lume.

Mihai Rădulescu: Da, Irina, eu ştii ce vreau să spun…

Irina Păcuraru: Eu zic în felul următor, atât vreau să spun Mihai, că nu este momentul să facem apologia lucrurilor esenţiale care se întâmplă aici, a lucrurilor utile, a lucrurilor bine făcute. Eu cred că suntem în momentul în care trebuie să facem mai mult şi mai bine.

Ovidiu Miculescu: Da doamnă, dar avem lucruri de apărat. Îmi pare rău. Avem lucruri de apărat!

Irina Păcuraru: Mie îmi pare bine că aveţi lucruri de apărat.

Ovidiu Miculescu: Lucruri pe care nişte cetăţeni orbiţi de o perioadă electorală nu le văd.

Irina Păcuraru: Dar chiar credeţi că nu le ştiu?

Ovidiu Miculescu: Cred că da! Ştiţi ce rar văd politicieni în sălile de concerte ale Radioului care sunt pline, inclusiv la Corul de Copii? Ştiţi ce rar, în afară de… Necazul este… Gaudeamusul, da?! cade iată peste campanie. Să vedeţi ce aglomeraţie va fi. Când nu este campanie, să vedeţi ce lipsă este de politicieni.

Atila Vizauer: Gaudeamusul fiind cel mai important târg de carte, pe care-l organizează România.

Irina Păcuraru: Te rog, Mihai!?

Mihai Rădulescu: Nu vreau să ne lăudăm, vreau să mă cert.

Ovidiu Miculescu: La RadiRo, doi au fost, da?! BBC-ul s-a cerut la Bucureşti, să ştiţi doamnă!

Mihai Rădulescu: Dezechilibraţi balanţa asta a vocilor. Da, ok!

Irina Păcuraru: Să-i dăm Ancăi Simionescu un microfon vă rog!

Anca Simionescu: Eu nu sunt o persoană atât de cunoscută. Anca Simionescu mă numesc, de la „Evenimentul zilei”. În ceea ce priveşte TVR, într-adevăr, sunteţi într-o foarte mare problemă cu audienţa. Asta este clar. Mulţi dintre colegii dumneavoastră ridică problema culturii, că în general cultura nu mai vinde, nu se mai caută, nu are….

Radu Croitoru: Şi este prima tăiată atunci când este vorba de buget.

Anca Simionescu: Şi este prima tăiată. Pe de altă parte, eu aş spune că nu este numai de aici problema. Poate că nu reuşiţi întotdeauna să ajungeţi chiar la punctele de interes ale publicului. Eu cred că cultura asta se poate face şi mai modern, cum spunea cineva de aici. Eu cred că tinerii noştri în continuare citesc, poate nu la acelaşi nivel, sau poate nu aceleaşi cărţi. Însă, ca televiziune publică cred că menirea dumneavoastră este să ajungeţi la public. Foarte multă lume vorbeşte despre imaginea prăfuită a TVR.

Irina Păcuraru: Doamna Ţoghină, vă rog!

Radu Croitoru: S-o ascultăm pe Maria Ţoghină.

Maria Ţoghină: Vă mulţumesc! Acum amândoi îmi daţi cuvântul. Rugămintea este în felul următor: să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne gândim ce s-ar putea întâmpla dacă taxa ar dispărea? Vă spun eu că nu putem face acest exerciţiu niciunul dintre noi, pentru că nu am trăit un astfel de moment. Nu ştim cum va fi şi ce va fi, dar ne uităm la ce s-a întâmplat în Ungaria şi veţi vedea cum va arata Radioul şi Televiziunea peste câţiva ani. La început vor fi desfiinţate studiourile regionale. După aceea, vor dispărea emisiunile pentru minorităţi în limbile minorităţilor. După aceea vor dispărea programele, iar peste vreo cinci ani vom trăi fericiţi cu Programul 1 al TVR şi cu Radio România Actualităţi, care probabil se va numi şi el, desigur, Programul 1. Dacă un stat puternic europeam asta îşi doreşte, cred că, de fapt, suntem pe o altă cale. După părerea mea, discuţia este extrem de tehnică şi toate argumentele de naturtă emoţională dispar atunci când ne gândim strict la dispariţia taxei, ce înseamnă ca pas imediat următor. De fapt se schimbă statutul juridic al societăţii. Curtea de Conturi de fiecare dată solicita legiuitorului să se aplece asupra acestui statut juridic şi să-l clarifice. Vreme de cinci ani de zile am încercat să obţin acest lucru în calitate de Preşedinte-director general. În următorii cinci ani am încercat în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, ne-am dorit cu toţii o definiţie europeană de serviciu public. Nici un moment, nici unul dintre cei care suntem aici, nu ne-am dorit să ne transformăm într-o instituţie publică.

Pentru că, altfel, ne punem şapca, ne punem halatul albastru şi venim la serviciu de la 8:00 la 16:00, după care lăsăm din mână creionul, nu mai facem ştiri, stingem luminile şi plecăm acasă, pentru că suntem instituţie publică, suntem funcţionari publici. Nimeni nu ştie că Radioul şi Televiziunea publică nu se opresc niciodată, că niciodată nu îţi poţi permite să nu ştii ce se întâmplă, că dacă ai ratat ştirea de pomană vii peste două ore să spui că a fost cutremur, dacă nu ai ştiut să întrerupi emisia atunci când s-a întâmplat, deja în momentul acela o instituţie publică, iertaţi-mă, poate să îşi permită să închidă lumina, să oprească magnetofonul. Se întâmplă multe lucruri atunci când devii funcţionar public. Când eşti jurnalist o faci din vocaţie, gândindu-te la publicul tău. Nu poţi să treci pe lângă public şi să spui: sunt funcţionar. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat la exemplul cel mai apropiat, AGERPRES-ul, o agenţie respectabilă şi puternică, care uşor, uşor a dispărut, iar acum cu greu încearcă să îşi reconstruiască baza de încredere! Este foarte greu să construieşti. Pentru Radio România înseamnă peste 80 de ani de eforturi de zi cu zi, de clipă de clipă! Pentru Televiziunea Română 60 de ani! Ne imaginăm că într-o clipă dispare totul şi într-o clipă reapare totul! Nu! Trebuie să ne luptăm până la ultima clipă, cu ultima speranţă, trebuie să luptăm pentru ceea ce nu noi avem, ci publicul. Publicul probabil că acum este puţin ocupat, poate că are altă treabă. Aşa s-a întâmplat şi în ’44, aşa s-a întâmplat şi în ’28, dar au fost nişte oameni care au crezut într-o idee, care s-au luptat pentru ea şi care nu au abdicat. Şi ca să închei, aşa cum închei de regulă discuţiile cu copiii despre ce înseamnă Radioul şi Televiziunea publice şi de ce ar trebui să existe aceste servicii publice de media, pentru un simplu fapt, pentru ca cei care sunt mai mici decât noi, mai tineri decât noi să ştie că Beethoven nu este doar un câine şi Mozart nu doar o marcă de bomboane.

Radu Croitoru: Foarte frumos! Aş vrea să îi dau cuvântul doamnei academician Sabina Ispas, care a avut amabilitatea să vină la această dezbatere.

Sabina Ispas: Vă rog să mă iertaţi. Pentru mine întotdeauna cele două servicii publice – Radioul şi Televiziunea – au fost nişte componente strategice ale României. Mi-e foarte greu să îmi imaginez o ţară cu personalitate, hai să îi spunem, cu o strategie a viitorului, mă rog, cu o complexitate de responsabilităţi în spaţiul acesta central, sud-est european ş.a.m.d., care să nu aibă la dispoziţie asemenea structuri, care să transmită în calitate de servicii publice nişte mesaje anume gândite, anume echilibrate, iarăşi, îmi pare rău, cele două instituţii, după părerea mea, ar trebui să constituie un fel de clasicism al mesajului, al sistemului de abordare, fără să renunţe la invovare, Doamne fereşte! Nu m-am gândit nicio secundă la asta. Dar cred că este nevoie de un punct de referinţă. Eu sunt etnolog, avem un Institut al Academiei, şi în planul nostru de cercetare este al doilea an când avem, sunt nişte colegi care se ocupă de manipularea mass-media, în ceea ce se cheamă cultura de consum tradiţional, pentru că, indiferent cât am vrea toţi să ne detaşăm, este o formă de transmitere a informaţiei mai mult sau mai puţin obiectivă. Manipularea nu este ceva negativ întotdeauna, nu este ceva rău, dar totuşi are valoare educativă, valoare formativă, transmite informaţii de toate tipurile, te leagă de întreaga planetă, te leagă de lună, când este o transmisie mai mult sau mai puţin adevărată de acolo, te leagă de un război transmis în direct sau de o revoltă transmisă în direct din nu ştiu care ţară a Orientului Apropiat sau Îndepărtat. Toate lucrurile astea sunt nişte lucruri foarte grave. Regret, încă o dată, că se pune problema, în situaţia acestor două, eu le zic instituţii totuşi, chiar dacă nu vă place, că se pune problema finanţării. Pentru mine cuantificarea în procente de lei, roni, euro, ce vreţi dvs, a efectelor rezultatelor pe termen lung a profilului spiritual, moral, intelectual, estetic, multe putem să vorbim aici, a celor care consumă, Radioul pe de o parte, Televiziunea pe de cealaltă parte, efectul pe termen lung este foarte grav.

Irina Păcuraru: Vă mulţumesc foarte mult.

Ovidiu Miculescu: Ştiţi că a fost, la un moment dat, o discuţie: domnule, de ce sau nu ştiu… avem alte lucruri de făcut. Cred că în momentul ăsta e cel mai important lucru pe care aceste două servicii îl au. Cum să se apere împotriva acestei chestii?

Radu Croitoru: Haideţi să încercăm să formulăm concluziile acestei dezbateri.

Irina Păcuraru: Nu înainte de a auzi vocea unuia dintre cei tineri, care nu muncesc în niciuna din instituţii, nici în plaja publică a opiniilor din România şi care, până la urmă, sunt publicul pe care-l sperăm pentru mâine. Aveţi un microfon acolo, vă rog.

Marian Olteanu: Şi eu, la fel ca şi cei care au discutat în această seară aici, consider că această taxă nu ar trebui eliminată. Consider că TVR şi Radio România Actualităţi sunt nişte pioni importanţi în cultura românească, care nu ar trebui să lipsească momentan, şi, prin această taxă, nu am face altceva decât să le mai dăm încă o veste proastă, ca să zic aşa.

Radu Croitoru: Mulţumim frumos pentru această opinie. Încercăm să formulăm concluziile acestei dezbateri. Am aflat de la preşedinţii celor două instituţii că, dacă taxa radio-tv pică, nu va mai fi plătită de la 1 ianuarie, emisia poate fi oprită. Cred că aceasta este o ştire. Ce se întâmplă dacă taxa rămâne în vigoare.

Irina Radu: Eu spun că fiecare dintre cele două instituţii va face tot ce poate pentru publicul său, pentru telespectatori şi pentru radioascultători. Am făcut nişte promisiuni aici, public, şi o să mă ţin de ele. Noi suntem copilul cu probleme şi vreau să vă arătăm că ştim cum să reparăm acele probleme. Sper că lumea are încredere în noi, aşa cum s-a spus de către mai multe persoane – şi îmi doresc să nu fie doar de politeţe, pentru că sunteţi la noi acasă – se văd nişte schimbări. Chiar şi acest moment care ne-a adus împreună pentru un lucru grav şi vreau să fac o pranteză, nu suntem pentru prima dată Radio şi Televiziunea împreună; am făcut lucruri împreună, am făcut festivaluri împreună, am făcut campanii împreună, deci nu e chiar prima dată. E prima dată când suntem împreună într-un moment foarte dificil, nu într-un moment artistic, să spun. Dar eu zic să nu ne grăbim şi să vedem ce se întâmplă. Să sperăm că argumentele noastre vor ajunge acolo unde trebuie. Dar cred că datoria unui manager este să fie pregătit pentru orice. Sigur că nu mi-ar plăcea să fim pregătiţi pentru o veste proastă şi chiar am avut discuţii noi doi foarte serioase, ce să facem, şi ca persoane fizice, nu numai ca şi conducători de instituţii. Dar speranţa noastră, împreună, zic că este aceea că o sclipire de înţelepciune va face ca un lucru dramatic să nu se întâmple.

Radu Croitoru: Mulţumesc. Aceeaşi întrebare şi pentru domnul Ovidiu Miculescu. Înţeleg că se opreşte emisia dacă dispare taxa. Dacă nu dispare taxa, ce se întâmplă mai departe?

Ovidiu Miculescu: Cel puţin până acum, pentru că, de aproape 20 de ani, întâmplarea a făcut să trec din partea de producţie, din partea jurnalistică, din partea de creaţie în partea administrativă; asta vine cu bune şi cu rele, cu mai multe rele. Nu vă doriţi să fiţi şefi că timpurile nu-s pentru aşa ceva. Eu n-am pierdut bătălii şi cred că este un efort comun. Aceste două instituţii, aceste două servicii publice, în acest moment, sunt foarte diferite. Probabil că este nevoie de o adaptare mult mai puternică la viaţa reală, pentru că aceste servicii publice au nişte remanenţe şi nişte reflexe care vin de demult. Piaţa s-a schimbat, environment-ul este cu totul altfel, inclusiv modul de abordare a misiunii publice este altul şi vedem ce se întâmplă în lume, în jurul nostru. Nu cred că vom pierde această luptă pentru a apăra serviciile publice. Este un moment complicat, este un moment în care organisme internaţionale, alte servicii publice puternice din Europa şi din lume sunt lângă noi. Din punctul meu de vedere, persoanele şi numele nu contează, e important ca serviciul public să supravieţuiască şi să meargă înainte, cel puţin cum Radioul merge de 88 de ani. Nu voi ceda şi, deşi suntem într-o situaţie privilegiată – sigur, pe munca noastră -, vizavi de Televiziune, şi am discutat şi lucrul acesta cu Televiziunea. Poate pentru noi este puţin inconfortabil să ne aşezăm pe acelaşi palier, dar tocmai, este un gest de solidaritate, mergem împreună. Am discutat lucrul acesta în Radio, suntem două servicii publice. Serviciul public de Televiziune trebuie să existe, sunt convins că el îşi poate reveni, iar, personal, vizavi de lucrurile care au fost ridicate aici de jurnalişti din piaţă, să ştiţi că putem discuta când doriţi, orice, dar absolut orice despre ce se întâmplă în serviciile publice, cu bune şi cu rele. Deci, mergem împreună şi, aşa cum spunea şi colega mea, doamna Irina Radu, cel puţin noi ne asumăm riscurile de a plăti cu capul dacă va trebui; important este ca aceste servicii publice să rămână în picioare. Şi chiar dacă vom „muri”, vom muri în picioare.

Irina Păcuraru: Irina Radu, Ovidiu Miculescu, vocile care trebuie să reprezinte cele două servicii publice în această bătălie în care suntem amestecaţi fără voie. Vocile jurnaliştilor se opresc aici. Irina Păcuraru, Radu Croitoru au fost gazdele dumneavoastră. Mă opresc cum aş termina un reportaj de-al meu, cu speranţa că cineva va avea înţelepciunea de a face ca această lege să fie perfectibilă şi că noi toţi care am fost aici vom avea răbdarea şi deschiderea de a accepta orice decizie şi de a merge mai departe, cu conştiinţa că, de fapt, puterea e în noi. Nimeni nu ne va schimba, vom fi aceleaşi voci şi de aici inainte, cu aceeaşi semnătură, indiferent cum vor suna deciziile celor care sunt deasupra noastră sau aşa cred ei în acest moment. Vă mulţumesc.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns