Alte nereguli ies la iveală în cazul Colectiv!

Raportul întocmit de Corpul de Control al premierului Dacian Cioloș privind intervenția din seara incendiului scoate în evidenţă o serie de probleme depistate în spitalele în care au fost tratați răniții.
Raportul arată și faptul că există două instituţii cu aceleaşi atribuţii dar şi lipsa de proceduri în medicina de urgenţă.

La Directia de Sănătate Publică a Capitalei şi Ilfov au fost găsite regulamente necorelate, mecanisme de control ineficiente, nu au fost prelevate probe bacteriologice din spitale şi nu a fost făcută o evaluare a spitalelor după tragedie.
La Serviciul de Medicină de Urgenţă s-a descoperit că sunt foarte puţini angajați în ciuda bugetului generos.
Controlul a fost efecuat în perioada martie-septembrie anul acesta, la tot ce înseamnă instituţii de intervenţie imediată, cât şi la instituţiile în care se află factorii decizionali.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns