Disprețul față de vârstnici și de persoanele cu dizabilități!

Unul dintre lucrurile care te uimesc, atunci când, dintr-un motiv sau altul, vizitezi țări de largă respirație democratică, cu care, adesea, ne place să ne comparăm, începând de la aproape vecina Austrie, până la mai îndepărtatele Olanda, Elveția, Suedia, Danemarca etc, ceea ce te frapează este numărul mare de persoane cu dizabilități pe care le întâlnești pe stradă, în mijloacele de transport public, în magazine. Primul gând care îți trece prin minte este că, în aceste țări, există un număr de persoane cu dizabilități mult mai mare decât la noi.
Fals! Și la noi există la fel de multe persoane cu dizabilități, chiar dacă nu mergem la definiția europeană, care extinde conceptul și la persoanele vârstnice, cu dificultăți de deplasare, de vedere etc. și chiar la persoanele care transportă un bagaj mai mare. Problema este aceea a infrastructurii, care, în țările de largă respirație democratică, este prietenoasă, special concepută pentru a permite deplasarea persoanelor cu dizabilități. În democrația noastră originală, infrastructura este concepută și exploatată în disprețul persoanelor cu dizabilități!
Astfel, trotuarele care au scăderi de nivel ale bordurilor sunt încă foarte puține. În general, bordurile sunt înalte, interzicând, practic accesul persoanelor în scaune rulante și făcându-l foarte anevoios pe cel al persoanelor care se deplasează cu ajutorul bastoanelor, al cârjelor sau chiar pe cel al persoanelor vârstnice care duc un cărucior pentru cumpărături, spre exemplu.

Peroanele stațiilor de tramvai sunt încă, în foarte mare măsură, inaccesibile persoanelor cu dizabilități și voi da, la întâmplare, ca exemple, două artere majore din nordul orașului, Bucureștii Noi și Ion Mihalache, și două artere din partea sudică, Șoseaua Giurgiului și Bulevardele George Coșbuc și Regina Maria. Pentru cei care doresc să se convingă, mergeți în stația tramvaiului 32 de la Rond Coșbuc, în sensul de mers către 11 Iunie-Piața Unirii. S-ar putea să nu reușiți să va urcați în tramvai…
Pe de altă parte, cele mai multe tramvaie aflate în dotarea RATB sunt vechi și nu dispun de rampe pentru accesul persoanelor în scaune rulante.

Ceea ce este încă și mai trist este faptul că, până și acolo unde s-au investit bani serioși pentru accesibilizarea spațiului și a transportului public pentru persoanele cu dizabilități, investițiile au fost făcute de ochii lumii! Spun multe cazul Pasajului Basarab, cu lifturile sale care nu funcționează de luni de zile, și cazul metroului, care, după ce a investit în montarea de scări rulante și de lifturi speciale pentru persoanele cu dizabilități, nu reușește să le mențină funcționale. Din această cauză, investițiile rămân de formă, pentru că o persoană cu dizabilități nu poate să se încumete să plece de acasă, neînsoțită, neștiind dacă liftul de la stația de metrou Basarab funcționează sau nu, spre exemplu.
Cât despre intersecțiile dotate cu mijloace de semnalizare audio și tactile, pentru nevăzători, nici nu merită să discutăm, pentru că sunt atât de puține, încât, practic, nici nu contează!

Toate acestea nu pot să nu te ducă cu gândul la faptul că toate declarațiile sforaitoare despre accesibilizarea spațiului și a transportului public pentru persoanele cu dizabilități, astfel încât acestea să poată duce o viață cât mai normală, să se poată integra pe piața muncii să nu fie victime ale excluderii și marginalizării sociale, rămân doar simple forme fără fond!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns