Razboiul cu „Generalul Iarna” continua!

Din prima batalie a razboiului cu „Generalul Iarna”, autoritatile locale si firmele de salubrizare au scapat cu bine. Intrarile in Bucuresti au fost circulabile, marile bulevarde au fost deszapezite. Prin urmare, masinile particulare si mijloacele de transport in comun au putut circula relativ bine, in conditii de iarna. Nu au existat artere blocate, iar ambulantele nu au inregistrat probleme in deplasarea la urgente sau la intrarile in unitatile sanitare.

Desigur, asa cum spunea chiar primarul general, Gabriela Firea, au fost si minusuri in ceea ce priveste deszapezirea strazilor secundare, a trotuarelor si a statiilor RATB, precum si in ceea ce priveste capacitatea regiei de transport de a-si suplimenta parcul circulant, astfel incat bucurestenii sa nu aiba de asteptat timp indelungat in statii, in viscol si ger.

Dat fiind faptul ca meteorologii prognozeaza un nou episod de vreme rea, cu viscol si caderi insemnate de zapada, am incercat sa aflam care este stadiul pregatirilor pentru noua batalie cu „Generalul Iarna”.

Sectorul 4 se afla in block-start-uri pentru deszapezire

”Am avut cea mai buna deszapezire din Capitala”, a afirmat edilul Daniel Baluta.

”In momentul de fata, se lucreaza cu toate fortele la deszapezirea trotuarelor si la evacuarea zapezii rezultate in urma deszapezirii, de la finele saptamanii trecute si pana astazi”, a spus Daniel Baluta.

”In ceea ce priveste deszapezirea trotuarelor, Politia Locala a Sectorului 4 a avertizat, inca de duminica, proprietarii, agentii economici si asociatiile de proprietari asupra obligatiei de a-si curata trotuarele din fata imobilelor de zapada. Majoritatea cetatenilor si a agentilor economici s-au conformat acestei obligatii legale. Apreciez spiritul civic al cetatenilor si al agentilor economici din sectorul 4”, a mai declarat edilul Daniel Baluta.

Cei care nu au facut-o au fost amendati, pe parcursul zilelor de ieri si astazi fiind aplicate 28 de sanctiuni, a mai spus Daniel Baluta in exclusivitate pentru Bucuresti FM.

Edilul sectorului 4 a afirmat ca este multumit de felul in care a decurs deszapezirea, de vineri noaptea si pana acum, si ca societatea de salubrizare si ADP-ul de sector sunt pregatite pentru noul episod de vreme rea, astfel incat sa nu existe probleme.

”Voi supraveghea personal, pe teren, asa cum am facut-o si de vineri incoace, deszapezirea sectorului 4 si-i asigur pe cetatenii sectorului, pe cei care lucreaza ori au business-ul aici, pe cei care tranziteaza sectorul ca nu vor exista intrari in Bucuresti sau artere blocate”, a incheiat Baluta.

”Sunt convins ca, maine dimineata, in sectorul 1, se va circula normal”, a spus Dan Tudorache.

Si Dan Tudorache, primarul sectorului 1, este multumit, in linii mari, de felul in care s-a desfasurat deszapezirea, dupa primul val de ninsoare. El spune ca este loc si pentru mai bine, dar ca, in acest moment, se lucreaza la deszapezirea trotuarelor si a ultimelor strazi secundare, precum si la evacuarea zapezii pluguite de pe marile artere, din intersectii.

Cat priveste trotuarele, Dan Tudorache a declarat ca majoritatea agentilor economici si a asociatiilor de proprietari s-au conformat cerintei legale de a deszapezi in fata imobilelor.

Acolo unde asociatiile nu au putut sa isi indeplineasca obligatia de a deszapezi trotuarele, a intervenit firma de salubrizare, astfel incat nu a fost cazul sa se aplice sanctiuni, a afirmat primarul sectorului 1.

Dan Tudorache a declarat, in exclusivitate pentru Bucuresti FM, ca pregatirile pentru noul episod de viscol sunt facute, atat in ceea ce priveste utilajele, cat si in ceea ce priveste operatorii manuali si materialele antiderapante.

In sectorul 5, prima batalie din acest an cu „Generalul Iarna” a fost in mod clar pierduta

Lupta cu iarna a fost pierduta atat de catre autoritatea locala cat si de catre firma de salubrizare, asa cum a spus, de altfel, destul de clar si primarul Capitalei, Gabriela Firea, care deconteaza, si la propriu si la figurat, esecul operatorului de salubritate. La propriu, deoarece Romprest are contract cu Municipalitatea pentru salubrizarea si deszapezirea sectorului 5, iar la figurat pentru ca si-a asumat cat se poate de public si de clar ideea ca bucurestenii din sectorul 5 trebuie sa beneficieze de un serviciu de deszapezire la fel de bun precum cel din celelalte sectoare, lucru care nu s-a intamplat.

Nemultumirea fata de prestatia operatorului de salubrizare si-a manifestat-o, pana mai ieri, si primarul sectorului 5, Daniel Florea. Numai ca astazi, desi i-am solicitat punctul de vedere privind stadiul deszapezirii strazilor secundare si al trotuarelor, precum si cel al evacuarii zapezii deja pluguite, dupa prima ninsoare, domnul primar, fie a avut mult mai mult de lucru decat omologii domniei sale din sectoarele 1 si 4, fie si-a pierdut curajul de a mai spune lucrurilor pe nume la fel de raspicat.

In fapt, domnia sa nu a mai dorit sa spuna nimic.

Sa fie, oare, acesta un semn al acceptarii infrangerii in fata „Generalului Iarna” si a unui operator de salubritate cu mult prea mare greutate?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns