Nadia Petrova s-a retras din tenis

Sursa foto: WTN

Fostul număr 3 mondial, rusoaica Nadia Petrova, şi-a anunţat retragerea din activitatea competițională, după o carieră de 19 ani.

,,Toţi sportivii profesionişti sunt perfecţionişti, vor să dea 100%. Dar pentru a realiza performanţe trebuie să te concentrezi doar pe jocul tău şi nu pe aspecte fizice care te deranjează. Am avut o ultimă încercare la finele anului 2016, dar nu a mers. Corpul te anunţă că nu mai poate. Aşa că e vremea să îmi închei cariera, din cauza problemelor fizice”, a declarat jucătoarea din Rusia pe site-ul WTA.

Petrova, în vârstă de 34 de ani, n-a mai jucat de la începutul anului 2014, când a suferit o dublă accidentare la umăr şi apoi la genunchi. Ultimul sezon bun al Nadiei a fost cel din 2012, când a înregistrat 39 de victorii şi 19 înfrângeri.

Sportiva din Rusia a câştigat 13 titluri WTA la simplu şi 24 de trofee la dublu. Petrova a jucat în două semifinale de Mare Şlem la simplu la Roland Garros, a mai evoluat în alte două finale de Mare Şlem la dublu la Roland Garros şi US Open şi a reușit să câştige de două ori Turneul Campioanelor la dublu.

Nadia Petrova a câştigat din tenis peste 12 milioane de dolari.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns