Personaje si povesti din Bucurestiul Sefard – o poarta spre o alta lume

Sursa foto: The Mindful Word

O carte pe care nu ar trebui sa o lasati necitita, mai ales daca sunteti interesati de istoria Bucurestiului este „Personaje si povesti din Bucurestiul Sefard” scrisa de Anca Tudorancea Ciuciu si Felicia Waldman si aparuta la editura Noi Media Print.

Structurata pe 10 capitole si rod al cercetarilor autoarelor pe durata mai multor ani, cartea, care este si bogat ilustrata, il poarta pe cititor prin cateva secole de istorie bucuresteana deschizand o poarta spre o lume care ne pare astazi un basm, un inceput, un prim pas care sa convinga cititorul sa porneasca in cautarea mai multor informatii despre prezenta evreilor sefarzi dar si a celor askenazi care au contribuit la dezvoltarea si modernizarea Bucurestiului. In unele domenii ei chiar au fost deschizatori de drumuri.

Si aici daca ar fi sa ne referim doar la domeniul financiar unde bancherii sefarzi, precm Davicion Bally, cel care i-a sprijinit pe revolutionarii romani de la 1848 sau, Hillel Manoah si Solomon Halfon, care au ajutat Moldova si Valahia cu imprumuturi in prima jumatate a secolului al 19-lea si apoi Romania dupa unirea din 1859 iar mai apoi fiii lor, au facut legatura tanarului stat roman cu lumea bancara internationala contribuind direct la accesul economiei romanesti pe piata economica internationala si ducand in cele din urma la infiintarea Bancii Nationale a Romaniei.

Tot acesti bancheri au fost si mari filantropi care au dat burse studentilor romani saraci, ajutand astfel sute de tineri dintre care unii au devenit personalitati alte culturii romane in cele mai variate domenii. Sa nu uitam ca, fara contributia editorului Leon Alcalay, cel care a infiintat colectia „Biblioteca pentru toti” sau a editorului Simon Benvenisti, literatura romana si universala ar fi fost infinit mai putin accesibila cititorului roman de rand.

Cartea ne aduce in prim-plan personalitati precum muzicienii Dan Mizrahi, Mauriciu Cohen Linaru sau Abraham Levi Ivela fara de care muzica româneasca ar fi fost mai saraca, ori dascali precum Otilia Moscuna, initoarea invatamantului special romanesc ori doctorul Nicolae Cajal, un virusolog de talie mondiala.

Veti gasi in carte imagini vechi si noi, povesti care s-au petrecut pe strazi, pe care poate mergeti zi de zi, avand ca personaje oameni ce ne par astazi desprinsi din romanele de aventuri. Toate acestea fac din ”Personaje si povesti din Bucurestiul Sefard” o carte cu ajutorul caruia cititorul face o calatorie in timp si pe care nu o veti lasa din mana pana cand nu veti intoarce si ultima pagina!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns