UPDATE: Eduard Hellvig și Carmen Dan, audiați în Comisia SRI, în legătură cu protestele de la Piața Victoriei

Sursa foto: Nine O`Clock

UPDATE: Serviciul Român de Informaţii şi-a îndeplinit atribuţiile şi le-a transmis informări beneficiarilor pe 2 februarie – a anunţat preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu.

El a mai spus că între SRI şi Ministerul de Interne există o colaborare foarte bună, care se derulează la nivelul conducerii, în baza unor protocoale din anii anteriori.

Pe de altă parte, Adrian Ţuţuianu a apreciat că aceste protocoale ar trebui îmbunătăţite.

Afirmaţiile au fost făcute după audierile şefului SRI, Eduard Hellvig şi a ministrului de interne, Carmen Dan, pe marginea incidentelor violente de la protestul de pe 1 februarie din Bucureşti.

–––––-

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, sunt audiați în Comisia parlamentară de control a activităţii SRI în legătură cu protestele din stradă. Sunt vizate incidentele violente de la manifestația de pe 1 februarie din Bucureşti.

Cei doi trebuie să dea lămuriri și despre modul în care au comunicat şi au acţionat instituţiile pe care le conduc.

„Niciodată, în mandatul meu, SRI nu va fi implicat politic într-o activitate de asemenea gen”, a declarat Eduard Hellvig, la sosirea la audierile din Comisia de control parlamentar a activităţii SRI. „Colaborarea instituţională între SRI şi Ministerul de Interne se face pe bază de protocol”, a mai spus Hellvig.

Comisia SRI mai vrea să afle și dacă beneficiarii legali – respectiv preşedintele României, ministrul de Interne şi primarul general al Capitalei – au fost informaţi cu privire la aceste evenimente.

Serviciul Român de informaţii susţine că a transmis detalii despre posibila prezenţă a ultraşilor la demonstraţie.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat însă că nu a fost înștiițată. A precizat că au existat doar SMS-uri primite de şeful Poliţiei Române şi de un secretar de stat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns