Călătorii cu bilet…gratuit

Foto: ziare.com

Studenții care călătoresc cu trenul sunt sfătuiți să treacă mai întâi pe la casele de bilete.

Deși beneficiază de transport gratuit pe calea ferată, ei trebuie să aibă asupra lor un bilet, legitimația de student vizată și actul de identitate.

Tichetele sunt necesare pentru monitorizarea numărului de călătorii de către companiile feroviare, care ulterior cer decontarea lor de la bugetul de stat.

Precizările vin de la compania CFR, pentru a evita apariția unor situații neplăcute pentru tineri.

Astfel, studenții care nu vor avea asupra lor toate documentele menționate, vor fi considerați călători frauduloși și sancționați ca atare.

Amintim că, de la începutul acestei luni, studenții pot merge gratuit cu trenul.

Măsura se aplică pe rutele interne, atât în cazul studenților de la universitățile de stat, cât și în cazul celor care învață în instituții private, acreditate sau autorizate.

Gratuitatea este valabilă pe parcursul întregului an calendaristic, la clasa a 2-a.

Biletele gratuite pot fi procurate de la ghișeele din gări.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns