Klaus Iohannis: Bugetul pe 2017 este problematic

Bugetul de stat pe 2017 este unul problematic şi riscant, a declarat președintele Klaus Iohannis după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finantelor Viorel Ștefan. La o primă analiză, șeful statului a punctat faptul că există riscul real să se depăşească deficitul de 3%.

„Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului înainte de a lua o decizie de promulgare sau retrimitere în Parlament. Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic și riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate, pe de altă parte se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la așa-numitele credite de angajament (…) care vor apăsa asupra bugetelor. (…) Sunt îngrijorat”, a explicat șeful statului.

El a precizat că în zilele următoare, împreună cu echipa sa, va aprofunda analiza bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pe acest an și va decide dacă va întoarce sau nu în Parlament cele două acte normative.

Tot în perioada imediat următoare va fi anunțată data referendumului.
Preşedintele Klaus Iohannis spune că acest referendum pe care l-a iniţiat pe tema luptei anticorupţie este necesar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns