Contestația lui Dragnea, la ÎCCJ

Sursa foto: Cuvantul Libertatii

Direcția Națională Anticorupție a cerut Tribunalului București să trimită la Înalta Curte de Casație și Justiție o parte din contestația la executare depusă de Liviu Dragnea, pentru a se stabili cine sunt judecătorii care au semnat motivarea în dosarul „Referendumul”.

Liviu Dragnea nu s-a prezentat astăzi la tribunal, el fiind reprezentat de avocata sa. Aceasta a ridicat două excepții și a cerut amânarea procesului, deoarece la dosar nu a fost depusă hotărârea definitivă dată de completul de cinci judecători de la ÎCCJ în dosarul „Referendumul”.

Instanța a rămas în pronunțare pe solicitarea DNA.

Dragnea susținea recent că a așteptat motivarea sentinței timp de aproape 10 luni în condițiile în care, potrivit legii, aceasta trebuie dată în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. În plus, în cazul său nu s-a respectat nici prevederea conform căreia orice judecător care iese din sistem are obligația să-și încheie toate motivările, iar fostul presedinte al Curții Supreme, Livia Stanciu, a plecat la Curtea Constituțională și nu mai poate semna motivarea.

În luna aprilie 2016, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul „Referendumul”.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea pe care o reprezenta, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.

În acest sens, conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

În paralel, Dragnea este acuzat că a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns