Ascultă Radio București FM Live

Ce spune fiecare parte a capului despre sănătatea noastră?

Ce spune fiecare parte a capului despre sănătatea noastră?
Foto: Sursa foto: Europa Press

Articol de Sabina Lapadatescu, 22 februarie 2017, 10:48

Capul este partea corpului care ne diferenţiază cel mai mult de restul oamenilor şi are legătură cu ceea ce “ştiu că sunt”, “vreau să fiu”, “aleg să cred despre viaţă”. Deoarece este unitatea noastră centrală, care coordonează toate celelalte părţi ale corpului, orice dificultate fiziologică apărută la cap – fie ea o banală durere sau o boala gravă – este un semnal de alarmă privind faptul că ne simţim “atacată” individualitatea.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, atunci când percepem o ameninţare – reală sau imaginară – îndreptată către valorile şi principiile noastră de viaţă, reacţia produsă de cap este de cele mai multe ori ofensivă.

“Ofensiva capului asupra situaţiei ia multe forme, dar cele mai frecvente sunt: neacceptarea unei persoane sau situaţii, a propriilor nevoi, dorinţe, pulsiuni, rezistenţa la o schimbare exterioară sau interioară, inflexibilitatea în privinţa schimbărilor unor principii de gândire şi comportament sau refuzul de a învăţa lucruri noi sau într-un mod diferit. În oricare din aceste cazuri, capul nostru opune rezistenţă, iar toată energia folosită şi efortul depus epuizează întreg corpul şi apare durerea fizică”, afirmă psihologul Cojocaru.

Dacă analizăm specific fiecare parte componentă a capului, putem deveni mai conștienți asupra tipului de rezistentă psiho-emotională pe care l-am dezvoltat.

1. Părul

“Din punct de vedere psiho-emoțional, acesta vorbește despre forța noastră interioară. Atunci când simțim că nu avem suficientă fortă pentru schimbare, sau, din contră, când utilizăm prea multă forță pentru a ne opune schimbării, părul nostru este cel care are de suferit. Când nu ne simţim bine, putem observa că şi părul nostru nu ne stă bine, la fel cum dacă avem o stare foarte bună fizică şi psihică, părul nostru străluceşte”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Ochii

“Ochii, pe care îi mai numim deloc neîntâmplător “oglinda sufletului”, sunt în strânsă legătură cu părerea noastră despre viață (cum “vedem” viața). Spre exemplu, o deficiență de vedere la distanță ne poate arăta o rezistență la a vedea lucrurile dintr-o postură de perspectivă, de detașare emoțională. O deficiență de vedere la apropiere ne poate arăta o rezistență în a vedea detaliile unei situații, uneori necesare pentru a găsi rezolvare”, afirmă specialistul.

3. Nasul

“Acest organ are legatură cu instinctul nostru, cu capacitatea de a simți (“a mirosi”) persoane, situații, decizii potrivite sau nu, pentru noi. O problemă fiziologică în această zonă poate arăta faptul că refuzăm să ne ascultăm instinctul care vine din acea parte a creierului nostru (subconștient și inconștient) care deține toată informația despre noi, deci clar e mai “deșteaptă” și știe ce ni se potrivește cu adevărat”, crede psihologul.

4. Urechile

“Urechile noastre au legatură, în mod evident, cu o rezistență la ceea ce “auzim” prea mult sau prea puțin și alegem să credem. Au legătură cu lucrurile la care “plecăm urechea”, deci cu înțelepciunea noastră interioară și cu rezistența la posibilitatea unui alt tip de informație sau de interpretare a ei”, declară Laura Maria Cojocaru.

5. Gura

“Partea superioară a gurii (atât în privința buzelor cât și a dințiilor) este legată de partea noastră feminină (atenția la detalii, creativitate, capacitatea de a construi visuri de viitor, empatie), iar cea inferioară este legată de partea masculină a ființei noastre (capacitatea de a analiza, decide și acționa pentru îndeplinirea visurilor). De multe ori o afecțiune în această zonă arată o dificultate în a manifesta în echilibru ambele aspecte ale ființei noastre”, consideră cunoscutul psiholog şi trainer NLP, Laura Maria Cojocaru.

6. Dinţii

În mod specific, dinții au legătură cu capacitatea de a lua decizii, deci o dificultate în această zonă poate evidenția 2 aspecte: 1) ori manifestăm mai mult partea noastră masculină, ne-am obișnuit ca zi de zi să ne cramponam mai mult în ”a face” și avem tendința să renunțăm la a ”visa” (a ne permite să ne dorim mai mult de la viață) lucruri noi în legatură cu ființa și viata noastră şi 2) ori manifestăm mai mult partea noastră feminină și rămânem blocați în visurile de viitor fără a face acțiunile concrete și fără a ne asuma răbdarea, timpul și minimul de efort necesar împlinirii lor.

Ce este de făcut atunci când apar afecțiuni, dificultăți, neplăceri în zona capului?

1. În primul rând, un control medical este important pentru a liniști mintea în privința temerilor legate de gravitatea situației și, în al doilea rând, pentru a putea trata corect ceea ce s-a manifestat deja în planul fizic, atunci când este necesar acest lucru.

2. Sinceritatea persoanală, acceptarea repetării unui mod de gândire defectuos și schimbarea acestuia (prin psihoterapie, neuro-programare-lingvistică, gândire pozitivă în general).

3. Lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din ”amintirea” acestuia emoțiile nepotrivite care au fost stocate (prin tehnici de somatoterapie, relaxare, meditație, și orice altă metodă care permite lucrul direct cu corpul fizic).

Ateliere creative şi momente artistice, de Ziua Internaţională a Copilului, în Parcul Florilor
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 21:08

Ateliere creative şi momente artistice, de Ziua Internaţională a Copilului, în Parcul Florilor

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2 anunță că evenimentul se va desfăşura de sâmbătă până pe 1 iunie, în intervalul orar 10:00 –...

Ateliere creative şi momente artistice, de Ziua Internaţională a Copilului, în Parcul Florilor
BUCUREȘTI – Nou record mondial pentru cea mai mare sesiune de business speed networking din lume.
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 17:47

BUCUREȘTI – Nou record mondial pentru cea mai mare sesiune de business speed networking din lume.

Pe 27 mai 2026, Bucureștiul devine gazda uneia dintre cele mai mari inițiative de business networking organizată până acum în România. „Cea...

BUCUREȘTI – Nou record mondial pentru cea mai mare sesiune de business speed networking din lume.
Muzeul MINA pregateste experiențe inedite pentru cei mici, de 1 Iunie
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 17:34

Muzeul MINA pregateste experiențe inedite pentru cei mici, de 1 Iunie

Pe 1 Iunie, copiii și părinții sunt invitați în toate spațiile MINA din București, Cluj, Iași, Timișoara și Sofia pentru a explora...

Muzeul MINA pregateste experiențe inedite pentru cei mici, de 1 Iunie
Peste 17.000 de copii cântă la Ora Copiilor by Cantus Mundi, în România și Republica Moldova
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 17:26

Peste 17.000 de copii cântă la Ora Copiilor by Cantus Mundi, în România și Republica Moldova

Ziua Internațională a Copilului 2026 va fi marcată de Programul Național Cantus Mundi și Cantus Mundi printr-o serie amplă de evenimente....

Peste 17.000 de copii cântă la Ora Copiilor by Cantus Mundi, în România și Republica Moldova
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 17:15

Presiunea emoțională din medicina veterinară afectează tot mai mulți medici

Discutăm despre realitatea din spatele medicinei veterinare și despre impactul emoțional al unei profesii bazate pe empatie și responsabilitate,...

Presiunea emoțională din medicina veterinară afectează tot mai mulți medici
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 17:10

Joi, temperaturi în scădere

La noapte, Cerul va fi variabil, însă în a doua parte a nopții vor fi înnorări temporare, intensificări ale vântului (viteze la rafală de...

Joi, temperaturi în scădere
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 16:36

Predoiu atrage atenţia asupra consumului de droguri în societate şi instituţii

Vicepremierul interimar Cătălin Predoiu atrage atenţia asupra consumului de droguri în societate şi instituţii. El a declarat că în societate...

Predoiu atrage atenţia asupra consumului de droguri în societate şi instituţii
Actualitate miercuri, 27 mai 2026, 16:18

Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate

Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate, a transmis edilul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Este vorba despre...

Două treimi din proiectele cu fonduri UE ale PMB vor fi dezangajate