Hai la teatru

„Musai trebuie să veniți la spectacolul nostru de teatru!” – am desprins aceste cuvinte dintr-un mail pe care l-a primit o colegă. Este clar că oamenii care au trimis acest mail sunt foarte mândri de spectacolul lor, eu nu am reușit să ajung, dar am convingerea că totul a funcționat perfect.

Regia, scenariul, actorii și decorurile, nu am nici un dubiu că spectacolul a fost unul de înaltă clasă. Eu cu acel mail am o problemă.

“Musai” este sinonim cu “neapărat, negreșit, în mod necesar”. “Trebuie” este sinonim și el cu aceleași cuvinte. În mod evident, “musai trebuie” este un pleonasm care trebuie pedepsit ca atare.

De multe ori însă chiar dacă utilizarea pleonasmelor nu are nici un fel de scuză pe plan lingvistic, eu unul înțeleg de ce oamenii le folosesc. “Musai trebuie” are forță superioară.

Realizatorii spectacolului au fost atât de entuziasmați de reușita lor artistică încât probabil au crezut că niciun cuvânt nu are suficientă putere de unul singur pentru a convinge publicul să vină.

Toată această istorie seamănă cu ceea ce vedem de multe ori la televizor, atunci când o persoană afirmă în fața camerelor de filmat că a asistat la un eveniment șocant și răcnește: “Am fost martor ocular, în fața mea s-a întâmplat, am văzut eu personal cu ochii mei!”. Pleonasmele ies în haită din gura bietului om, dar departe de mine gândul de a-i da în cap cu dicționarele. Îl înțeleg, pentru că omul este stăpânit de frica de a nu fi crezut.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns