Legea RCA vine cu noutati!

Soferii pot rezolva amiabil și accidentele soldate cu victime. Persoanele prejudiciate pot alege cum vor să fie despăgubite.

Oamenii pot merge in instanta, unde valoarea despagubirilor este decisa de catre judecători, sau se inteleg cu societatea de la care șoferul vinovat a cumpărat RCA și negociază cu aceasta, caz in care garantat un nivel minim al indemnizaţiei.

Toate prevederile sunt cuprinse în noua lege RCA – adoptată recent de Parlament. Deputaţii au votat-o cu 226 voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi 4 abţineri. Actul normativ va merge la promulgare.

Tarifele de referință pentru RCA au intrat de astazi in vigoare, după ce perioada de plafonare, de 6 luni, s-a încheiat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns