Trăim o nouă epocă în istoria terorismului! Atentate ISIS sau MASS-MEDIA…?

Știrea zilelor de ieri și de astăzi este, fără îndoială, noul atentat terorist care a zguduit Londra. Șapte persoane și-au pierdut viața, mai mult de 40 de oameni au ajuns la spitale, iar senzația de nesiguranță, teroarea, cuprind din ce în ce mai mult lumea occidentală.
Pe lângă reacția fulgerătorare a forțelor de ordine britanice, 3 atentatori fiind lichidați la 8 minute de la primul apel de urgență, ceea ce a redus, cu siguranță, numărul victimelor, toată media notează faptul că atentatul a fost executat după modelul celui de la Nissa, care a însângerat Crăciunul trecut. Deci, toată lumea dă vina pe ISIS, care a revendicat atunci atentatul de pe Riviera franceză!

Oare este, cu adevărat, un atentat ISIS sau este vorba despre o faptă sângeroasă pentru care mass-media poartă responsabilitatea? Este o formulare abruptă, dar pe care o voi argumenta.
Într-adevăr, atacul sângeros de la Nissa a deschis o nouă epocă în istoria terorismului și a contraterorismului. Pentru că nu mai este vorba despre atacuri cu bombă, cu arme de foc, atacuri care necesită o pregătire și o logistică foarte complicată. Pentru un atac cu bombă, este nevoie de materiale, substanțe cu regim controlat, care se procură mai greu și a căror achiziție atrage atenția autorităților.
În plus, atentatorii trebuie să știe cum să facă o bombă din materialele respective, fără să sară în aer în timpul construcției dispozitivului exploziv. Nu în ultimul rând, este nevoie, în unele cazuri de acei așa-ziși kami-kaze, care să se auto-detoneze, în mijlocul mulțimii.

După atentatul de la Nissa, intrăm într-o epocă a lipsei totale de siguranță! Pentru că oricine se poate urca la volanul unei dube, al unui camion sau chiar al unui automobil și poate conduce cu viteză, intrând direct în mulțimea adunată în orice loc public, pentru orice manifestare sportivă, culturală, pentru un concert etc. Oricine poate pune mâna pe un cuțit de bucătărie și poate înjunghia, la întâmplare, oamenii dintr-un super-market sau dintr-um mall ori dintr-o zonă de baruri și terase.
Această nouă realiltate te face să te întrebi cât de folositor mai este un exercițiu precum cel recent desfășurat în Gara de Nord și cât de eficientă ar fi reacția forțelor antiteroriste, începând cu Brigada Antiteroristă a SRI și mergând până la SIAS-ul Poliției Române sau „specialii” Jandarmeriei în cazul unui atac de acest tip, când este esențial timpul de intervenție și neutralizarea cât mai rapidă a atentatorilor, pentru a reduce numărul de victime?

Și, acum, revenim la întrebarea mea abruptă: este vorba, oare despre atentate ISIS? Sau, la cât de amănunțit a fost descris modul de operare al atentatorului de la Nissa, la cât de mult a relatat media despre felul în care au procedat atentatorii de pe London Bridge, este foarte simplu și foarte probabil ca orice exaltat religios sau politic, orice persoană cu probleme personale sau cu afecțiuni psihice să se urce la volanul unui autovehicul, să între în viteză în mulțime și, apoi, să înjunghie, cu un cuțit de bucătărie, oamenii nevinovați și cuprinși de panică?

Oare nu cumva aceste atentate sunt responsabilitatea mass-media, iar cei de la ISIS nu trebuie decât să aștepte, liniștiți, producerea acestor fapte sângeroase și, apoi, să le revendice, asumându-și un fel de glorie sinistră și amplificând teroarea?

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns