Restricţii de trafic în Bucureşti

Restricţii de trafic în Capitală în acest weekend!

Circulaţia rutieră va fi întreruptă vineri, sâmbătă şi duminică pe mai multe străzi din centrul oraşului, pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor evenimente sportive şi culturale.

Astfel, în perioada 9 – 11 iunie, pe strada Pictor Arthur Verona va avea loc „Street Delivery”.

Prin urmare vor fi restricţii de circulaţie între strada J.L. Calderon şi Bulevardul Gh. Magheru, începând de mâine, de la ora 24.00 şi pânã pe 11 iunie la aceeaşi oră.

Sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 11.30 se va desfăşura un cros de la Piata Charles de Gaulle pe Bulevardul Constantin Prezan, şoseaua Kiseleff, Bulevardul Aviatorilor şi retur.

Traficul auto pe traseul pe care vor alerga participanţii la cros va fi restricţionat, pe durata evenimentului.

Tot sâmbătă se va desfăşura şi evenimentul cultural educativ „Nu sunt invizibil”.

Participanţii se vor întâlni în Piaţa Romană, de unde vor pleca în marş pe Bd. Gheorghe Magheru, Str. Dem. I. Dobrescu, Piaţa Revoluţiei, Piaţa George Enescu.

Vor fi restricţii de circulaţie pentru maşini între orele 10.30 şi 12.00.

Duminică, între orele 11.00 şi 12.00, pe şoseaua kiseleff va avea loc parada personajelor din piesele de teatru pentru copii.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului se va restricţiona traficul rutier între orele 10.00-14.30, pe soseaua Kiseleff, strada Arh. Ion Mincu şi Str. Monetăriei.

Poliţia Rutieră le recomandă şoferilor să evite zonele în care vor avea loc evenimente, iar dacă nu au cum să facă acest lucru, să circule cu atenţie pe lângă coloanele de participanţi.

Pietonii sunt şi ei sfătuiţi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate şi numai după ce s-au asigurat că nu vine nicio maşină.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns