Viitorul reciclării deșeurilor în România – model italian de bune practici

România învață de la Italia cum să recicleze deseuri!
În vederea alinierii țării noastre la standardele europene de colectare și reciclare, Comisia Europeană recomandă înființarea unui centru național de coordonare pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice și pentru deșeurile de baterii și acumulatori, începând de anul viitor.

Cerința este specificată în proiectul de Plan Național de Gestiune a Deșeurilor 2016 – 2020.
Respectarea normelor de asigurare a calității, trasabilității parcursului deșeului și controlului performanțelor de reciclare reprezintă cheia succesului Italiei în îndeplinirea obligațiilor europene asumate.

Reprezentanții producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice, precum și organizațiile din domeniul gestiunii obligațiilor de mediu, reprezentanții industriei de reciclare, dar și cei ai instituțiilor române, au apreciat pozitiv realizările colegilor din Italia.

Astfel, s-a convenit continuarea demersurilor inițiate anul trecut între Ministerul Mediului și organizațiile din domeniul deșeurilor în vederea
constituirii unui mecanism de coordonare la nivel național care să asigure abordarea și soluționarea accelerată a principalelor aspecte critice în ceea privește implementarea Directivei 2012/19/EC, respectiv: potențarea cantităților DEEE generate de la populație facilitând atingerea țintelor europene.
,,Îmi doresc ca acest demers să fie un prim pas pentru actorii din piața DEEE din România, iar experiența colegilor din Italia, modul riguros și matematic în care s-au organizat și rezultatele obținute într-un climat care se desfășoară normal în ciuda unei concurențe acerbe, constituie un argument în plus pentru ca și noi să pornim pe acest drum care sigur nu este unul ușor, însă avem cumva avantajul de a împrumuta din bunele practici ale statelor cu performanțe în domeniu, precum Italia”, a concluzionat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns