Modificările aduse legii de funcționare a SRR și SRTv, declarate neconstituționale

Sursa foto: abcjuridic.ro

Curtea Constituțională a admis astăzi sesizarea PNL şi PMP cu privire la modificările aduse de Parlament legii televiziunii publice şi radioului public, pe care a declarat-o neconstituţională, anunță News.ro.

”Pentru o serie întreagă de argumente constituţionale şi juridice, PNL solicită CCR să declare, în integralitate, neconstituţională această lege care, în opinia PNL, va compromite iremediabil statutul, organizarea şi funcţionarea celor două servicii publice autonome de interes naţional, reglementate şi de legea fundamentală a României”, a susţinut PNL într-un comunicat de presă.

PNL a arătat, în sesizarea adresată CCR, că Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă (L263/2016) în şedinţa din data de 20 iunie 2017, dar cu un conţinut substanţial modificat faţă de forma dezbătută şi adoptată de prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor, încălcând astfel principiul bicameralismului.

”Pe fond, propunerea legislativă astfel cum a fost adoptată, încalcă principii şi drepturi constituţionale şi nu clarifică statutul juridic al SRR şi SRTv ca urmare a schimbării modalităţii de finanţare introduse prin Legea nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative”, se arată în sesizarea depusă de liberali la CCR.

Totodată, PNL a arătat în sesizarea către CCR că Guvernul României a transmis Senatului, în luna martie a acestui an, punctul său de vedere negativ cu privire la propunerea legislativă criticată, iar Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din cadrul Senatului a emis, de asemenea, un aviz negativ încă din 14 iunie 2016.

Astfel, PNL a sesizat CCR că legea în cauză încalcă drepturi fundamentale constituţionale şi permite ingerinţe nepermise ale autorităţilor statului asupra dreptului de asociere, care ”nu respectă principiul consacrat al proporţionalităţii în raport de rigoarea exigenţelor indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Comisia de la Veneţia”.

”Actuala lege a SRR şi SRTV reprezintă o sfidare şi o încălcare a drepturilor cetăţenilor români din străinătate, drepturi recunoscute acestora încă din anul 1994 de la adoptarea legii iniţiale”, mai spun liberalii.

Reamintim că Senatul a adoptat la finalul lunii iunie, în calitate de cameră decizională, o serie de modificări la legea SRR și TVR, una dintre cele mai importante fiind separarea funcţiilor de preşedinte de cea de director general ale celor două instituţii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns