Unteatru, sărbătorit la București FM

Unteatru împlinește şapte ani de la înfiinţare. Nu a primit un nume special, dar a devenit în foarte scurt timp un teatru de renume – acel teatru independent în care se montează doar spectacole de calitate, niciodată spectacole comerciale. Un teatru în care vin artiști importanți alături de colegi aflați la început de drum, un teatru în care arta și spiritul de familie sunt pe primul loc, un teatru în care nu se face niciun compromis. Spun acest lucru cei doi regizori care l-au creat, Andreea și Andrei Grosu; spun oamenii de teatru care au lucrat pe acestă scenă sau doar au fost prezenți în sala de spectacol; spun specialiștii care au premiat deseori producțiile de aici.

Și cum cifra șapte este una încărcată de semnificații, și momentul aniversar va fi unul special. „Zilele Unteatru” este un micro-festival cu spectacole, concerte, expoziții și întâlniri cu artiști. Totul se va întâmpla în perioada 19 – 23 iulie, la sediul său din strada Sfinții Apostoli, nr. 44, bineînțeles, într-o atmosferă de familie.

Programul evenimentului a fost prezentat în avanpremieră, sâmbătă, la București FM, de către cele două invitate în studio, actrița Mihaela Trofimov și PR-ul teatrului, Andreea Cartu.

Evenimentul se va deschide, miercuri, cu spectacolul „Eine Kleine Nachtmusik”, creat de Gigi Căciuleanu, pe muzica lui W.A. Mozart, cu actorul Lari Giorgescu. Vor fi două reprezentaţii, de la ora 18:00 şi de la 20:00, însoțite de o lansare de carte şi o expoziţie de desene semnate de Gigi Căciuleanu.

În cadrul micro-festivalului, vor mai fi prezentate două spectacole în premieră – „Îngrijitorul” de Harold Pinter, regia Radu Iacoban, vineri, de la orele 18:00 şi 20:30, şi „Hansel şi Gretel”, regia Ioana Petre, prima producţie pentru copii a Teatrului Unteatru, sâmbătă, de la ora 10:00.

De asemenea, pe parcursul festivalului vor putea fi văzute spectacole regizate de Alexa Visarion, Sânziana Stoican, Catinca Drăgănescu și vor avea loc o serie de concerte ale trupelor Fără Zahăr, Partizan, Byron și ale artiștilor Jurjak, Maria Răducanu & Maxim Belciug și Alex Ștefănescu, cel care a compus și un imn pentru Unteatru.

„7 e un număr pe care sperăm să-l multiplicăm la infinit. Am crescut în acești ani, familia Unteatru e din ce în ce mai numeroasă şi mai frumoasă”, spun fondatorii Unteatru.

„Ne sărbătorim copilașul, e cea mai frumoasă zi din viața noastră”, crede regizoarea Andreea Grosu.

„E o sărbătoare estivală. Vă asteptăm să fiți alături de noi în aceste 5 zile și în celelalte 360 ale anului”, a completat regizorul Andrei Gosu, în scurta intervenție telefonică din emisiunea Spectacol@bucureștifm.ro.

Și, da, sunt multe motive pentru care să mergeți oricând la Unteatru!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns