Primăria Capitalei cere teren de la Guvern pentru Spitalul Metropolitan

Pe ordinea de zi a ședinței de mâine a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) se află un proiect de hotărâre prin care se cere Guvernului să emită o hotărâre pentru trecerea terenului situat pe Șoseaua Pipera numerele 63-65, Sector 2 în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB. Actualmente, terenul se află în domeniul public al statului și în administrarea Televiziunii Române.

Conform Expunerii de motive ce însoțește proiectul, terenul este necesar pentru construcția noului Spital Metropolitan, cu o capacitate de circa 2000 de paturi. Acest spital va avea avantajul de a fi construit de la zero, respectând toate cerințele și fiind dotat cu aparatură medicală de ultima generație, astfel încât actul medical să se ridice la cel mai înalt nivel, se mai spune în Expunerea de motive a proiectului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns