Aproximativ 200 de poliţişti vor asigura ordinea publică la meciul dintre FCSB şi Viktoria Plzen

Aproximativ 200 de poliţişti vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere cu ocazia desfăşurării, pe Arena Naţională din Capitală, a meciului de fotbal dintre echipele FCSB şi Viktoria Plzen din Cehia.

Poliţiştii vor acţiona atât pentru menţinerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât şi în alte zone de interes operativ, asigurând, totodată, accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră.

„În acest sens, poliţiştii vor organiza şi intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de metrou şi în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înşelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din genţi sau buzunare, respectiv a furturilor de/din auto”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Poliţia Capitalei va accentua activităţile de prevenire şi combatere a infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi a faptelor de natură să împiedice desfăşurarea normală a acestui eveniment.

Poliţiştii rutieri îşi vor intensifica acţiunile derulate pe principalele artere de circulaţie, în punctele ce prezintă risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului şi prevenirii evenimentelor rutiere, limitării excesului de viteză şi depistării celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns