VIDEO: Povestea „vilei cu clopoței” şi a fascinantului doctor Nicolae Minovici

Cine a fost Nicolae Minovici?
Nicolae Minovici (1868 – 1941) este unul dintre reprezentanții de seamă ai medicinei româneşti din prima jumătate a secolului a XX-lea.
Născut într-o familie de aromâni înrădăcinaţi în spaţiul românesc, acesta a urmat cursurile Facultăţii de Medicină obţinând în 1898

Sursa foto: www.olx.ro

titlul de doctor în medicină cu o teză neobişnuită pentru perioada respectivă, Tatuajele din România.
Interesele sale medicale l-au purtat pe două sectoare de activitate diferite.
Pe de o parte, a fost medic legist şi a lucrat în cadrul Institutului de Medicină Legală înfiinţat de Mina Minovici, fratele său mai mare, iar activitatea sa ştiinţifică a fost orientată spre studiul cadavrelor şi al tehnicilor de stabilire cauzelor decesului, contribuind astfel la statornicirea criminalisticii în spaţiul românesc.
Pe de altă parte, îşi dublează activitatea de medic cu aspectele sociale ale acestui domeniu.
Astfel încearcă să îşi ajute pacienţi şi sub alte forme, una dintre ele este înfiinţarea primului birou de asistenţă socială din ţara noastră.
În 1906, pune bazele Societăţii de Salvare din Bucureşti pentru

Sursa foto: www.metropotam.ro

care construieşte primele ambulanţe modernizate după modelul vienez.
Acest proiect se extinde la forma primului spital de urgenţă din România realizat printr-un efort voluntar coordonat de Nicolae Minovici pentru a îmbunătăţii timpul de răspuns al unităţilor medicale în cazurile urgente.

Activitatea sa medicală şi filantropică a fost completată de interesul pe care l-a avut pentru colecţionarea obiectelor de artă tradiţională din toate provinciile româneşti.
Timp de 40 de ani, Nicolae Minovici strânge un patrimoniu impresionant de artă naţională pe care îl expune în vila sa din Băneasa.
Construită iniţial pentru a deveni o vilă de odihnă, aceasta se transformă un an mai târziu, în 1906, în primul muzeu de artă populară din Bucureşti.
Clădirea plasată pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti pe colţ cu strada Doctor Nicolae Minovici, numărul 1, este considerată unul dintre monumentele arhitecturale remarcabile pentru stilul neoromânesc.
Proprietarul însuşi a căutat surse de inspirație în arhitectura de factură populară.
Demersul său de a culege obiecte de artă populară a concis cu acela de a culege experienţe vizuale care s-au materializat în proiectul vilei cu clopoţei devenită astăzi Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici. Construcția a fost realizată de prietenului acestuia, arhitectul Cristofi Cherchez.
Din punct de vedere compozițional, rezultatul viziunii celor doi ilustrează maniera permisivă a neoromânescului în arhitectură dar şi stilurile dominante de la începutul secolului al XX-lea. Clădirea muzeului are elemente de factură tradițională şi europeană. În primul rând, arhitectul se foloseşte de sintaxa compozițională urbană, cu etaj supraînălțat şi mansardă, care oferă unitate fațadei şi o compartimentare compactă, cu sălii de mărimi diferite, în interior. Din arhitectura tradițională, aduce în prim – plan un turn pe partea sudică pe care îl împrumută din cula oltenescă, fortificat cu un contrafort.
La etaj, se află o terasă prelungită care este compusă din două elemente discrepante: o loggia italiană şi un pridvor țărănesc.
Ele sunt delimitate pe interior, fațada păstrând aspectul unitar, însă elementele de decor păstrează identitatea stilului din care provin, astfel întâlnim coloane torsadate şi stâlpi incizați, panouri de piatră traforate cu frunze de acant şi fruntari crestați cu motive apotropaice. Interiorul se remarcă prin modul de decorație care preiau elemente folosite în mod uzual în casa tradițională şi aduce inserții inovative prin preluarea motivelor ornamentale de pe obiectele de ceramică sau textile.

Patrimoniul muzeului doctorului Nicolae Minovici reflexă interesul pentru artă al unui colecţionar de la începutul secolului XX, în care predomină obiectele textile (cămăşi, ii, fote, vâlnice, ştergare, scoarţe) şi cele de ceramică, însă muzeul deţine colecţii reprezentative de icoane, ouă încondeiate şi obiecte de lemn specifice gospodăriei ţărăneşti.

Nicoleta Bădilă, Muzeograf

Istoria amprentelor.
Un experiment eșuat al lui Nicolae Minovici

În secolul al XIX-lea, metodele de prindere ale unui infractor erau relativ simple şi se bazau pe martorii incidentului investigat sau pe mărturia celui pe care îl suspectau.
Rezutatele relative la care se ajungea în urma unor procedee greoaie a determinat lucrătorii din poliţie şi medicii legişti să se aplece asupra unor mecanisme de identificare şi să le perfecţioneze.
Dactilografia este unul dintre cele mai îndrăzneţe domenii de identificare individuală pe care oamenii de ştiinţă le experimentează în această perioadă. Aceasta este ştiinţa care se ocupă cu studiul desenelor papilare ale degetelor, oferind o metodă absolută de stabilire a identităţii unui individ în condiţiile unei descoperiri epocale: amprentele digitale sunt individuale. Nicolae Minovici (1868-1941), medic legist pe lângă tribunalul Ilfov, director adjunct al Institutului de Medicină Legală și asistent la cursul de medicină legală, este mânat de curiozitate și face o analiză comparativă a patruzeci de seturi de amprente pe care le prelevează de la infractori periculoși. Timp de doisprezece ani, medicul analizează sistematic aceste impresiuni digitale pentru a vedea modul în care evoluează sau se modifică relieful papilar.
În 1906, într-o scrisoare trimisă lui Juan Vucetich, Nicolae Minovici afirmă dezamăgit că nu a constat nici o schimbare și prin urmare nu are material pentru a alcătui un studiu pe această temă. Obiectul unui astfel de demers ar fi fost demonstrarea științifică a asemănărilor digitale între membri aceleiași familii ceea ce ar fi ușurat procesele de succesiune și revendicările de moștenire ajunse în justiție.
Individualitatea seturilor de amprente îl face să se gândească la o altă utilizare a experimentului ce nu a fost inițial luată în calcul.
Nicolae Minovici se folosește de această metodă experimentală pentru a analiza două impresiuni ale degetelor pe care le întâlnește în locurile în care s-au produs furturi. Primul caz este înregistrat în 1896. Nicolae Minovici este chemat în calitate de medic legist să investigheze cazul unui furt dintr-o tipografie bucureșteană. O scenă aparent banală este salvată de prezența unei amprente găsită pe fila unei condici pe care hoțul a presat-o cu degetul mare. Intuiția lui Nicolae îl împinge să analizeze această impresiune și să o compare cu cea a lucrătorilor din tipografie. Ideea sa a economisit atât timp, cât și resursele agenților de poliție pentru că hoțul era unul dintre ucenici tipografului. Al doilea caz de identificare folosind tehnica dactiloscopică este înregistrat în 1906 și se centrează în jurul furtului unor roți de trăsură. Hoțul, care era un vecin al păgubitului, a comis imprudența de a atinge cu degetele stratul proaspăt de vopsea cu care a fost acoperită roata.
Metoda dactiloscopică folosită de serviciul antropometric al capitalei este prezentată în primul tratat de medicină legală din România, Manual tehnic de medicină legală, publicat de Nicolae Minovici în 1904.
Autorul își descrie metoda pe etape. Astfel, prima fază se constituie pe luarea amprentelor cu ajutorul unei mici cantități de cerneală de imprimerie care trebuie întinsă pe vârful degetului printr-o mică mișcare de rotație a acestuia deasupra unei bucăți netede de metal. Imprimarea reliefului pe hârtie trebuie să se facă urmând aceeași mișcare a degetului de la stânga la dreapta fără a se reveni asupra ei. În această manieră, se încerca evitarea prelevării unor impresiuni neclare. După obținerea acestor probe, cu ajutorul unui microscop, medicul legist de la începutul secolului XX ar fi trebuit să compare terminațiile și bifurcațiile liniilor papilare astfel încât să se poată stabili caracterul individual al amprentei.
Folosirea dactiloscopiei în identificarea indivizilor și în folosul justiției este înrădăcinată câțiva ani mai târziu de Andrei Ionescu, șeful Serviciului Antropometric, unde lucra doctorul Minovici. Însă experimentul eșuat al acestuia este cel care a demonstrat eficiența acestei metode științifice în medicina legală românească.

Va invitam sa rasfoim povestea doctorului Nicolae Minovici.
Despre personalitatea lui, despre arhitectura si decoratiunile deosebite care impodobesc muzeul, despre expozitia temporara, cu fotografii-marturie a epocii si expozitia de tatuaje, care au constituit lucrarea de doctorat a lui Nicolae Minovici, ne vorbeste Nicoleta Badila, custodele muzeului de arta populara.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns