Neymar, cel mai scump fotbalist din istorie!

Sursa foto: The Independent

Atacantul brazilian Neymar a semnat un contract pe o perioadă de cinci ani cu echipa franceză Paris Saint-Germain.
PSG a achitat clubului spaniol FC Barcelona clauza de eliberare de 222 milioane de euro, acesta fiind cel mai scump transfer din istoria fotbalului.

Neymar fi prezentat publicului sâmbătă, la ora 16:45, ora României, înaintea primului meci al parizienilor în acest sezon.

”Sunt extrem de fericit că vin la Paris Saint-Germain. De la sosirea mea în Europa, acest club a devenit unul dintre cele mai competitive și mai ambițioase. cea mai mare provocare, care m-a motivat de a mă alătura noilor coechipieri, este să ajut clubul să câștige titluri la care visează suporterii săi. Ambiția clubului Paris Saint-Germain m-a sedus, la fel ca și pasiunea și energia pe care le suscită”, a declarat jucătorul brazilian.

Achiziționarea lui Neymar de PSG a fost însă contestată de Liga spaniolă de fotbal. Preşedintele acestui for a anunţat că va sesiza UEFA şi va face o plângere împotriva clubului PSG pentru nerespectarea regulilor fair play-ului financiar impus cluburilor.

UEFA a anunțat că va studia detaliile transferului pentru a se asigura că totul este în regulă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns