VIDEO: Povestea Muzeului Memorial “Profesor Doctor Victor Babeş”

Într-o clădire cochetă din Nordul Bucureştiului, pe strada Andrei Mureşanu la numărul 14 A, fiinţează începând din 1956 Muzeul Memorial “Prof. Dr. Victor Babeş”.
Imobilul în discuţie a aparţinut lui Mircea Babeş, diplomat de carieră care a activat, în anii interbelici, la ambasadele României de la Ottawa, Varşovia şi Moscova.
Întors fiind dintr-o misiune diplomatică, în 1928-1929, acesta îşi construieşte casa de la numărul 14 A al străzii Andrei Mureşanu.
Edificiul este ridicat după planurile arhitecţilor vienezi Flegel şi Mellinger, iar Mircea Babeş transferă, fără întârziere, în noua sa casă, bunurile personale ale tatălui său: nimeni altul decât ilustrul biolog Victor Babeş, decedat în 1926. Obiectele şi mobilele marelui savant stătuseră uitate vreme de doi ani în apartamentul său vacant din clădirea institutului de biologie care îi poartă şi astăzi numele.

Victor Babeş s-a născut în 1854, fiind unul din cei nouă copii ai lui Vincenţiu Babeş, avocat, dârz luptător pentru neatârnarea naţională a românilor din Transilvania şi membru fondator al Societăţii Academice Române.
Tânărul Victor dorea să se dedice profesiei de actor, atunci când moartea prematură a surorii sale Alma, răpusă de ftizie la doar 14 ani, îl determină să îmbrăţişeze cariera medicală. El studiază la Lugoj, Budapesta şi Viena, beneficiind şi de stagii la München şi, mai ales, la Berlin.
În capitala germană, Victor Babeş studiază sub îndrumarea celebrului biolog Robert Koch, descoperitorul bacilului care provoacă tuberculoza. De aici, Babeş merge la Paris, unde va studia sub bagheta marelui Louis Pasteur. Tot în Oraşul Luminilor, Babeş îşi va publica, în 1885, opera de căpătâi: este vorba despre volumul Les bactéries et leur role dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses. Acesta este, de fapt, primul tratat de bacteriologie al lumii – opera unui român. Coautorul opusului lui Babeş, chimistul francez André Victor Cornil, va mărturisi ulterior unui prieten că tratatul „Les bactéries” este în proporţie covârşitoare opera lui Babeş. În fapt, francezul îşi asociase numele acestui demers editorial numai din raţiuni comerciale: pentru a face tomul mai vandabil în Franţa.

Succesul tratatului său de bacteriologie îi deschide lui Babeş perspectiva unei cariere fulminante.
În 1887 i se oferă imediat un post de profesor de medicină la Budapesta.
Însă în acelaşi an, savantul primeşte vizita lui Dimitrie Sturdza, pe atunci ministru al culturii în tânărul Regat al României. Sturdza îi propune lui Babeş să înfiinţeze la Bucureşti un institut de bacteriologie.
Savantul acceptă, iar în 1888 Institutul de Bacteriologie „Victor Babeş”, proaspăt ridicat pe cheiul Dâmboviţei, îşi începe activitatea. Aici ilustrul biolog român va desfăşura, vreme de patru zeci de ani, o activitate ştiinţifică prodigioasă: ne-au rămas de la el mai bine de 1300 de lucrări ştiinţifice publicate, între care numeroase contribuţii fundamentale de morfopatologie, de virusologie, de bacteriologie, parazitologie, imunologie și epidemiologie – domenii aflate, atunci, în avangarda cercetării medicale.

Realizările ştiinţifice ale savantului se bucură de o largă recunoaştere atât la nivel naţional, cât şi în plan internaţional: Babeş este decorat cu ordinele „Steaua României” şi „Coroana României” (cele mai prestigioase ordine civile ale Regatului României), dar primeşte şi Legiunea de Onoare în grad de Comandor din partea statului francez. Aceste decoraţii, alături de multe altele primite de Babeş de-a lungul carierei, sunt expuse la loc de cinste în muzeul nostru. În 1892 Babeş devine membru al Academiei de Medicină de la Paris, iar un an mai târziu este primit şi în Academia Română, unde devine astfel coleg cu tatăl său, Vincenţiu Babeş.

Însă savantul nu este ocolit nici de vicisitudinile sorţii.
În timpul ocupaţiei germane a Bucureştilor (1916-1918), Babeş alege să nu-şi părăsească institutul.
Rămânerea sa în capitala ocupată, în loc să se retragă la Iaşi împreună cu guvernul şi cu Casa Regală, va fi interpretată de către elitele României Mari ca o dovadă de colaboraţionism.
În plus, faptul că Babeş fusese format în marile centre ale spaţiului german nu face decât să ascută suspiciunile contemporanilor cu privire la presupusa atitudine pro-teutonă a savantului.
Apăsat fiind de oprobriul public, marele biolog se refugiază în 1919 la Cluj, unde contribuie la întemeierea Universităţii Babeş-Bolyai.
Ulterior, Babeş se va putea întoarce la Bucureşti, unde îşi va relua neobosita activitate ştiinţifică.
Excepţionala carieră a lui Victor Babeş se încheie în noaptea dintre 18 şi 19 octombrie 1926: savantul moare în timp ce lucra la microscopul Carl Zeiss pe care îl proiectase el însuşi. Tocmai fusese scos la pensie.

Începând cu anul 1928, reşedinţa lui Mircea Babeş de pe Strada Andrei Mureşanu devine păstrătoarea unor obiecte personale care ni-l evocă, în primul rând, nu atât pe Babeş – savantul, cât pe Victor Babeş – omul.
Biroul său din lemn de mahon, în stil Sheraton, conceput chiar de el şi comandat la un atelier de tâmplărie din München, precum şi biblioteca cu triptic de oglinzi realizată tot după concepţia lui Babeş, la un atelier bucureştean, ne vorbesc despre un om creativ, căruia îi place să îşi ia în stăpânire şi să îşi controleze mediul.
Masa din bronz aurit şi porţelan de Sèvres, semnată „Poitevin”, a fost cumpărată de savant de la Paris, din vânzările tratatului său despre turbare. Ea ne vorbeşte în primul rând despre gustul estetic al lui Victor Babeş. Toate aceste obiecte se află şi acum în patrimoniul muzeului.

Muzeul în sine îşi are originile în 1955, atunci când endocrinologul Constantin I. Parhon, fost student al lui Victor Babeş, îi propune lui Mircea Babeş să doneze parterul casei sale pentru înfiinţarea unui muzeu memorial închinat tatălui său. Muzeul se deschide în octombrie 1956, iar Mircea Babeş face aici oficiu de muzeograf până la moartea sa, în 1968.

În 1986, Sofia Babeş, văduva lui Mircea Babeş, donează prin testament şi etajul casei, astfel încât actualul Muzeu Memorial „Prof. Dr. Victor Babeş” este adăpostit, astăzi, în una din puţinele reşedinţe interbelice integral conservate din Bucureşti.
În patrimoniul muzeului se află, astfel, o întreagă serie de obiecte de mobilier şi de artă decorativă care depun mărturie despre stilul de viaţă al protipendadei interbelice bucureştene: un salon cu mobilier-stil Thomas Chippendale, porţelanuri de Saxa, Gallé-uri şi o colecţie de tablouri aparţinând şcolii italiene a veacului al XVII-lea. Printre altele, acestea ne vorbesc despre savoir vivre-ul unei întregi pături sociale urbane şi, în mod special, despre gustul artistic al familiei Babeş.

Muzeul poate fi vizitat până duminică, 20 august 2017, urmând apoi să intre într-un proces de reamenajare a expoziției permanente. Se va redeschide în decursul anului 2018.
Vă aştepăm cu drag la muzeu!

Muzeograf: Vladimir Creţulescu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns