Alexandra Stan lansează “Noi 2”, primul single în limba română

După numeroase hituri cântate în engleză, spaniolă şi franceză, plus o carieră internaţională de peste 8 ani, a venit momentul ca Alexandra Stan să lanseze prima ei piesă în limba română – “Noi 2”.
Cu toate că în trecut a avut colaborări cu Trupa Zero pentru “Inima de gheaţă”, cu Dorian pentru “Motive” şi alături de Criss Blaziny a cântat “Au gust zilele”, niciodată nu a lansat propriul single în limba maternă.

Pentru „Noi 2”, Alexandra Stan a lucrat cu Cristian Tarcea, tot din Constanţa, Alex Parker, Laurenţiu Popescu şi Chriss JustUs.
“Eu sunt copilul mării, mă hrănesc cu razele soarelui, iubesc energia apei şi cred că asta înseamnă marea: fericire, distracţie, locul unde stresul dispare şi totodată locul ideal pentru începutul unor relaţii, de asta şi invitaţia mea “Iubite / Mi-ai face o favoare / Dac-ai veni la mare”, mărturiseşte Alexandra Stan.

Regizat de Bogdan Păun de la NGM Creative, clipul ne prezintă o gaşcă de fete jucăuşe, puse pe distracţie, cu Alexandra Stan căpitanul grupului.
“Noi 2” este cel de-al doilea single lansat anul acesta de Alexandra Stan de când a înfiinţat Alexandra Stan Records, chiar la o lună distanţă de la apariţia “Boy Oh Boy”, o piesă cu un videoclip filmat tocmai în Kuala Lumpur. Mai mult, Alexandra Stan pregăteşte şi lansarea primei colecţii de haine Stan by Alexandra Stan.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns