Ganduri amestecate

Finantistii, presa, patronatele si opozitia avertizeaza: eventuala reintroducere a accizelor la carburanti ar duce la explozia tuturor preturilor. Rationamentul este imbatabil: cheltuieile cu combustibilii se reflecta in toata economia asa ca…. Eu nu am nimic mai bun de facut si, in baza aceluiasi rationament imbatabil, indraznesc sa (ma) intreb: eliminarea accizelor la carburanti, atunci cand s-a produs, acum cateva luni, a dus cumva la prabusirea preturilor ? Eu nu-mi aduc aminte sa se fi intamplat asta. Dar probabil ca am uitat, ca sunt om batran.

 

Opinie autorizata : Nivelul investitiilor private este scazut din cauza climatului de «taraboi general», acesta avand un efect descurajant, afirma guvernatorul Bancii Nationale Mugur Isărescu intr-o conferinta de presa marti. Alta opinie autorizata : « Investitorii straini si-au schimbat perceptia despre Romania de la bună, la foarte buna in doar cativa ani » anunta Bursa de Valori Bucuresti intr-un comunicat publicat miercuri. Noi pe cine sa credem ?

 

Guvernul a decis, in fine, sa faca ceea ce era la mintea cocosului: sa dezvolte un mare domeniu schiabil in Muntii Fagaras, pentru ca acolo sunt 200 de zile de zapada pe an. Da’ ce ne facem ca singura sosea care ajunge pana la potentialul viitor domeniu schiabil, adica Transfagarasanul, este si ea inchisa 200 de zile pe an tocmai din cauza …… zapezii ?

 

Bruxelles-ul, suparat pe deciziile luate de guvernul polonez si, mai ales, suparat ca Varsovia nu tine deloc cont de aceasta suparare, ameninta cu sanctiunea suprema: suspendarea dreptului de vot al Poloniei in Consiliul European. O mica problema tehnica: pentru a se decide sanctiunea este obligatoriu ca TOATE celelalte 27 de state comunitare sa fie de acord. Or printre «TOATE celelalte» se numara si Ungaria, si Cehia, tari care sunt si ele la cutite cu Bruxelles-ul in multe privinte. Asa ca amenintarea ……

 

Reclama de comert modern in Romania. Langa Hala Traian s-a deschis un magazin care vinde haine reciclate din Occident. Pe vitrina vad scris cu litere mari: «Second Hand – in fiecare luni, marfa noua» (?!)

 

Satisfactie generala: CSAT a aprobat Planul de inzestrare al armatei pe perioada 2017-2026, pentru care se vor acorda 2% din PIB. Ca un contribuabil constiincios am dreptul sa aflu concret, cu date si cifre, cum vor fi cheltuite miliardele de euro din banii publici: Cate arme se vor cumpara? De la cine? Cand ? Cu ce preturi ? In ce conditii ? La ce termene de livrare ? etc. etc. «Cauta si vei gasi» scrie in Biblie. Impregnat de intelepciunea divina, ma pun pe cautat textul Planului ca sa aflu. Pe site-ul Presedintiei nu gasesc nimic, pe cel al Ministerului Apararii tot nimic, la Parlament nimic, nici pe site-ul PSD-ului nimic, nici la Interne, nici…….  Uite, asa devine omu’ ateu.

 

Cine-a pus procentu’n drum. Ministrul finantelor anunta ca fondurile de pensii private de pe Pilonul II iau comisoane de admimnistrare 2,5%, adica incaseaza sute de milioane de lei din banii nostri de pensie. Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania da un comunicat sa ca lamureasca barfele. Citesc : «in ultimele 12 luni pentru care exista date (iunie 2016 – iunie 2017), comisionul mediu perceput in cadrul Pilonului II a fost de 0,98% din activul net». Aha, am inteles! Citesc mai departe : «potrivit celui mai recent studiu al IOPS (Organizatia Internationala a Autoritatilor de Supraveghere a sistemelor de pensii private), Pilonul II din Romania are una dintre cele mai mici rate de comisionare la nivel global, in conditiile unui procent de 8,67% (….) pe o durata de 20 de ani si, respectiv, de 12,29% (….) pe o durata de 30 ani». Voi ati inteles ?

 

Revenind la Planul de inzestrare a armatei. Ministrul Apararii anunta oficial ca avem cu Statele Unite un Parteneriat Strategic, iar asta ne indreptateste sa decidem sa cumparam de peste ocean avioane, si rachete antiaeriene, si elicoptere de atac, si transportoare blindate. Dar tocmai  ce am aflat ca pe 24 august vine la Bucuresti presedintele Frantei, Emanuel Macron, in vizita oficiala. Avem si cu Franta semnat un alt Parteneriat, la fel de oficial si de strategic ca cel semnat cu SUA. Franta este o tara care fabrica si ea avioane, si rachete, si elicoptere. Lui Macron ce o sa-i spunem ?

 

 

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns