Festivalul Summer Well, în acest weekend

Summer Well îşi deschide vineri porţile cu un concert al Orchestrei Simfonice Bucureşti.
Cea de-a şaptea ediţie a Summer Well începe vineri seara, la domeniul Ştirbey, cu un picnic la care va concerta Orchestra Simfonică Bucureşti.

Festivalul ‘vacanţă’, care se încheie duminică, îi are ‘cap de afiş’ pe americanii de la Interpol şi pe britancii de la Editors.

Sâmbătă vor concerta Oh Wonder, Honne, The Kills, Metronomy şi Interpol.

Americanii de la Interpol au participat şi la prima ediţie a Summer Well. Formaţia de post-punk a realizat primul album – ‘Turn on the Bright Lights’ – în 2000. Albumul de debut a primit încă de la lansare multe aprecieri din partea criticilor şi a urcat pe poziţii de top în clasamente muzicale importante. Au urmat ‘Antics’ (2004), ‘Our Love to Admire’ (2007), ‘Interpol’ (2010) şi ‘El Pintor’ (2014), ce au confirmat calitatea muzicii pe care trupa o promovează. În cei peste 15 ani de carieră, formaţia a vândut peste două milioane de albume şi a concertat pe scenele unora dintre cele mai importante festivaluri. Ultimul disc al trupei – ‘El Pintor’ – este plasat în topul celor mai bune produse muzicale ale formaţiei.

Duminică vor urca pe scena de la domeniul Ştirbey: Roosevelt, Nothing But Thieves, Birdy, Glass Animals, Editors şi The Bloody Beetroots.

Formaţia rock britanică Editors a lansat cinci albume, din care două de platină. Albumul de debut ‘The Back Room’, care conţine piesele ‘Munich’ şi ‘Blood’, a fost nominalizat la Premiile Mercury. Al doilea album ‘An End Has a Start’ a adus formaţiei o nominalizare la Brit Award pentru cea mai bună formaţie britanică. Cel de-al treilea album ‘In This Light and on This Evening’, realizat în 2009, a urcat direct pe primul loc în topul britanic. Cel de-al patrulea album – ‘The Weight of Your Love’ – a fost realizat în 2013 şi a fost urmat în 2015 de ‘In Dream’.

Ultima trupă care va concerta la Summer Well va fi The Bloody Beetroots.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns