O statuie a lui Chris Cornell va fi inaugurată în Seattle

O statuie dedicată rockerului american Chris Cornell, solistul trupelor Soundgarden şi Audioslave, care a murit la Detroit în luna mai la vârsta de 52 de ani, va fi inaugurată în Seattle, oraşul natal al artistului, informează BBC.

Văduva muzicianului, Vicky, a confirmat informaţia şi a spus că statuia „va avea nevoie de şapte luni pentru a fi creată”. Statuia şi soclul ei vor fi realizate de Wayne Toth, un sculptor care a realizat şi statuia dedicată lui Johnny Ramone ce este expusă în faţa mormântului acestuia din cimitirul Hollywood Forever din Los Angeles.

Vicky Cornell a aprobat proiectul şi a dezvăluit într-un interviu acordat cotidianului Seattle Times că îşi doreşte ca fanii soţului ei să o ajute cu sugestii în privinţa locului în care va fi amplasată noua statuie.

„El (sculptorul Wayne Toth, n.r.) mi-a arătat deja o schiţă a statuii, iar mie şi copiilor ne-a plăcut foarte mult. A fost un fiu al oraşului Seattle. Îl vom aduce astfel acasă şi îi vom onora memoria, sper, alături de voi toţi şi de iubirea şi sprijinul vostru”, a declarat văduva artistului.

Vicky Cornell a vorbit în acelaşi interviu şi despre decizia ei de a înfiinţa o iniţiativă terapeutică – Chris Cornell Music Therapy Programme – în cadrul organizaţiei non-profit Childheaven din Seattle.

„Chris a fost întotdeauna interesat de protejarea copiilor traumatizaţi, care au suferit abuzuri fizice şi psihologice. El a simţit întotdeauna că muzica era o modalitate de vindecare, chiar şi pentru afecţiuni neurologice şi emoţionale”, a declarat Vicky Cornell.

Chris Cornell a fost găsit decedat în camera lui dintr-un hotel din Detroit, pe 18 mai, la câteva ore după un concert susţinut în oraş alături de trupa Soundgarden. Medicii legişti din Detroit au ajuns la concluzia că rockerul s-a sinucis prin spânzurare.

Artistul a vorbit de multe ori în mod public despre problemele cu care s-a confruntat pe parcursul vieţii sale – dependenţa de droguri şi de alcool, episoade de depresie şi agorafobie.

După ce trupa Soundgarden s-a destrămat în 1997, Chris Cornell s-a alăturat în 2001 unor membri ai grupului Rage Against The Machine şi a format Audioslave, o formaţie care a lansat trei albume de studio ce au fost foarte bine primite de public. Soundgarden s-a reunit în 2010 şi începuse un turneu în luna aprilie.

Chris Cornell, născut la Seattle, ‘se alătură’ reprezentanţilor elitei grunge din anii ’90 care au murit fie din cauza unei supradoze de droguri, fie s-au sinucis. Printre aceştia, Kurt Cobain, solistul Nirvana, care a fost căsătorit cu Courtney Love, s-a sinucis în 1994. Layne Staley, de la Alice in Chains şi Scott Weiland, de la Stone Temple Pilots, au murit amândoi din cauza unor supradoze de droguri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns