Gaudeamus merge mai departe

Târgul Gaudeamus Litoral 2017 își închide porțile în această seară.

Au fost cinci zile culturale cu zeci de evenimente editoriale, cu spectacole și cu mii de turiști care și-au cumpărat cărțile preferate la prețuri accesibile.

La această ediție s-a înregistrat un număr impresionant de vizitatori, a declarat directorul Centrului Cultural Media Radio România, Attila Vizauer.

În cele cinci zile ale Târgului Gaudeamus Litoral, în Piațeta Perla din Mamaia, evenimentele editoriale s-au completat cu seri muzicale de excepție.

Au concertat Orchestra Națională Radio, Big Bandul Radio și Corina Chiriac, Orchestra de Muzică Populară Radio, dar și Adrian Romcescu, alături de copii talentați din Constanța.

Ediția cu numărul 100 a Târgului Gaudeamus a coincis cu aniversare a 50 de ani de Radio Vacanța.

Chiar dacă la ora 23:00, pe litoral, porțile Gaudeamus se închid pentru această vară, caravana cărților merge mai departe.

Următoarea stație va fi la București, unde va avea loc Târgul Gaudeamus Carte Școlară.

Acesta se va desfășura în perioada 14-24 septembrie.

Sursa: Rador

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns