Târg experimental, ateliere de îndemânare și proiecte inedite, la prima ediție a Forumului Tradițiilor Creative

Un târg experimental, mai multe ateliere de îndemânare, tururi prin Arhiva de Imagine, dezbateri și prezentări de proiecte inedite sunt găzduite, în această toamnă, de Muzeul Țăranului Român în cadrul primei ediții a Forumului Tradițiilor Creative (6 – 10 septembrie).

Ediția din acest an a Forumului îşi propune să aducă la un loc arta, meşteşugurile şi industriile creative, alături de antreprenori şi reprezentanţi ai patrimoniului cultural, dar și instituții/ specialiști care promovează proiecte dedicate conștientizării importanței peisajelor culturale. Inițiativa se înscrie astfel într-un demers de recuperare și de valorificare creativă a tradiţiilor, astfel încât ele să alimenteze industriile creative și să devină o resursă legitimă de economie modernă, cu capacitate de creştere şi creare de noi ocupaţii şi locuri de muncă.

În acest an, proiectul este realizat cu sprijinul financiar al  Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi sub înaltul patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în pregătirea Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018.

„Forumul Tradițiilor Creative reprezintă o oportunitate de prezentare și de promovare a actorilor culturali și socio-economici care, în activitățile pe care le desfășoară, abordează creativ moștenirile culturale tradiționale: organizații culturale în care designeri sau arhitecți lucrează împreună cu meșteri populari; instituții și organizații active în industriile verzi ori în promovarea peisajelor culturale și a produselor locale; organizații specializate în educația pentru patrimoniu”, informează Muzeul Național al Țăranului.

„Forumul Tradițiilor Creative este un spațiu deschis, o platformă pentru înțelegerea și transferul de cunoștințe în domeniul tradițiilor creative, care valorifică specificul local sau revitalizează meserii tradiționale. Totodată, în cadrul Forumului dorim nu doar să aducem laolaltă inițiative existente, ci și să le inspirăm pe cele viitoare, continuând susținerea proiectelor culturale interdisciplinare care construiesc prin forme de creativitate, inovativ exploatate, un spațiu interactiv de cultură tradițională și urbană, promotor de plus valoare pe piața culturală românească”, spune Lila Passima, director al Muzeului Țăranului.

Forumul este integrat într-o mișcare strategică pe termen lung — platforma România Tradițiilor Creative, proiect inițiat de Muzeul Național al Țăranului Român în parteneriat cu DC Communication, Ordinul Arhitecților din România, Fundația Calea Victoriei și Masterul de Studii Vizuale și Societate al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

PROGRAM

Forumul Tradițiilor Creative, ediția I

6-10 septembrie 2017

Intrare liberă 

* SECȚIUNEA TÂRG

Expunere și vânzare a produselor şi proiectelor participante

6-10 septembrie 2017 – între orele 10:00 – 18:00

* SECȚIUNEA FORUM

Prezentări, mese rotunde, dezbateri, ateliere pentru copii și adulți, tururi ghidate

Deschidere Forum

6 septembrie 2017, între orele 11:00 – 13:00

Masă rotundă: Ce sunt tradițiile creative?

6 sept. 2017, între orele 18:00 – 20:00

Conferinţă antreprenori / manageri / finanţatori din domeniul tradițiilor creative

7 septembrie, între orele 18:00 și 20:00

Contribuţia României la patrimoniul european, contribuţia Europei la moştenirea românească

8 septembrie, între orele 15:30 și 17:30

Oportunităţi de finanţare şi pieţe de desfacere

8 septembrie, între orele 18:00 și 20:00

Perspective / follow-up Forumul Tradițiilor Creative: 2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural și 2019 (ianuarie – iunie) – Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene

10 septembrie, între orele 11:30 și 13:30

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns