Astazi celebram 200 de ani de la nașterea lui Mihail Kogalniceanu

Sursa foto: www.cafeneauapolitica.ro

Acum 200 de ani, pe 6 august 1817, se năștea într-o familie de boieri Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, scriitor şi publicist.

Sursa foto: www.timpul.md

Educat în Moldova, apoi în Franţa şi Germania unde a primit şi atenţia deosebită a unoriluştri profesori, Kogălniceanu a ajuns secretar al domnitorului Moldovei, Mihai Ghica.

Polivalent, enciclopedist, Kogălniceanu și-a construit o temeinică cultură generală care l-a ajuta foarte mult să străbată căile către ascensiunea politică până la demnitatea de prim-ministru (11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865), perioadă în care s-au pus, prin reformele înfăptuite, bazele României moderne.

Dar înainte de aceasta, acesta a fost gazetar, istoric, profesor, literat. A elaborat o istorie a moldovenilor, muntenilor şi românilor transivăneni pe care a publicat-o în limba franceză la Berlin. De asemenea, a condus şi a încurajat repertoriul dramatrgiei româneşti la teatrul naţional din Iaşi.

A editat reviste pentru emanciparea oamenilor de rând, a sprijinit prin propriul proiect de lege acceptat de domnitor eliberarea din robie a ţiganilor, a militat pentru diversitate şi egalitate de şanse și a fost apropiat cercurilor revoluţionare din Franţa. A fost supravegheat şi chiar urmărit pentru activitatea sa considerată împotriva stăpânirii.

Sursa foto: www.wikipedia.org

Mihail Kogalniceanu a fost cel care a pus pe hârtie dorinţele „Partidei Moldovei”, gruparea care a pregătit schimbarea de la 1848. După insusccesul acţiunii a fost nevoit să se refugieze o vreme în străinătate.

După iertarea paşoptiştilor, în 1857 a fost ales deputat de Dorohoi, în Divanul Moldovei, unde ideile sale şi faptele îl consacră ca un unionist desăvârşit.

Actul Unirii, concepţia politică, conţinutul, cât şi acţiunile alături de ceilalţi 300 de oameni cu fervoare patriotică şi învăţaţi pot fi trecute în dreptul numelui său.

Chiar dacă a fost mâna dreaptă a domnitorului Principatelor Unite Române, viitoarea Românie, Kogălniceanu a continuat să predea şi la Academia Mihăileană, ca profesor de istorie.

Activitatea politică şi implicarea sa în crearea primelor instituţii ale tânărului stat român modern i-a ocupat timpul aproape integral, neglijându-şi chiar şi familia.

Kogălniceanu a fost autorul proiectului de lege ce seculariza averile mânăstireşti (ale Bisericii greceşti, dar şi ortodoxe române) cap de pod pentru derularea actului împroprietăririi, în ciuda unei rezistenţe de neclintit a proprietarilor de pământ, respectiv, partida conservatoare.

Tot Kogălniceanu a fost cel pus la zid după ce a anunțat decretul domnesc al lui Cuza privind suspendarea Parlamentului– lovitura de stat de la 2 mai 1864. Relaţiile sale cu prietenii şi fraţii de credinţă s- au răcit, iar cu domnitorul abia dacă se mai salutau.

Nu a participat la actul de abdicare forţată al domnitorului, nici nu a fost văzut bine de noul prinţ, Carol I, în primii ani de după 1866, însă capacitatea sa de previziune, ideile şi uşurinţa înfăptuirii l-au readus în componenţe guvernamentale diferite după culoarea politică.

Sursa foto: www.wikipedia.org

Ca ministru de externe, Kogălniceanu a fost cel care a redactat şi a citit declaraţia de independenţă de stat a României în Parlament.

Tot el a fost cel care a prezentat punctul de vedere al guvernului şi principelui Carol I în faţa reprezentanţilor Marilor Puteri Europene cu ocazia Congresului de pace de la Berlin, 1878.

La vârsta de 74 de ani, în 1891, acesta s-a stins din viaţă pe un pat de operaţie din Paris, Franţa și a fost înhumat la cimitirul „Eternitatea” din oraşul natal, Iaşi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns