Dansăm pe ritmuri balcanice la Balkanik Festival!

Sursa foto: www.iconcert.ro

Festivalurile sunt din ce în ce mai numeroase în această perioadă, iar Bucureștiul este locul ideal pentru acestea. Așa că, nu este de mirare că Balkanik Festival, ce va acea loc la Gara Regală Băneasa între 8 și 10 septembrie, îi așteaptă pe bucureșteni, și nu numai, în număr cât mai mare.

Sursa foto: www.magnanews.ro

Glasurile melodioase a cântărețelor Yasmine Hamdan, Mónika Juhász Miczura, Dikanda, Surorile Oșoianu și solistele trupelor Barcelona Gypsy BalKan Orchestra, Kolektif Istanbul vă vor vrăji cu ritmul balcanic.

În România, pentru prima dată, se va putea asculta Fanfare Ciocârlia  împreună cu chitaristul canadian Adrian Raso în spectacolul ”Devil’s Tale”. Aceștia vor susține un spectacol de jazz manouche ce vă va surprinde. Imaginați-vă doar combinația de muzică western, muzică balcanică, rock’n’roll energic, swing din anii ’30 și veți înțelege ce vă așteaptă.

Astăzi, intrarea se va face de la ora 14:00, iar sâmbătă și duminică se poate intra în zona de festival de la ora 12.00. Aici vă va aștepta un food court și o zonă de stat cu hamace și baloți de paie. De asemenea, meșteșugarii își vor demonstra iscusința și nici târgurile nu vor lipsi de la festival.

Se poate ajunge foarte ușor la Gara Regală Băneasa. Există autobuze RATB care circulă până acolo, dar și autobuze și tramvaie până la Piața Presei Libere, care este la 150 metri de locația festivalului și de asemenea metrou până la Aviatorilor.

Programul Balkanik Festival:  

Sursa foto: www.www.prwave.ro

VINERI – 08 septembrie

19.30 | 21.00 Dikanda

21.00 | 21.30 TBC

21.30 | 23.00 Yallah Bye Ft. Mitsoura

SÂMBĂTĂ, 09 septembrie

16.00 | 17.00 Taraf/ Fanfara TBC

17.30 | 19.00 Superstar Orkestra

19.30 | 21.00 Kermesz A L’est

21.00 | 21.30 TBC

21.30 | 23.00 Barcelona Gypsy Klezmer Orchestra

DUMINICĂ – 10 septembrie

16.00 | 17.00 Surorile Oșoianu

17.30 | 19.00 Kolektif Istanbul

19.30 | 21.00 Fanfare Ciocârlia Ft. Adrian Raso

21.00 | 21.30 TBC

21.30 | 23.00 Yasmine Hamdam

Partea cea mai bună….intrarea este liberă!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns