Evenimente deosebite în acest weekend în București

Un concert al sopranei Angela Gheorghiu, expoziții și spectacole de teatru în aer liber sunt doar câteva dintre manifestările organizate de Primăria Generală pentru zilele Bucureștiului.
Capitala împlinește anul acesta 558 de ani de la prima atestare documentară.
Astfel, vineri (15 septembrie), de la ora 20.30, Angela Gheorghiu va urca pe scena din Piața Constituției, alături de filarmonica George Enescu.

Sâmbătă (16 septembrie) și duminică (17 septembrie), tot pe șcena din Piața Constituției va avea loc un unul dintre cele mai mari spectacole multimedia din lume.
Înainte de proiecțiile video de pe fosta casă a poporului, în Piața Constituției va avea loc un concert, de la ora 17.30. Vor cânta, printre alții, Vunk, Holograf, Voltaj și Delia.
De asemenea, va avea loc un concurs de fotografie și o campanie umanitară.

Tot în cadrul zilelor bucureștiului, în weekend-ul care urmează, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia vor avea loc piese de teatru, spectacole pentru copii și concerte de muzică românească veche.
De asemenea, tânăra artistă de origine română, Alexandra Nechita, expune în premieră la București, sculpturile sale.
Spațiul expozițional va putea fi vizitat în perioadă 19 septembrie – 19 octombrie, în fața Ateneului Român, unde vor fi expuse 8 lucrări impresionante.

Și tot în weekend, în Parcul Cișmigiu, va fi organizat un orășel al copiilor.
Evenimentul include ateliere de creație, jonglerii, spectacole de magie, muzică, dans și piese de teatru.
Festivalul Kids City începe vineri, 15 septembrie, la ora 17.00, iar în zilele de sâmbătă și duminică se va desfășura în intervalul orar 10.00-22.00.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns