Până de Paște, transportul neautorizat de persoane va deveni infracțiune !

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat, astăzi, pentru București Fm, că transportul neautorizat de persoane va fi incriminat de Codul Penal, ca infracțiune.

Sursa foto: www.news.ro

Viceprimarul a afirmat că, ieri, a avut loc o ședință comună a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) București și Ilfov, în cadrul căreia s-a convenit promovarea unei inițiative legislative comune pentru incriminarea de către Codul Penal a infracțiunii de „transport ilegal de persoane”. ”Completarea legislativă va fi adoptată de către Parlament până la Paște”, crede Bădulescu.

Conform viceprimarului Capitalei, inițiativa va viza platformele de tip „Uber” și dispeceratele clandestine, de tip „Clever”.

”Aceste activități sunt ilegale și nu pot fi controlate de către Municipalitate. De aceea, ele trebuie incriminate prin Codul PenalEste o mare diferență între taximetriștii autorizați care comit încălcări ale regulilor prevăzute în legea taximetriei și în autorizațiile eliberate de către noi și aceste platforme și dispecerate clandestine, care desfășoară o activitate de transport neautorizat de persoane, practic o piraterie”, a spus Bădulescu, în exclusivitate pentru București Fm.

”Taximetriștii autorizați pot fi controlați și sancționați, pe când cei care lucrează clandestin sunt în afara oricărui control”, crede viceprimarul Bădulescu.

”Estimăm că pagubele aduse bugetului de stat și bugetului local, prin aceste activități ilegale, sunt de 6-7 milioane de euro, anual”, spune Aurelian Bădulescu. El mai afirmă că ”incriminarea transportului neautorizat de persoane este necesară pentru a-i proteja pe utilizatori. Acest tip de activitate poate pune în pericol siguranța utilizatorilor. Dacă se întâmplă ceva, cei de la platforma respectiva nu își asumă nici o responsabilitate, nu au numărul mașinii sau datele șoferului, au doar un IP”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns