Filmul ”Mother!”, unul dintre cele mai controversate din acest an!

Sursa foto: www.magnanews.ro

Vedeta din ”Silver Linings Playbook”, ”Passengers” şi seria ”Hunger Games”, actriţa Jennifer Lawrence,  s-a implicat până la urmă în filmul care promite să fie unul dintre cele mai controversate din acest an.

Aceasta spune că ”Mother!”, filmul misterios şi alegoric al regizorului Darren Aronofsky care va fi lansat vineri în cinematografele din SUA, este proiectul în care s-a implicat cel mai mult din punct de vedere emoţional şi că ar fi fericită să nu mai treacă prin ”acel întuneric”. Deşi mărturiseşte că se aşteaptă ca filmul să aibă parte de reacţii amestecate, ea afirmă că este mândră de ”Mother!”, pe care îl descrie drept ”o dramă biblică”.

Jennifer Lawrence a avut o reacţie surprinzătoare după ce a citit prima dată scenariul lui Darren Aronofsky pentru acest film, scrie The Sydney Morning Herald.

”Când am ajuns la sfârşit, am aruncat scenariul pe jos. Am fost atât de îngrozită. I-am spus că are problemele mintale grave”, povesteşte actriţa.

”A fost filmul în care m-am implicat cel mai mult din punct de vedere emoţional. Aş fi fericită să nu mai merg niciodată prin acel întuneric. M-am trezit dintr-un pui de somn cu trei zile înainte de a filma una dintre scene şi am început să respir precipitat numai gândindu-mă la asta. Mie mi-e frică să zbor cu avionul. Este greu de explicat, dar nu îmi este frică că s-ar putea întâmpla ceva cu avionul; îmi este teamă de anxietatea mea şi de modul în care m-aş simţi. Frica este înspăimântătoare”, adaugă aceasta.

Sursa foto: www.deadline.com

Aronofsky, regizorul filmelor ”The Wrestler”, ”Black Swan” sau ”Noah”, a numit ”Mother!” ”o călătorie nebună, nebună” care s-a dezvoltat din angoasa lui faţă de starea lumii. El spune că a scris scenariul în cinci zile, în timp ce se afla singur în casă, ca răspuns la chestiunile care dominau ştirile.

Un adept declarat al protecţiei mediului, Aronofsky prezintă o listă a lucrurilor tulburătoare pentru el în prezent: ecosistemele care se prăbuşesc, criza migranţilor, încălzirea globală şi răspunsul schizofrenic al SUA la această problemă, politica văzută ca un eveniment sportiv, conflictele declanşate de vechi credinţe tribale şi contrastul dintre oamenii care mor de foame, în timp ce alţii pot comanda orice delicatese doresc.

”Oamenii se plâng tot timpul că filmele sunt mereu la fel. Sper că nu se vor plânge când faci ceva foarte, foarte diferit”, afirmă regizorul.

Sursa foto: www.shifter.pt

”Mother!” este un film foarte ambiţios, alegoric, suprarealist şi întunecat, care rezistă încadrării cu uşurinţă într-un anumit gen, scrie The Sydney Morning Herald. El a fost numit chiar ”home invasion horror epic” (un film horror epic despre invadarea domiciliului – n.r.), dar Aronofsky spune că ”thriller despre relaţii” este o descriere mai bună. Jennifer Lawrence merge chiar mai departe şi numeşte filmul ”o dramă biblică”.

”Poate sunt eu nebună, dar aşa mi se pare mie. Nu am mai lucrat niciodată la aşa ceva şi nici nu am mai văzut ceva atât de profund alegoric, aşa că nu ştiu cum să-l numesc. Într-un fel, este imposibil de definit. Dar este exploziv”, spune actriţa.

Filmul, care a avut premiera mondială la Festivalul de film de la Veneţia săptămâna trecută, începe cu un cuplu, format dintr-un scriitor faimos cunoscut doar ca ”El” (Javier Bardem) şi mai tânăra sa soţie numită doar ”Mother” (Mamă – Jennifer Lawrence), care trăieşte într-o casă izolată pe care ea o renovează după un incendiu.

Sursa foto: www.ocarte.net

”El” pare suprinzător de deschis când ”Man” (Ed Harris) ajunge în casa lor, căutând un loc în care să trăiască. Soţia lui, ”Woman” (Michelle Pfeiffer), îi urmează la scurtă vreme după aceea. Apoi încep să sosească şi alţi oaspeţi.

”Trăim vremuri nebune. Avem toţi aceşti oameni care sunt sclavi ai telefoanelor lor celulare – cea mai nouă, nebunească tehnologie – dar ei refuză să accepte această altă ştiinţă care ne spune că distrugem planeta. Nu contează cât de mult ţipi, oamenii nu ascultă cu adevărat. Am vrut să redau o parte din această nerăbdare şi furie pe ecran”, spune regizorul.

Actriţa se aşteaptă ca filmul să aibă parte de o primire împărţită, după ce propriul ei agent a fost atât de zguduit încât a avut nevoie să fumeze o ţigară înainte de a putea discuta despre el, iar la o vizionare a văzut oameni plecând înainte de sfârşitul peliculei. În mod surprinzător însă, priveşte acest acest lucru cu calm.

”Este păcat că în cele din urmă vor apărea spoilere. Mi-ar plăcea ca oamenii să vină la film fără să ştie nimic. Aşa cred că trebuie să fie. În orice caz, veţi simţi ceva nemaipomenit. Sunt mândră de ceea ce am făcut. Îmi place la nebunie. Ştiu că va fi primit într-un milion de moduri diferite. S-ar putea ca mulţimea să nu fie încântată, dar pot accepta acest lucru. Nu m-am mai simţit niciodată aşa înainte de lansarea unui film. Normal, îmi spun: ‘O, Doamne, sper că filmul le va plăcea tuturor’. Dar sunt cu adevărat curioasă ce reacţie vor avea oamenii, inclusiv cele negative”, afirmă actriţa.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns