A murit cea mai grasă femeie din lume!

Sursa foto: www.mirror.co.uk

Egipteanca Iman Ahmad Abdulati, recunoscută oficial drept cea mai grasă femeie din lume, a decedat, la vârsta de 37 de ani.

Cauza morţii a fost boala cardiacă de care aceasta suferea şi o insuficienţă renală, titrează „Daily News”.

Peste 20 de medici din Emiratele Arabe Unite o monitorizau şi o tratau pe Iman Ahmad Abdulati.

Femeia a fost supusă anterior, în repetate rânduri, unor intervenţii chirurgicale în India. Ca urmare, într-un spital din Mumbai ea a fost supusă la o intervenţie chirurgicală, în urma căreia slăbise cu 200 de kilograme.

Iniţial, egipteanca Iman Ahmad Abdulati cântărea 500 de kilograme. Sora sa a scris pe reţelele sociale că este sceptică în ceea ce priveşte competenţa medicilor indieni, care au realizat aceste intervenţii chirurgicale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns