Atelierele FITC 2017 îi așteaptă pe părinți și pe cei mici!

Atelierele FITC 2017 îi așteaptă pe părinți și pe cei mici la Teatrul Ion Creangă pentru a participa la două activități speciale, care vor implica activ întreaga familie.

Marți, 10 octombrie, atelierul ”Construiește-ți teatrul cu eematico” îi provacă pe părinți să lucreze în echipă: mămici sau tătici și pici, cu vârsta peste 6 ani. Fiecare duo își va folosi îndemânarea și creativitatea, abilitățile de comunicare și de negociere, pentru a asambla, a grava și a decupa un teatru, totul sub îndrumarea prietenilor de la eematico. La acest atelier pot participa 10 echipe.

Sâmbătă, 14 octombrie, bucureștenii sunt invitați la un Laborator pentru părinți, unde aceștia vor primi multe sfaturi utile despre subiecte dificile, catalogate drept „teme de oameni mari”: tristețe, singurătate, moarte, frică. În timp ce părinții își pun întrebări și împărtășesc idei, copiii participanților vor avea parte de o surpriză olfactivă, un atelier jucăuș despre arome și călătorii imaginare.

Ce mai aștepți? Ia-ți prichindelul și hai la joacă!

 

 

 

 

 

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns