Proteste ale personalului din sistemul sanitar

Membrii federaţiei sindicale SANITAS au pichetat, astazi, sediul Ministerului de finante pe fondul nemulţumirilor legate de problemele cu care se confruntă sănătatea şi asistenţa socială din România. Principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt: eliminarea plafonului de 30 la suta pentru acordarea sporurilor specifice, acordarea sporurilor pentru condiţiile de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului tehnic şi administrativ si aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru toţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018.
Tot astazi, reprezentanti ai Federatiei SANITAS s-au intalnit cu reprezentanti ai ministerului de Finante unde si-au prezentat revendicarile.

Federatia SANITAS va continua acţiunile de protest pe 19 octombrie cand va fi organizat un miting şi un marş, iar ulterior se va decide în cadrul Consiliului Naţional data la care Federatia SANITAS va declanşa greva generală în sistemul sanitar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns