Un bucureștean a fost reținut de poliție pentru că și-a ucis soția

Un bărbat din Capitală a fost reținut, fiind suspectat că şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri de cuțit.

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, trupul actualei soții a fost descoperit ieri de Serviciul Omoruri, într-o locuință din sectorul 3.

Anchetatorii au stabilit că femeia prezenta urme de violenţă. Ulterior, aceștia au aflat că între victimă și soț aveau loc certuri frecvente.

”Cercetările efectuate au stabilit că între victimă şi soţul acesteia aveau loc frecvente certuri. Din data de 9 octombrie victima nu a mai fost văzută şi nici nu a intrat în contact cu vreo persoană, ulterior fiind găsită decedată”, se arată în comunicat.

În urmă cu 22 de ani, bărbatul şi-a omorât în acelaşi fel prima soţie şi a făcut 13 ani de închisoare pentru omor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns