Vârsta medie a crescut!

Sursa foto: www.osegredo.com.br

Temerile potrivit cărora societatea modernă ar fi obsedată de tinerețe s-ar putea să fie nefondate, după cum se poate conchide dintr-un nou studiu, care a arătat că vârstă medie a oamenilor considerați a fi cei mai frumoși se apropie acum de 40 de ani.

Cercetătorii de la Boston University School of Medicine au făcut o comparație între vedetele înscrise pe lista Celor mai frumoși oameni din lume de revista People în 1990 și respectiv în 2017.

Sursa foto: www.deadline.com

Cu aproape trei decenii în urmă, vârstă medie a persoanelor considerate cele mai frumoase era de 33 de ani, dar anul acesta a ajuns la 38 de ani.

Sharon Stone și Michelle Pfeiffer , ambele ajunse la 59 de ani, au ajutat la creşterea vârstei frumuseții. Actrița Julia Roberts, care are acum 49 de ani, a obținut prin vot titlul de cea mai frumoasă femeie din lume.

Pfieffer, Stone și Roberts au fost toate incluse în lista din 1990, sugerând că cele trei femei celebre au ajutat la schimbarea stereotipurilor privind îmbătrânirea. Studiul a evidențiat că s-a produs o schimbare spre tonurile mai întunecate ale pielii.

În 1990, pielea de culoare mai deschisă domina de departe lista Marilor frumuseți, cu 88% din totalul vedetelor. În 2017 însă, starurile cu pielea de culoare mai deschisă au scăzut la 70,4% din total.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns