Andrei Feher, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio

Orchestra Naţională Radio prezintă la Sala Radio, vineri, 20 octombrie, de la ora 19:00, un concert Schumann & Brahms, sub bagheta tânărului dirijor de origine română Andrei Feher, un nume în plină afirmare pe scena muzicală internaţională, în prezent director muzical al Kitchener – Waterloo Symphony Orchestra din Canada.

Seara va debuta cu uvertura operei Genoveva de R. Schumann, urmată de o altă lucrare a compozitorului german, o piesă care va aduce în prim-plan cornul ca instrument solistic: Piesa de concert pentru patru corni şi orchestră, op. 86. Un prilej de a aduce pe scena Sălii Radio patru muzicieni de referinţă în mânuirea cornului în ansamblu orchestral şi ca instrument solo: Ioan Raţiu, fost cornist solo la Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Române, în prezent profesor la Academia de Muzică Robert Schumann din Düsseldorf, Nicolae Dosa, fost membru corn solo în Orchestrele Filarmonice din Nisa şi Monte Carlo, Vlad Buzdugan, solist instrumentist şi şef de partidă corn la Orchestra Naţională Radio, şi Cristian Borcan, solist instrumentist în cadrul aceleiaşi orchestre.

Programul se va încheia cu Simfonia nr. 3 în fa major, op. 90, de J. Brahms, celebră mai ales pentru partea a III-a, Poco allegretto, care s-a aflat pe coloana sonoră a filmului ”Vă place Brahms?”, realizat în 1961.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Andrei Feher

Cu o capacitate de afirmare remarcabilă, evoluţia artistică a tânărului dirijor Andrei Feher este cât se poate de interesantă, în prezent fiind numit director muzical al Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra.

Temeinicia şi atenţia pentru formarea sa muzicală denotă preocuparea pentru actul artistic. A fost asistent al dirijorului Fabien Gabel la Orchestra Simfonică din Quebec, al dirijorului Paavo Järvi la Orchestre de Paris, unde a mai avut prilejul de a colabora cu alţi maeştri ai baghetei dirijorale, ca Zubin Mehta, Valery Gergiev, Christoph von Dohnányi, Thomas Hengerlbrock şi Jaap van Zweden.

În 2013 a dirijat concertul final al Young Prague Festival, iar în 2014 a preluat locul celebrului dirijor Yannick Nézet-Séguin, în cadrul unui concert al Orchestrei Métropolitan din Montreal, care includea lucrări de Richard Strauss, fapt ce a deschis seria colaborărilor sale cu această celebră orchestră.

În stagiunea 2015-2016 a fost reinvitat la pupitrul Orchestrei Simfonice din Québec, al Orchestrei Metropolitain precum şi al celebrei Orchestre de Paris, prezentând repertorii care au inclus Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikovski, Petrică şi lupul de S. Prokofiev, Till Eulenspiegel de R. Strauss.

Ca un susţinător al muzicii contemporane, Andrei Feher a colaborat cu numeroşi compozitori, ca Eric Champagne, Piere Mercure, George Dimitrov, Ciprian Pop, Abigail Richardson, şi a realizat premiera lucrării Soleil noir, de Pierre Jodlowski.

Stagiunea 2016 2017 a marcat debutul dirijorului Andrei Feher alături de Monte Carlo Philharmonic Orchestra, Montreal Symphony Orchestra, Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra. Debutul la Orchestre de Chambre de Laussane a fost atât de apreciat, încât Andrei Feher a fost invitat să dirijeze apoi o serie de concerte, precum şi premiera operei pentru copii Les Zoocrates de Thierry Besançon.

În stagiunea 2017-2018 Andrei Feher a fost invitat să dirijeze Edmonton Symphony Orchestra, Les Violons du Roy, Orchestre Nationale d’Île de France, urmând cursul firesc al colaborărilor cu Orchestre de Chambre de Laussane, Kitchener-Waterloo Symphony Orchestra, Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.

Andrei Feher s-a născut în România, a studiat vioara în oraşul natal, Satu Mare, continuându-şi apoi studiile la Conservatoire de Montreal, după relocarea familiei în Canada.

Ioan Raţiu

A studiat în Bucureşti la Conservatorul Ciprian Porumbescu, la clasa de corn a maestrului Paul Staicu şi a fost laureat la diverse concursuri naţionale şi internaţionale.

Şi-a început activitatea profesională ca solo cornist în Bucureşti, la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, apoi la Filarmonica George Enescu. A continuat apoi activitatea de solo cornist în Spania, la Gran Teatro del Liceo din Barcelona şi la Orchestra Sinfonica Bilbao. Din anul 1984 este solo-cornist la Deutsche Oper Rhein şi la Duisburger Philharmoniker în Germania.

Alături de aceste orchestre desfăşoară o intensă activitate solistică şi de muzică de cameră, ce include numeroase concerte în Europa şi Asia. Această frumoasă carieră artistică este completată de o intensă activitate pedagogică în Spania, Germania, China, Coreea de Sud, Japonia.

Din 1993 Ioan Raţiu predă la Academia de Muzică Robert Schumann, din Düsseldorf.

Nicolae Dosa

După studiile realizate la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, la clasa de corn a profesorului Paul Staicu, Nicolae Dosa a debutat în calitate de corn-solo la Filarmonica George Enescu. În 1980 s-a stabilit în Franţa şi a fost admis, prin concurs, la orchestrele Filarmonicilor din Nisa (1981) şi Monte-Carlo (1982), unde a ocupat funcţia de corn-solo.

În acelaşi timp a fost numit profesor la Academia de Muzică Rainier al III-lea din Monaco, iar în 1980 Nicolae Dosa a fost laureat al Concursului Internaţional de Corn de la Toulon, unde a câştigat Premiul I. În urma câştigării acestui premiu s-a afirmat cu o activitate solistică marcată prin numeroase concerte şi recitaluri.

Ca o răsplată pentru întreaga sa activitate artistică în Principatul de Monaco, Nicolae Dosa a fost recompensat cu Medalia de Onoare, conferită de Prinţul Albert al II-lea.

Vlad Buzdugan

Cu un desăvârşit talent muzical, Vlad Buzdugan a susţinut de-a lungul timpului numeroase concerte şi recitaluri. A absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Lipoczi, urmate de cursuri de master în Olanda cu W. Purvis. Între 1996 şi 1999 a fost distins cu Premiul I la Olimpiadele Naţionale de Muzică, iar în anul 2002 a obţinut Premiul I la Concursul Yamaha (Bucureşti).

A ocupat funcţia de solo-corn al orchestrelor filarmonice din Botoşani şi Giurgiu, a colaborat cu majoritatea orchestrelor reprezentative din ţară, în prezent fiind solist instrumentist şi şef de partidă în cadrul Orchestrei Naţionale Radio. Din 2005 până în prezent este colaborator al orchestrei Philharmonie der Nationen din Germania, membru al ansamblului Radio Brass şi colaborator permanent al Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti. Totodată, este membru fondator al Cvintetului Five şi al Cvintetului Evohe din Cipru.

Vlad Buzdugan susţine o bogată activitate concertistică, alături de Orchestra de Cameră Radio, orchestrele filarmonicilor din Bacău, Botoşani, Râmnicu-Vâlcea, iar pentru Fonoteca Radio Bucureşti a înregistrat Villanelle de P. Dukas, Sur les cimes de E. Bozza şi Sonate 1939 de P. Hindemith, efectuând totodată înregistrări din concerte, cu Cvintetul Concordia.

În acest an Vlad Buzdugan a obţinut titlul de doctor în muzică, în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Cristian Borcan

Cristian Borcan este un artist care reuşeşte să surprindă publicul prin abilitatea de a atribui noi şi diferite valenţe actului artistic. Filozofia timbrală practicată de cornistul Cristian Borcan transcende autenticitatea sonoră a cornului natural către posibilităţile tehnice conferite de cornul cromatic.

Cu studiile muzicale începute la Liceul de Muzică Dinu Lipatti din capitală, Cristian Borcan şi-a continuat formarea artistică cu studii universitare şi de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Nicolae Lipoczi. În 2017 a obţinut titlul de doctor în muzică, cu teza de doctorat Cornul în creaţia camerală a clasicismului, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Buciu.

În 2006 a devenit membru al Orchestrei Naţionale Radio, iar din 2007 ocupă funcţia de solist instrumentist. Din 2013 este cadru didactic asociat la clasa de corn din cadrul Facultăţii de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

A concertat alături de Orchestra de Cameră Radio şi a susţinut recitaluri la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Palatul Suţu din Bucureşti, Ambasada României din Paris şi din Atena, la Centrul Cultural Român din Roma şi Veneţia, Palatul Peleş din Sinaia şi în cadrul cursurilor Academiei Sighişoara. În anii 2016 şi 2017 a fost cooptat în orchestra Festivalului din Tirol, Austria, unde se interpretează integral tetralogia Inelul Nibelungilor, compusă de Richard Wagner.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns