Educatoarele din Constanța care agresau copiii, condamnate la închisoare cu suspendare

Educatoarele de la Grădiniţa „Micul Regat”, din Constanța care agresau copiii și-au aflat pedepsele.
Acestea au fost condamnate la închisoare cu suspendare, iar directoarea a fost achitata.

Pedepsele primite sunt cuprinse între un an și un an şi jumătate, iar educatoarele vor plăti familiilor 6.500 de lei daune materiale şi 7.500 de euro daune morale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Abuzurile au fost descoperite de un părinte care a montat un aparat de înregistrare într-o jucărie de pluş.
Așa au descoperit că educatoarele țipau și îi agresau pe copii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns