Nicio școală fără cor!

Dintotdeauna mi-am dorit să cânt. Ca elevă, priveam cu jind la Madrigal, ce părea un vis intangibil. La 17 ani, am devenit cea mai tânără membră a reputatului ansamblu, unde am mâncat, vreme de alți 17 ani, o „pâine” fabuloasă,  căci „Brutarul” se numea Marin Constantin.

Acum, după 20 de ani de Radio, corul rămâne iubirea dintâi. Acum nu mai cânt însă vreau să vorbesc despre cei care sădesc plăcerea comuniunii de glasuri în școala românească. Ei merită să fie auziți, văzuți și aplaudați!

Radio România Cultural pornește un proiect nou, în parteneriat cu Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”. Astfel, în fiecare lună, emisiunea OAZA DE MUZICĂ va avea o ediție specială realizată împreună cu Asociația Cantus Mundi în care coruri de copii din toată țara sunt invitate să cânte în Studioul „Alfred Alessandrescu”.

Luni 23 octombrie 2017, între orele 14:00-15:00 patru coruri de copii bucureștene aduc patru stări ale bucuriei.

Grupul vocal  BELKA STRELKA își face o misiune de onoare din a păstra, valorifica si transmite elemente din folclorul și tradițiile comunității rușilor-lipoveni. Cor cu Dor a pornit anul trecut cu 6 membri, acum are 35 de copii cu vârste  cuprinse între 6 și 16 ani. Înființat în anul 2012, Corul „Sunete Vesele”  adună în mijlocul său copii ai ciclului primar, având între 7 și 10 ani, din Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” aflată în sectorul 2. Corul mixt „Papillons” este format dintr-un grup pestriț de liceeni zăpăciți dar simpatici, pe care îi unește pasiunea incontestabilă pentru muzică.

Pentru toți acești copii care seara, după cursuri, se adună pentru a repeta, pentru bucuria profesorilor care îi îndrumă cu răbdare și har, pentru satisfacția părinților dar și pentru un viitor mai frumos pe care acești copii îl vor face având în suflet și plăcerea de a cânta împreună, OAZA DE MUZICĂ va fi, lunar, spațiul de întâlnire.

Urmăriți-ne luni, 23 octombrie, de la ora 14,00 live pe facebook dar și în direct, on air și online pe www.radioromâniacultural.ro, de la 14:30!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns