Ce este și ce ar trebui să fie urbanismul…

Conform unei definiții de manual, urbanismul este o activitate operațională, integratoare și normativă, care are ca principal scop stimularea evoluției complexe a localităților, prin realizarea strategiilor de dezvoltare, pe termen scurt, mediu și lung. Acestea urmăresc stabilirea direcțiilor de dezvoltare spațială a localităților urbane și rurale, în acord cu potențialul acestora și cu aspirațiile locuitorilor.

Pentru cei care nu pot „digera” o asemenea definiție „arida”, mai pe românește, termenul de urbanism desemnează în mod generic atât setul de reglementări după care se realizează dezvoltarea orașelor, cât și activitatea de aplicare a acestor reguli de către administrație.
Este vorba despre reguli ce privesc construirea, regimul de înălțime, coeficientul de ocupare a terenului, distanțele față de vecini, funcțiunile construcțiilor, dezvoltarea căilor de comunicații etc.
Aceste reguli, consacrate prin legi sunt menite să asigure o dezvoltare echilibrată a localităților.
Ce vrea să însemne asta? Adică să nu se ajungă la supra-aglomerarea unor zone, în timp ce altele rămân în urmă, să se dezvolte căile de comunicații și utilitățile proporțional cu dezvoltarea imobiliară, să se utilizeze terenurile astfel încât unii proprietari să nu le producă neajunsuri vecinilor, să se protejeze monumentele istorice, să nu se dezvolte funcțiuni precum mari centre comerciale în zona centrală a orașelor etc.

Ca să venim și mai la concret, urbanismul ar fi trebuit să ne spună să nu construiești un ansamblu rezidențial cu peste patru mii de locuitori, într-o pădure din nordul orașului, fără să ai, în prealabil, asigurate căile de comunicație, adică drumurile, care să permită circulația locuitorilor, și utilitățile, adică apa și canalizarea.
Din păcate, o legislație șchioapă nu condiționează dezvoltarea unor proiecte imobiliare de existența drumurilor și a utilităților. Așa că mai întâi se construiește, după care locuitorii pun presiune pe administrație pentru a deschide un drum forestier prin inima pădurii.
Administrația, dornică să câștige simpatia și, mai ales, voturile locuitorilor din pădure, face demersuri pentru a deschide și moderniza drumul respectiv, deși există o hotărâre judecătorească definitivă care spune că drumul este forestier, iar Codul silvic interzice traficul general pe drumurile forestiere.
Nimeni, nici locuitorii, nici administrația, nu ține cont de faptul că deschiderea drumului forestier pentru traficul general va duce la distrugerea pădurii și că, astfel, toți bucureștenii vor pierde o sursă crucială de oxigen, vor respira un aer și mai poluat și vor cădea victime și mai des gravelor maladii cauzate de poluarea aerului.

Tot urbanismul ar fi trebuit să ne spună că nu construiești mari centre comerciale în zona centrală a orașului, pentru că acestea vor atrage un flux și mai mare de trafic, în zone deja foarte aglomerate. Nu este vorba numai despre cei care vin să își facă cumpărăturile, ci si despre mașinile care vin să aprovizioneze respectivul centru comercial.
Desigur, dacă am fi luat exemplul altor orașe din țări de largă respirație democratică, reglementările urbanistice ar fi permis dezvoltarea marilor centre comerciale numai la marginea Bucureștiului.

În fine, tot urbanismul ar fi trebuit să ne spună că nu poți construi turnuri de peste o sută de metri înălțime, în centrul orașului, în zone protejate, pline de clădiri monument, al căror regim de înălțime este de parter și două-trei etaje.
Din păcate, reglementările noastre de urbanism nu par să spună prea clar acest lucru sau cei care le aplică nu par să țină cont de monumente istorice și zone protejate. Așa a apărut, pentru a da cel mai cunoscut exemplu, turnul de lângă Catedrala Sfântul Iosif.
Pe lângă faptul că nu au ținut cont de zonă, de regimul de înălțime și de monumente, dintre care cel mai important este, cu siguranță Catedrala Sfântul Iosif, cei de la Primăria Sectorului 1, care au autorizat, în mod ilegal, acest turn, nu au ținut cont nici de insuficiența căilor de acces față de fluxul de trafic pe care o asemenea construcție, cu funcțiune de birouri, îl atrage în zonă.

Chiar dacă turnul ar avea o parcare subterană suficient de mare încât să aibă locuri pentru toți cei care ar lucra în birouri și pentru vizitatori, pe unde ar urma să ajungă acele sute, poate chiar mii, de mașini în respectiva parcare? Oare pe strada Lutherană care este foarte îngustă și deja blocată de mașinile parcate? Sau pe strada General Berthelot, care este chiar și mai îngustă decât Lutherana?

În cazul Bucureștiului, nu se poate vorbi, așadar, nici despre strategii de dezvoltare, nici despre planificare, nici despre aplicarea unitară a unor reglementări. Urbanismul de București este mai mult o târguială de tipul „mai dă jupâne, mai lasă stăpâne”, în care excepțiile, consacrate prin planuri de urbanism zonal votate de către Consiliul General, tind să constituie regulă. Iar singura lege imuabilă care pare să se aplice este aceea că cine are bani suficienți pentru a tocmi armate de arhitecți și avocați poate construi, în principiu, cam ce vrea și cam unde îl tăie capul …

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns